Poezie si adevar e cartea in care Goethe isi povesteste viata intr-un mod semi romantat. A fost editata la noi in trei volume prin anii ’70 la Biblioteca pentru toti. Prin liceu apucasem sa citesc doar primul volum. Cativa ani dupa aceea am inceput din nou s-o citesc, insa am observat ca stilul usor greoi nu mai intalneste acelasi gen de rabdare, desi eram fascinat de tineretea lui Goethe, lecturile si aventurile sale spirituale. E o carte pe care n-am citit-o pana acum si mi-e rusine de acest lucru.

In registrul aceluiasi gen literar, insa la capatul celalalt al rusinii se afla memoriile lui Iorga (tot in trei volume), carte pe care nu cred ca ma voi incumeta s-o citesc vreodata. Iorga n-a avut o viata plicticoasa, insa stilul extrem de greoi (fraze lungi, topica inversata) si abundenta de descrieri colaterale contextului descurajeaza foarte repede un cititor cu o motivatie medie. Pastrand proportiile, gandeste-te c-ai citi Ulysses fara s-ai impresia ca ermetismul textului te-ar duce undeva, un text fara miza ilizibilitatii sale.

In acelasi cadru al rusinii de cititor, nu stiu ce m-a motivat la acel moment sa duc pana la capat lectura Autobiografiei lui Isaac Asimov aparuta la Teora. Dadusem o gramada de bani – 35.000 de lei, gaseai pe atunci carti bune la 15.000, iar pe editiile de la Penguin Books dadeam 10.000 de lei), cartea era scrisa dezordonat, iar uneori aroganta autorului te exaspera. Fusese un copil precoce, cunostea nu stiu cate limbi, nu stiu cate lecturi, a sarutat pentru prima data la 24-25 de ani, enumera cu atentie sutele de carti scrise (desi majoritatea erau carti introductive, de popularizare, in cadrul unei colectii) si povestea cum si la batranete isi uimea colegii savanti prin candoarea luciditatii asupra propriului geniu. Mi-a lasat, sper sa ma insel, impresia unui copil alintat.

Amintiri, vise, reflectii in schimb m-a fascinat de-a binelea. Tineretea lui Jung, relatia cu Freud (celebrul sau lesin parca prevazand paricidul lui Jung etc.), interesul pentru alchimie si culturile extra-europene, experientele sale interioare (a avut un vis premonitoriu despre izbucnirea primului razboi mondial etc), luptele cu proprii demoni sunt lucruri care ti-l prezinta pe Jung mai mult decat initiatorul psihologiei analitice, mai mult decat un simplu savant elvetian. Cu siguranta, si prin memoriile lui, Jung se dezvaluie una din cele mai complexe personalitati ale secolului XX. Constributia sa la istoria ideilor si traseul sau intelectual sunt lucruri pe care nu prea le poti ocoli, daca doresti sa pastrezi (cel putin) aparenta unei culturi generale.

Memoriile lui Eliade sunt un exemplu reusit al unui mod de prezentare a povestii unei vieti. Prin anii ’70, nota in Jurnalul urgenta continuarii scrierii Memoriilor. Le scria incet si foarte atent, si probabil avea motive! Este una din putinele sale opere in care ai impresia ca nimic nu e in plus (respectarea unui criteriu literar), stilul e atat de finisat incat te intrebi daca aceasta finisare nu s-a extins si asupra continutului. Cosmetizarea povestii propriei vieti atinge la Eliade culmi nebanuite. Traiesc cu speranta ca cineva va scrie candva o teza de doctorat asupra mecanismelor de mistificare si mitologizare pe care Eliade le-a intrebuintat in prezentarea propriei vieti. Una din cele mai lucide si echilibrate autocontributii la propriul brand.

 Cartea este scrisă de un tip care a lucrat la o firmă de consultanță (cu legături în NSA) cu misiunea  de a convinge țările în curs de dezvoltare să accepte datorii externe condiționate de promovarea intereselor corporațiilor americane. Țările erau împrumutate cu sume mari, împrumuturile erau condiționate de proiecte (construcții de fabrici, hidrocentrale, infrastructură etc) de care urmau să se ocupe firme americane, iar într-un final acestea ajungând într-o incapacitate de plată erau mai ușor supuse presiunilor politice și economice americane. Exemplele sunt multiple: țări din America Centrală și de Sud (Panama, Columbia, Ecuador), Arabia Saudită, Indonezia, iar mai recent, Irakul.

Legătura strânsăƒîntre elită politică americană și marile corporații este dezvăluită pe tot parcusul cărții în încercarea autorului de-a contura portretul imperialismului american. Încercarea americană de-a contura un imperiu economic global este prezentată în pași specifici războiului rece: când asasinii economici eșuează intervin serviciile secrete, iar și când acestea dau greș, e necesară intervenția armată (din Panama în 1989, Irak în 2003).

