Cand eram mic ma gandeam ca cea mai mare teama a mea ar fi sa merg noaptea singur in varful dealului. Chiar langa oras un deal (Osoiu se cheama) impadurit cu pini. In varf e gol, pinii impaduresc mai ales cele doua laturi, insa sus se afla o cazemata ingrozitoare in care imi imaginam ca locuiesc spirite, fantome sau mutanti, criminali si tot soiul de fiinte ciudate. A fost nevoie de un simplu pariu cu fratele meu ca sa incerc acest imposibil. Eram in clasa saptea, intr-o seara de februarie cu luna plina cand mi-am luat inima-n dinti si m-am dus pe deal. Dealul e destul de mare si, fiind destul de abrupt, tufele de care e presarat in lumina lunii creau umbre lungi si inselatoare. Uneori credeai ca e o umbra si de fapt era o gaura, uneori aveai impresia ca umbrele se misca, uneori aveau forme ciudate, de oameni ce stau la panda, de oameni ghemuiti etc. Urcam dealul gandindu-ma ca serpii ies noaptea sa vaneze si-mi aminteam unii spuneau ca-n zona au fost vazute si vipere (o alta groaza de-a mea). Urcam dealul cu gandul ca, daca mi se intampla ceva in varful dealului (ce mi se parea cel mai infricosator), nimeni n-o sa ma auda, nimeni n-o sa ma poata ajuta. Lumina lunii pline in loc sa clarifice decorul, mai degraba il estompa, mai degraba ma deruta (pe atunci imi era frica de luna). Intr-un final am ajuns in varful dealului, exact langa cracana ce marca altitudinea. Cazemata se vedea singuratica intre pinii miscati de vant, padurea mi-o imaginam bantuita de animale si fiinte demonice, iar luna mi se parea mai aproape, mai mare, mai amenintatoare. Singurele elemente umane erau luminitele orasului si cateva sonde luminate presarate pe celalalt versant al dealului. Am stat ceva timp acolo sus singur si apoi am inceput sa cobor calm, daca as fi alergat, mi s-ar fi parut ca aud zgomote suspecte si m-as fi speriat si mai tare.
  Asta e fost tot, prima infruntare a unei frici nedefinite din imaginarul meu. De atunci am mers de multe ori singur si cu cativa colegi de clasa in varful dealului. O alta experienta interesanta a fost atunci cand am mers pe deal cand era ceata. Jumatatea de sus a dealului era invaluita intr-o ceata deasa de abia puteai sa vezi la 5 m. Imi era frica caci imi ramasese in cap cazurile de disparitii misterioase in ceata. In timpul primului razboi mondial un regiment englez a fost fazut intrand intr-o zona cu ceata si-a disparut pentru totdeauna (cazul Norfolk). In fine, am mers si pe ceata in varful dealului si nu m-a rapit nici un extraterestru si n-am intalnit nici un monstru.