Ce nu am incercat (si nu cred ca o voi incerca vreodata, desi totul e posibil) este sa merg noaptea singur intr-un cimitir. Noaptea, in acest interval orar in care ni se pare ca mortii capata proprietati misterioase, de regula amenintatoare. Imi aduc aminte de povestile pe care bunica ni le spunea cu oameni ce se intorceau noaptea prin cimitir si auzeau tipete si plansete, ca apoi sa se descopere ca cutare mort, nu era de fapt mort si s-a trezit si-a urlat pana cand a murit sufocat. Sau cutare intamplare in care cineva (in urma unui pariu) s-a dus noaptea sa infiga un bat intr-un mormant si fiind imbracat intr-un parpalac, a infipt batul prin el. Cand a dat sa plece fiind agatat in parpalac, a murit instant de groaza.
Sau cutare poveste (asta tot de la bunica o stiu). Cutare femeie moare si nu-si gaseste totusi linistea si venea noaptea si batea in geamul casei sale. Barbatu-su se trezea, o vedea la geam, iesea in curte si-o urmarea pana la cimitir unde intra in mormant. Totul a continuat de cateva ori pana cand barbatul s-a confesat la preot care a dezgropat-o. Era intoarsa cu fata in jos.