Împrumuturile era acordate de către Bancă Mondială și Fondul Monetar Internațional, instituții controlate de SUA, iar autorul arată prin câteva statistici cum datoria lumii a treia față de țările dezvoltare a crescut enorm în ultimii ani, iar apoi anularea acestor datorii în cazul unora dintre aceste țări nu a fost deloc un gest dezinteresat.

Un caz anume din carte m-a pus pe gânduri. În afară de întrepătrunderea clasei financiare cu elita politică (președinți de corporații deveniți secretari de stat, oameni CIA ajunși la conducerea Băncii Mondiale, un manager general de la Bechtel desemnat de președintele Bush să facă parte din Consiliul Prezidențial pentru Export etc.), mi-a rămas în minte această firmă de inginerie și construcții din San Francisco, Bechtel. Firma care ne este cunoscută prin celebrul contract pentru Autostrada Transilvania, contract câștigat fără licitație publică. Contract care a iritat pe europeni prin lipsa sa de transparență, contract care a fost încheiat de administratia Nastase, la care guvernul Tariceanu a dorit să renunțe, însă în urma lobby-ului american a fost doar renegociat în cadrul proiect al căror costuri au fluctuat de-a lungul timpului.

Nu cunosc culisele legate de construirea acestei autostrăzi, însă când aceeași firmă obține fără licitație contracte mari la reconstrucția Irakului, când aceeași firmă are legaturi cu familia Bin Laden și firmele detinuțe de familia Bush, parcă devii mai circumspect.

John Perkins nu cade în ispita conspiraționismului și explică existența asasinilor economici în cadrul unui sistem creat după cel de-al doilea Război Mondial cu scopul precis de a promova agresiv și neîncetat intereselor (corporațiilor) americane în lume.

În final, Confesiunile unui asasin economic este o carte de merita a fi citita fie doar prin prisma mărturiei unui om care a rupt tăcerea (de obicei, ne plac asemenea cărți) și care aruncă câteva semne de întrebare asupra unor probleme cum ar fi globalizarea și un anumit tip de imperialism economic.

Later edit: Am văzut cartea la mansarda de la Carturești. 19 RON

De ce inaintea marii confruntari eroul negativ isi pocneste oasele de la gat (sau partea superioara a coloanei) ? Acest tipar nu se de observat doar in filmele de actiune “clasice” cu Van Damme si Dolph Lundgren, ci si in Leon sau in primul Matrix. E aceeasi joaca de simboluri ca si in cazul personajelor rele care sunt inconjurate de fum de tigara?

Cuprins de criza unui plictis asemanatoare celei pe care am avut la cinci ani, am iesit la o dezbatere despre nuduri in arta si fotografie in Twice.

Ce-am notat pe telefon:

– e nevoie de o dezinhibare a spatiului public,

– nudul are ceva aparte, altfel mai bine am picta musetel,

– Tudor Octavian a povestit despre un pictor interbelic ce picta tiganci cu sanii goi si taxa clientii per san gol. Un client domnos a dorit sa plateasca pentru patru sani si dorinta i-a fost indeplinita.

– Dumitru Gorzo a prezentat o imagine foarte personala despre artisti. Artist este orice se crede artist, insa artist fiind, te situezi automat pe o pista in care ceilalti alergatori/concurent sunt marile spirite ale trecutului. Este ok sa te crezi pictor, insa atunci cand iti privesc tablourile, critica mea va veni din perspectiva unui Rubens, Picasso etc. Asuma-ti acest fapt!

– Pavel Susara a exprimat multe idei pertinente: suntem mult mai pudici decat stramosii nostri arhaici (precolumbienii, indienii etc). Crestinismul ne-a inoculat o multime de tabu-uri. Nu exista creatie inocenta, vorbim de fapt in soapta.

– baba este o realitate balcanica, in Franta se spune doamna in etate (Tudor Octavian)

– pornografia este tot una cu golania (Tudor Octavian). Exista mai multe nivele de pornografie, a explicat D. Gorzo.

– cand un penis este reprezentat in erectie la 45 de grade este considerat pornografic. Daca e flasc, it’s ok.
– folosim cel mai putin sapun pe picior de locuitor.

– zoofilia e mai raspandita la stane decat la oras. Sa dam drumul la oi in Bucuresti pentru fluidizarea circuitului erotic in natura?

A mai fost o tipa critic de arta, Adina Zorzini, personaj ce-a siderat prin replici banale si glume de prost gust. Ne uitam cu nihasa unul la altul si nu ne venea sa credem. Ne gandeam sa facem un blog despre gafele de la evenimente de genul asta. Interventii neinspirate, lacune de organizare, persoane ratacite, invitati jenanti etc.

Daca nu ati fost prezenti aseara, nu regretati, cronica de fata este un bun supliment de prezenta.

