Este luni. M-am trezit în zgomotul cu care organizatorii strângeau corturile eliberate. Ieri au plecat trei autocare cu participanți (catre Olanda, Lituania și Ungaria), iar azi dimineață ne-a trezit că mai suntem 30 de oameni. Noi și englezii am mai rămas. Englezii pleacă cu vaporul, iar noi sperăm să prindem mâine avionul.
Acum încă nu s-au anulat zborurile pentru marți. M-am trezit și primele vești au fost legate de duș pornind de la cuvintele no shower. Ne-am panicat, am luat prosoapele și ne-a dus la organizatori unde am văzut o hartie pe care scria că dușurile sunt în funcțiune de la 8 la 10 dimineață și ne recomandă să mergem în grupuri de câte 10. Am trecut de primul cordon și tip ne-a arătat unde sunt noile dușuri. Cu glume, cu haz de necaz am făcut un duș (erau patru cabine, de ce ne-au spus să venim câte zece?)
Ne-am întors la corturi și ne-am luat ticketele de mic dejun. Corturile sunt amplasate într-o sală de sport, iar in jurul nostru sunt multe corturi libere după cum au plecat fiecare. Deși scria pe unde Tents are gifts, mulți nu și le-au luat cu ei. Am luat ticketele de mic dejun și ne-am dus la un bar din apropiere. Acolo am arătam ticketele barmanului și ne-am făcut micul dejun. Un sandwich de paine prajita și ulei de măsline și o cafea de lapte.
Una dintre tipele de la organizare era și ea acolo și-am încercat să glumesc a disperare:
“We are like refugees now”
M-a aprobat din cap. Da, dar noi mâncăm mai bine decât refugiații, mi-a zis.
Glumisem, însă am nimerit-o în percepția ei.
Acum suntem la Mc Donald’s în Carrefour (e aproape de Caja Magica unde suntem cazați) unde wireless-ul merge foarte prost în general, iar mie în particular nu-mi merge deloc.
Suntem doar câțiva. Eu, Andrei, Alex și Ina și încercăm să ne luptăm cu absurdul situației. Încercăm variante. Să merge la hotel, să mai așteptăm o zi, visăm (după sașe nopți de cort) să ne întindem într-un pat, visăm la București (cum ar fi ca Bucureștiul să fie după deal, iar nu la trei zile de mers cu autobuzul sau patru ore cu avionul care nu mai vine?)
Senzația este aiurea cu organizatorii care uneori se poartă de parcă ne poartă pică că n-am luat ieri autobuzele ca ceilalți. Singurul autocar anulat a fost cel spre București. Din 16 români doar 4 și-au dorit să meargă cu autocarul, însă într-un final au rămas și ei să spere la un zbor cândva săptămâna asta. Inițial ne-an spus cp ne vor băga wireless la corturi, azi ne-am spus să stăm liniștiți că nu va fi net. Abia am prins dușuri și nu știm dacă azi ne vor mai da tickete pentru prânz și cină.
We are like in that TV show Lost, discutam ieri cu un olandez.
Olandezul a plecat ieri cu autocarul şi mi-a spus că face 24 de ore până în Eindhoven. Dorea să se îmbete şi să doarmă până acasă. Avea o bere în mână, a mai scos două doze de bere Amstel şi le-a împărţit cu mine şi cu un român (unul dintre cei de la autocar).
Românul îşi cumpărase un maşinuţă teleghidată şi se juca supărat cu ea printre corturi. Ar fi vrut să plece cu autocarul, iar pentru necompletarea locurilor ne blama pe noi.
Situaţia e frustrantă pentru că ni se cam termină banii, iar cazarea din partea organizatorilor o avem asigurată până miercuri la prânz. Dacă marţi ni se amână din nou zborul, miercuri în mod sigur nu vom prinde locuri libere la Tarom, iar joi-vineri înseamnă alt timp pierdut şi alte cheltuieli.
Fiecare avem o gramadă de treabă în Bucureşti, iar eu cu Alex vineri deja plecăm în Blogtrip. Patru zile sunt o vacanţă, însă 2-3 zile de întârziere sunt o rupere nedorită de ritm. Trăim o aventură totuşi la limita dintre penibil, senzaţia de experiment social şi nevoi primare din ce în ce mai greu de satisfăcut (duş, somn) şi umor.
Am fost cu gândul la Lecturi Urbane Brașov și am avut încredere că lumea a făcut să fie bine.
