Nu am dorit să scriu despre cum a fost anul trecut pentru mine (în afară de câțiva prieteni, pe cine ar interesa?), dar făcând o recapitulare și numărând bobocii, am observat un lucru curios: a fost un an extrem de bun în ciuda unui detaliu despre care am să vorbesc la finalul acestui articol.
Mi-au plăcut mereu aventurile pentru că la capătul lor m-am simțit îmbogățit. Ce nu trăiesc ca o aventură este un timp pierdut, fără nicio poveste. Continue reading
Unul dintre lucrurile frumoase specifice Sărbătorilor este că poți pierde timpul fără să te simți vinovat. Nu trebuie să faci nimic productiv sau util. Mai mult, nu trebuie să faci nimic.
E greu totuși să nu faci nimic şi, prin urmare, într-una din zile, imediat după Crăciun, am căutat să văd un serial nou. Am răsfoit niște topuri, am citit niște recenzii și m-am pricopsit cu Game of Thrones. Continue reading
Nu vei găsi urși în savană și nici lei în tundră. Animalele au locul lor în natură pe care și l-au dobândit prin jocul evoluției. Într-o anumită nișă vei găsi doar anumite specii care s-au adaptat de-a lungul timpului doar pentru acel mediu.
Omul nu are locul lui în natură. Găsești oameni peste tot. În deșert, în munți, în regiunile polare sau la malul mării.
Acum ~60.000 de mii de ani, grupuri de homo sapiens sapiens plecau din Africa pentru o călătorie în jurul Pământului care nu s-a terminat nici în ziua de azi. A fost o colonizare lentă și ireversibilă. Continue reading
Este modul meu de a mă bucura de primele zile libere de Sărbători: a citi o poveste plină de inspiraţie. I Am Malala.
O adolescentă din Pakistan care – militând pentru educaţie (mai ales pentru dreptul fetelor de a merge la şcoală într-o ţară musulmană, într-o provincie supusă în ultimii ani influenţei talibanilor refugiaţi din Afganistan) – a devenit un simbol pentru drepturile femeilor din toată lumea.
A supraviețuit unui atentat taliban, cele trei gloanţe nereușind să o oprească, anul acesta a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace, iar lectura memoriilor a fost – cum să o spun – a humbling experience.
În această toamnă a fost invitată la Casa Albă şi, spre uimirea multora, a avut curajul să îi spună Preşedintelui Obama următoarele două fraze:
“I also expressed my concerns that drone attacks are fueling terrorism. Innocent victims are killed in these acts, and they lead to resentment among the Pakistani people.”
Este o tănără de 16 de ani care a reușit să-și transforme propria experiență de viață într-un mesaj internațional în care dreptul la educație (mai ales în rândul femeilor) a fost pus în legătură cu – ce îi doare cel mai mult pe americani – lupta împotrva terorismului.
Mai jos este un scurt interviu pentru The Daily Show:
Sănătatea este rezultatul unor bune obiceiuri. Sănătatea nu este modul default de a fi al unui corp, este rezultatul unei victorii asupra virușilor, asupra paraziților, asupra bolilor. Este rodul unui efort.
Folosesc această comparație pentru a descrie prezentul pe care mulți – din păcate – îi consideră modul default de al fi al lucrurilor. Starea naturală, “din oficiul” istoriei.
Prezentul este rezultatul unor eforturi, al unor vise, al unor munci herculiene pe care cei de dinaintea noastră și le-au asumat, sacrificându-și timp, energie și multe, prea multe vieți.
Ceea ce vedem în jurul nostru nu a ajuns să fie by default. Nu sunt lucruri date, sunt lucruri construite și muncite de mii și mii de generații.
Dacă acest gând nu te umple de recunoștință și responsabilitate, înseamnă că între tine și ceilalți – de dinainte și de acum – s-a produs o ruptură care îți creează iluzia că nu ai nimic de oferit comunității în care te-ai născut. Poți înțelege această comunitate drept propria familie, propria națiune sau întreaga umanitate, însă ideea este aceeași: devenim oameni doar interiorul unei comunități faţă de care ne simţim recunoscători şi responsabili.
Am ieșit în seara de 21 decembrie 2013 pentru a aprinde o lumânare – în Piata Universității – în memoria celor care s-au sacrificat (și) pentru libertatea mea, acum 24 de ani. Este un minim gest de recunoștință față de niște oameni care au ales să iasă în stradă pentru a-și redobândi demnitatea confiscată de un regim absurd și represiv.
Unii dintre ei au ieșit din casă și nu au mai revenit din mijlocul familiilor. Îi găsești acum printre aleile unui cimitir, sub cruci care le poartă amintirea unor vârste incremenite într-un sacrificiu la înălțimea căruia noi doar sperăm să ne ridicăm.
Unii aveau 17 ani, 18 ani, 19 ani, 26 de ani, 34 de ani, 52 de ani, 90 de ani. Elevi, studenți, soldați, muncitori, ingineri, maiştri, şoferi de taxi, pensionari.
Ceea ce vedem în jur nu este starea naturală a lucrurilor. Este rodul unui efort.
Libertatea, atât de tânără și firavă, cu toate imperfecţiunile şi confiscările, nu este trecută în niciun certificat de naștere. Este idealul pentru care trebuie să luptăm și pe care trebuie să-l apărăm în fiecare zi. Prin ceea ce facem mai bine, prin ceea ce facem cu pasiune, prin ceea ce facem pentru ceilalți.