Aseara am uitat telefonul acasa si n-am avut liniste tot drumul. Aveam senzatia ca lipsind din buzunar, l-am pierdut de fapt. Imi venea sa ma intorc sa-l iau, sa-i legitimez din nou existenta ca proprietate. In loc sa ma simt linistit ca nu-l aveam la mine (de multe ori ma streseaza telefoanele de serviciu sau apelurile de la oameni cu care intamplator chiar atunci nu tin neaparat sa port o conversatie), eram macinat de iluzia ca l-am pierdut. Am iesit la bere, am iesit la pizza etc. si cred ca mi-am pipat de zece ori buzunarul gol si-am avut aceeasi senzatie de neliniste ca l-am pierdut.

Saptamana trecuta eram pe strada cand ma suna cineva. Stam de vorba vreo doua zeci de minute timp in care intru intr-un magazin, imi iau tigari, desfac pachetul in mers si-n timp ce ma cautam de bricheta, ma apuca aceeasi neliniste cand imi simt gol buzunarul in care-mi tin de obicei telefonul. Ma strafulgera gandul ca l-am pierdut, derulez un fir mental inapoi in trecutul ultimei ore, unde puteam sa pierd, unde l-am uitat etc. Concluzionez ca era imposibil sa-l pierd, deci unde e si, printr-un mister al legilor gandurilor imi dau seama ca-l tin in mana lipit de ureche, ca vorbesc la el.

In Constanta pe faleza ma plimbam tinandu-l in mana (eram in sort, buzunare mici, risca sa cada). La un moment dat ma intersectez cu un copil insotit de un tata ce-mi da peste mana. Imi sare spectaculos din mana, cade pe dalele alea si se desparte-n trei fragmente: clapita de la camera, bateria si ce-a mai ramas din telefon. M-am speriat, injur, tatal nu zice nimic, culeg telefonul si-l asamblez din nou. A mers, insa s-a ciuntit un colt.
Concluziile le trageti singuri (ca intotdeauna).

M-am trezit la 4 dimineata in urma unui vis in care simteam ca se va intampla ceva groaznic. Eram cu o fata si urcam un deal cu senzatia ca undeva pe parcurs sau chiar in varful dealului, ceva groaznic se va intampla. La un moment dat ne-am oprit in fata unui cimitir situat in padure si, decat sa ma complic in acea senzatie angoasanta, mi-am zis sa ma trezesc.

Adormisem de cu seara in vocea unui documentar despre tragedia Tibetului. Primele imagini cu poporul tibetan (o expeditia germana), primele imagini cu actualul Dalai Lama primind cadouri de copii de la ambasadorul Angliei, anexarea treptata a Tibetului de catre China, propaganda aferenta (tibetanii au fost de fapt eliberati si s-au reintors la marea familie intruchipata de China), momirea lui Dalai Lama (vizita la Beijing, oferta unei relative si simbolice autonomii etc.), revolte populare, reprimare brutala, exilul lui Dalai Lama in India.

Contextul international n-a fost niciodata favorabil: independenta Indiei a produs retragerea intereselor britanice in zona, Tibetul este instiintat ca orice garantie engleza nu va mai fi valabila. Razboiul din Coreea, criza rachetelor din Cuba au fost evenimente care au umbrit importanta problemei tibetane. In acest timp, zeci de mii de tibetani au fost macelariti, mii de manastiri au fost vandalizate sau distruse, calugari buddhisti au fost inchisi sau ucisi, un fleac.

In istorie, ca si in moda, exista sezoane de lansare a unor linii noi de probleme. Exista sezoane de reduceri, exista alinieri de planete si discutii la o tigara, nu te apuci sa-ti strigi nedreptatea asa de capul tau.

In continuare, Tibetul traieste aceeasi fermecatoare odisee a unei nedreptati istorice. In continuare, exista un control guvernamental asupra manastirilor, exista dizidenti tibetani inchisi si torturati. In continuare, in Tibet chiar si diplomatii au nevoie de permise speciale pentru a putea intra, turismul ramanand extrem de scazut (cateva zeci de mii de turisti pe an, rate de ocupate a hotelurilor de 20% etc.), desi China tocmai a terminat Qingzang railway (mai mult pentru a-si intari controlul politic in zona, spun gurile rele).

In continuare, aceste probleme sunt extrem de abstracte pentru un european alintat ca mine, macinat nepermis de mult de problema unui monitor de 17 inch ce pare ca-i incalzeste revoltator de mult propria camera.

– am pus cateva poze noi la Profil
– week-end-ul ce tocmai a trecut am punctat Apocalypto, Sicko (chiar m-a pus pe ganduri), The Painted Veil, The Illusionist si o multime de documentare.
– se pare ca Horea Badau a avut un accident in urma caruia va suferi o operatie la mana; dupa toate probabilitatile, dezbaterea programata in aceasta miercuri va fi amanata.
– dupa o absenta meritata de cateva editii, am revenit in cadrul rubricii Replicile saptamanii initiata de Andrei Crivat.
– am visat, pentru a nu stiu cata oara in ultimele saptamani, ca suntem atacati de extraterestri.