Sunt pasionat (“obsedat” este un cuvânt la fel de nimerit) de biografii. O carte despre viața cuiva este o aventură a anecdoticului și cuprinde implicit o miză exemplară (este vorba, la urma urmei, despre cineva care a realizat ceva într-un domeniu anume). Dincolo de aceste aspecte, a vedea rezumatul unei vieți cuprinse în sute de pagini pe care le citești în câteva zile îmi lasă un sentiment de melancolie. Continue reading
E singura carte, în ultimii ani, la care am simțit nevoia să mă reîntorc. O citisem acum 3-4 ani, iar acum, săptămânile trecute, am simțit nevoia să mă pierd încă o dată din labirintul ei.
E o idee de-a lui Pamuk (am auzit-o într-o conferință, dar e posibil să o fi citit și în Romancierul naiv și sentimental) în care m-am regăsit: Orice roman are un centru secret pe care noi, cititorii, îl căutăm de-a lungul paginilor. Continue reading
Am transcris rândurile de mai jos – din Jurnalul lui Mircea Eliade – într-un zgomot absurd, inutil şi asurzitor de bormaşină: Continue reading
În primul rând, trebuie să fii sincer. Nu există nicio altă scurtătură.
Sinceritatea poate fi transmisă prin două modalități: scrii despre întâmplări reale și personale sau scrii în urma unei documentări și a unei competențe (criteriul autorității). Continue reading
Joseph Anton (Conrad și Cehov) nu este un pseudonim. E un nume de cod pe care Salman Rushdie și l-a ales în acel deceniu după fatwa, în acei ani în care a stat ascuns și a fost păzit de unități speciale ale Poliției Britanice.
Aşteptam o altă greutate de la povestea celor 10 ani în urma fatwei, dar am găsit doar pagini clare, istețe și pline de umor. Cartea are 700 de pagini, dar se citește dintr-o suflare (mi-a luat două zile). Continue reading
Un prieten, la telefon:
“Ce faceți mâine seară, aveți chef de un film?”
Este o întrebare care – mă simțeam mândru să o realizez – implică o decizie în care “noi”, iar nu “eu” joacă rolul principal. Poate îmi place filmul sau nu, poate am chef de ieșit sau nu am chef, dar trebuie să o întreb și pe ea.
“Vrei să ieșim mâine la film (cu X și Y)?”
De multe ori – nu întotdeauna – în funcție de mișcarea unor planete interioare pe care nu pot să o înțeleg, răspunsul la această întrebare este tot o întrebare:
Continue reading
Este o bicicletă nouă pe care am luat-o – sub formă de împrumut – de la centrul de închiriat I’ Velo din Parcul Herăstrău (imediat cum ieși – spre parc – din stația de metrou de la Aviatorilor). Încă nu s-a deschis sezonul, dar sunt unul dintre bloggeri contactați de Green Revolution.
“Să-ți dăm o bicicletă, să te plimbi și să scrii ce vrei tu”
Sâmbătă, 29 martie, urmează – Marea bicicleală – să se deschidă noul sezon de închirieri.
Mă aștepta – mă rog, nu doar pe mine – o tipă simpatică să-mi facă o poză pentru a o pune pe site. Am luat o bicicletă din rastel și am făcut câteva ture de trotuar.
“Să spun și un mesaj?”
“Da, va fi scris sub poza ta” Continue reading
În lupta cu procrastinarea, un jurnalist a început să se documenteze despre obiceiurile marilor artiști. Cum și când scria James Joyce sau Thomas Mann, cum muncea Mozart sau Beethoven. Ce făceau în fiecare zi acei oameni mari care au scris și compus opere și care, la urma urmei, au fost atât de inspirați.
A început un blog unde strâns ritualurile zilnice ale marilor creatori. Din acel blog, când poveștile s-au aglomerat, a scos o carte. Daily Rituals: How Artists Work.
Este o carte documentată (jurnale, mărturii ale contemporanilor, biografii) și plină de anecdote, pe care am citit-o cu speranța că voi afla niște revelații. Continue reading
N-aș fi crezut că pot să râd atât de mult citind o carte de Cărtărescu. Nu mi se mai întâmplase de la “perlele” adunate de Radu Paraschivescu pe care le-am citit-o în metrou în timp ce încercam – printre hohote – să nu alunec de pe scaunul de plastic.
De data aceasta, citind Frumoase străine, am întâlnit un altfel de umor și un altfel de Cărtărescu – diferit de cel pe care-l descoperisem în cele trei volume de Jurnal. Un Cărtărescu tonic şi plin de umor. Continue reading