Este rodul unui efort. Nu este un cadou pe care te culci, este un dar pe care îl îmbogățești și-l dai mai departe.
Mi-am reamintit azi, ieșind în stradă și aprinzând o lumânare, că nu sunt singur și că viața mea este conturată în spațiul unui împreună în care vorbesc și cei care au trăit, și cei care trăiesc și cei care vor trăi după mine.
Pentru ca viața noastră să aibă sens, trebuie să lăsăm în urma noastră o lume mai bună decât cea pe care am primit-o atunci când ne-am născut.
foto: Alex Damian
Un scoțian citește ziarul și află despre o crimă oribilă făcută de un englez.
Concluzia lui: “Un scoțian n-ar fi făcut așa ceva”
A doua zi citește ziarul și află despre o crimă oribilă făcută comisă de un scoțian.
Concluzia lui: “Un scoțian adevărat n-ar fi făcut așa ceva”
Se cheamă Scotsman fallacy și rezvolă o disonanță prin redefinirea grupului căruia îi aparții. În primul caz, grupul este format din toți scoțienii, iar apoi grupul s-a restrâns la cel al scoțienilor adevărați.
Această eroare este atribuită schimbării definiției (ce înseamnă a fi scoțian), dar ceea ce se întâmplă în acest caz este mult mai profund.
Disonanța apare atunci când afli că propriul tău grup conține indivizi care fac lucruri blamabile. Rezolvi problema prin restrângerea grupului, separându-te simbolic de ceilalți membri care încalcă normele pe care tu însuți ți le asumi.
În cazul nostru, al românilor, disonanța este atât de răspândită (se produc atât de multe “crime oribile”) încât majoritatea românilor se separă simbolic de majoritatea românilor. Continue reading
Asociația Românilor Care Parchează Corect este cea mai ignorată asociație de pe planetă. Puțini știu că există și nimeni nu face poze cu mașinile membrilor asociaţiei (vezi imaginea de mai jos).
Internetul e plin de poze cu jeep-uri parcate aiurea cu BMW-uri cărora nu le ajunge două locuri de parcare. Sunt imagini care apar pe bloguri şi sunt distribuite pe Facebook, sunt comentate, toată lumea doreşte să tragă un semnal de alarmă, apar oameni revoltaţi, concluzii apocaliptice și generalizări confortabile (românii sunt nesimţiti, românii nu ştiu să parcheze etc.)
Se uită un singur lucru: pentru a ajunge o maşină parcată prost trebuie să treci pe lângă zeci de mașini parcate corect cărora nimeni nu le face poze, care sunt invizibile și nu constituie un semnal de luat în seamă.
Dați mai departe acest articol! Vrem să tragem un semnal de alarmă: Asociația Românilor Care Parchează Corect există, este constituită din milioane de membri și are nevoie de încurajările noastre.
Săptămâna trecută am trimis un mesaj de mulțumire unui politician tânăr. I-am mulţumit că nu a votat pentru modificările la Codul Penal. I-am mulțumit pentru un gest normal pe care orice politician responsabil l-ar fi făcut.
În această țară, normalitatea e cusută cu o ață atât de subțire încât are nevoie să fie încurajată cu orice prilej. Îți mulțumesc că mă asculți (deși nu ești de-acord cu mine), îți mulțumesc că ții ușa liftului șă urc și eu (deși suntem străini, iar eu nu-ți voi putea întoarce favorul în viitor), îți mulțumesc că iei atitudine.
Am fost plecat din București în week-end și nu am apucat să ies în stradă. Respect pentru cei care au făcut-o și o vor mai face. Din exasperare, din respect pentru ceilalți, din dragoste de țară.
Este greu de înghițit un asemenea gând, dar clasa politică nu e vinovată de toate relele societății românești. Este doar un copil care a crescut într-o casă cu obiceiuri proaste. Dacă nu te speli pe dinți și mânănci prostii, nu te aștepți să ai dinți frumoși când vei crește mare, nu-i așa?
Obiceiurile bune se creează când cineva este recompensat că s-a abținut de la o alegere sau atunci când a ales bine.
Românii au nevoie de obiceiuri bune, iar acela de a ieşi în stradă în cazul unor abateri de la principiile democraţiei trebuie încurajat prin toate mijloacele.
Dacă nu poți ieși din casă, dacă ești plecat, dacă ți-e lene sau dacă ești la muncă, mulțumește-i cuiva care a ieșit în stradă și se luptă și pentru tine. E un minim gest de responsabilitate.
Protestul meu a început săptămâna trecută când am mulțumit unui politician care – în cadrul unui vot pentru modificarea Codului Penal – s-a luptat pentru mine.
Protestul meu se va încheia atunci când voi termina de mulțumit tuturor celor care fac lucruri bune în această țară. Celor se implică, protestează, votează în Parlament, celor care nu renunţă nici atunci când încurajările lipsesc.
sursă foto:
Pizza, sex, bani, prieteni, complimente. Aceste lucruri se aflau pe o listă care a fost înmănată în cadrul unui experiment. Participanții trebuiau să aleagă ce anume de pe această listă își doresc să li se întâmple în fiecare zi. Care credeți că a fost rezultatul? Continue reading