Furtul unei naţiuni: privire asupra României

22 Flares 22 Flares ×

gallagher(1)
Furtul unei națiuni, Tom Gallagher, Humanitas, 2004

Am găsit în această carte – dincolo de “anecdote româneşti” – acea parte din istoria recentă a România care îmi era necunoscută și, mai mult decât atât, am găsit un filtru necruțător prin care românii sunt priviți și interpretați.

Privirea pe care Tom Gallagher o aruncă istoriei României este una lipsită de îngăduinţă, iar concluziile sunt dure și lipsite de nuanțărilor de tipul “păi, stai să vezi” care ar mai fi salvat tabloul general dedicat României.

După o asemenea lectură, te cuprinde o asceză cu privire la mândria naţională şi o reconsiderare a multor mituri pe care istoria din manuale ni le-a livrat.

Am descifrat în carte trei mari probleme ale României pe care le voi prezenta în continuare.

Probleme istorice

– există o tradiție de a deturna resurse publice în beneficiul privat (încă din epoca fanarioților)
– în calea dezvoltării României a stat lipsa de capital social, nu de resurse naturale
– dincolo de vicisitudinile poziției geopolitice sensibile, problemele României care  i-au paralizat dezvoltarea au avut în primul rând cauze interne
paşoptiştii promiteau empancipare economică, dar marii boieri au fost asiguraţi că aceasta nu se va face pe seama lor (dublu standard care se va regăsi în mişcările radicale de mai târziu)
– formarea statului național în secolul XIX (Unirea Principatelor și independența României) a fost mai degrabă efectul brandului de țară prin care prima generație de lideri români (diplomați abili) i-au prezentat pe români ca un avanpost al culturii latine în est şi un potenţial câmp de exerciţiu al influenţei franceze, obţinând astfel sprijinul împăratului Napoleon al III-lea pentru cauza lor.
– nu existau instituţii care să se interpună între oligarhie şi mase. Carol I era muncitor şi ascetic, dar nu vădea nicio înţelegere reală a stării materiale a poporului
-intelectualii şi oamenii de stat defineau România în raport cu Europa occidentală, ignorându-i vecinătatea imediată.
– conducerea centralizată bazată pe modelul adoptat după Franţa post-1789 a fost percepută ca unicul model potrivit de guvernare. Autonomia locală a fost privită fie ca un obstacol în calea progresului, fie ca un element menit să submineze coeziunea statului
– progresul oricărei minorităţi în domeniul profesional sau în lumea comercială a fost adeseori zugrăvit ca o provocare la adresa sensibilităţi românilor.

Problemele perioadei comuniste

– comunismul a consolidat elementele autoritariste (care existau deja) din cultura politică românească.
– sarcina guvernării comuniste a fost uşurată din cauza absenţei în România a unor tradiţii democratice puternice.
– comunismul a crea o populaţie în cea mai mare măsură dependentă, care se obişnuise să primească majoritatea celor necesare traiului de la stat. Securitatea şi bunăstarea materială ale unei persoane depindeau de conformismul ei politic dovedit.

Treizeci de ani de industrializare forțată au produs o tipologie socială muncitoresc-țărănească sau neourbanizată obișnuită să îndeplinească ordinele statului fără să crăcnească.

Scopul celor care l-au înlăturat şi l-au executat pe Ceauşescu a fost acela de a aboli conducerea personală a şefului executiv discreditat, nu de a reforma în mod fundamental sistemul de guvernare prin impunerea unor schimbări revoluţionare.
BOR a acţionat ca un braţ confesional al unui stat ateu.

Problemele României contemporane

Sfărșitul oficial al regimului comunism din România s-a produs în beneficiul unui grup restrâns de cetățeni.
Sistemul postcomunist răspundea unei largi elite, regrupată după prăbușirea sistemului autoritar care îi dăduse inițial naștere.

Evenimentele din 1989 au produs o democrație de fațadă, în care naționalismul ar fi luat locul comunismului național drept sursă de legitimare, se potrivea cu tradițiile anterioare de guvernare a țării.
FSN s-a prezentat drept “emanţia revoluţiei”, dar acţiunile sale sugerau o mişcare menită să-i domolească radicalismul.

esența democrației – participare și sentiment al includerii cetățenilor – este încă în mare parte absentă în România. Generația mai tânără, care a jucat un rol de frunte în scurta bătălie împotriva tiraniei din decembrie 1989, este în foarte mare măsură absentă din politică.
lipsa presiunii publice pentru reformă este una dintre cele mai serioase obstacole în cale bune guvernări în România
acapararea statului şi redirecţionarea unei părţi din resursele acestuia către un individ sau către un grup reprezintă baza politicii româneşti.
– dorința de a avea o opțiune politică bazată pe personalitatea competitorilor și nu pe ceea ce susțin ei pare adânc înrădăcinată. Asta înseamnă că un sistem bazat pe respectul față de proceduri și față de instituțiile democratice poate fi lesne subminat printr-un stil de politică populist.
– parlamentul şi partidele politice, ligamentele democraţiei de fond din România, sunt de obicei cele mai dispreţuite instituţii, indiferent cine se află la putere.

Tendinţa românilor pentru:

populism: extinderea relaţiilor de dependenţă şi slăbiciunea organizaţiilor autonome cu un character atât de personal oferă o plajă mare de acţiune conducătorilor carismatici
teoriile conspiraţiei: războaiele, invaziile și modificările de frontieră care au copleșit periodic România pe parcursul secolului XX le-au ușurat sarcina celor care susțineau că țara era ținta unei conspirații succesive.

Vorbăria goală despre înclinația către modernitate și atitudinea prooccidentală, dublată de aderarea la o abordare monopolistă și autoritară a politicii, a rămas o trăsătură puternică a deceniului care a urma revoluției din 1989.

Jocul dublu al României în relaţie cu Uniunea Europeană (detaliat în ultima carte a lui Tom Gallagher):
– fără stimulentele și securitatea oferite de UE, puţine mijloace de convingere ar mai avea elita românească pentru a întâri democrația și guvernarea în general într-o țară care nu duce lipsă de democrați fără tragere de inimă, aflați în poziții influente.
– practica de a fi de acord cu recomandările venind din partea unor organisme internaționale care sperau să ajute România, dar în același timp de a nu se arăta nicio grabă în transpunerea lor în viaţă dacă stânjeneau tiparele comportamentale ale elitei, a fost evidentă în anii ’90 şi pare a fi rămas predominantă.

Cel mai folosit cuvânt în legătură cu corupția, șmecherie, este un termen pe jumătate admirativ, care desemnează o activitate frauduloasă, desfășurată cu un anumit grad de ținută și dexteritate. (Alina Mungiu-Pippidi)

Detalii:

– disputele interetnice nu ar fi fost manipulate fără ruşine de către Iliescu (Târgu Mureş, martie 1990)
– la începutul anilor ’90, băncile de stat au acordat împrumuturi fără acoperire unor clienţi cu influenţă politice . Eşecul în depolitizarea economiei a fost una dintre sursele noii oligarhii.
– imunitatea parlamentară a transformat Parlamentul în echivalentul bisericilor medievale, unde cei care fugeau de justiţie puteau căuta adăpost.

Emil Constantinescu, septembrie 1997:
“În noiembrie 1996 am câștigat alegerile, dar nu am cucerit puterea, din cauză că puterea economică era și încă este deținută în mare măsură de o rețea de interese de tip mafiot, fără nicio legătură cu interesele naționale.”
Dezastrul guvernării coaliției (1996-2000) a demonstrate cât de greu era să distrugi moştenirea dăunătoare a dominației comuniste.

Suveranitatea României a fost încălcată în urma unei inițiative a lui Gunther Verheugen – comisar pentru extinderea UE între 1999 și 2004 – privind un aranjament prin care Uniunii Europene i se conferea un rol important în trasarea strategiei pe termen mediu a unei țări candidate.

Fără atenția la nivel înalt pe care Occidentul a început să o acorde Balcanilor după 1995, nu se poate spune dacă democrația ar fi supraviețuit în România în ultimii cinci ani ai secolului XX.

22 Flares Twitter 0 Facebook 22 22 Flares ×

8 thoughts on “Furtul unei naţiuni: privire asupra României

  1. Lori Modoran

    Intr-adevar, cartea este o excelenta radiografie a vietii politice postcomuniste, a felului cum “gandeau” romanii ce abia mijisera ochii din comunism si, nu in ultimul rand, a puterii manipulatoare a mass mediei de atunci. As pune-o pe lista de must read tuturor “cetatenilor”.

    Reply
  2. Pingback: Deceniul pierdut al României | Adrian Ciubotaru

  3. Gherman Adrian

    Poporul roman este un popor pasiv. El se misca intre spiritualitate si practic. Sta intre cele doua. Aceasta este cauza principala cauza pt care ne aflam unde ne aflam. Si geopoliticul joaca un rol important. Dar… noi ne vedem de treburile noastre. Nu suntem expansionisti. Suntem destul de echilibrati fata de lacomia altor popoare. Acest lucru este o slabiciune pe care celelalte state o exploateaza. Avem si expansionisti in sistem intern (boieri) care exploateaza la randul lor masele. Acuma… nush ce se va intampla in viitor – pt ca.. lumea asta globalizata cam uniformizeaza (in sens bun).

    Reply
  4. Pingback: zeitgeist in romana

  5. Pingback: Suntem norocoși, să nu ne plângem! (II) | Adrian Ciubotaru

  6. Pingback: Unde sunt românii: recomandări de lectură | Adrian Ciubotaru

  7. Pingback: De ce naţiunile eşuează | Adrian Ciubotaru

  8. Pingback: De ce naţiunile eşuează | Adrian Ciubotaru

Leave a Reply

Your email address will not be published.