Borges – o viaţă

12 Flares 12 Flares ×

Sunt pasionat (“obsedat” este un cuvânt la fel de nimerit) de biografii. O carte despre viața cuiva este o aventură a anecdoticului și cuprinde implicit o miză exemplară (este vorba, la urma urmei, despre cineva care a realizat ceva într-un domeniu anume). Dincolo de aceste aspecte, a vedea rezumatul unei vieți cuprinse în sute de pagini pe care le citești în câteva zile îmi lasă un sentiment de melancolie.

Am avut acest sentiment și când am citit, zilele trecute, cartea stufoasă – la care autorul a muncit 9 ani – despre viața lui Borges. Cartea are 700 de pagini, îmi propusesem să o citesc într-o săptămână, dar – o dată începută – nu am putut să o las din mâini. Am petrecut astfel un week-end de-a lungul unei vieți s-a desfășurat – pentru mine, cititorul – în mijlocul unei comprimări: vineri am parcurs copilăria și adolescența (Buenos Aires, Geneva), sâmbătă am navigat printre tinerețe (Spania, Argentina) și viața adultă (un șir de eșecuri și nefericiri), iar duminică, în ultima zi, am fost martorul bătrâneții și a morții inevitabile.

Acest tablou al unei vieți concentrate – în trei zile – este inevitabil unul trist și, probabil, o soluție, oricât de ridicolă ar părea, ar fi să citim biografiile într-un timp cât mai larg pentru a evita apropierea începuturilor promițătoare de neîmplinirile inerente oricărei vieți.

Tristețea vieții lui Borges este cuprinsă atât în întâmplările propriu-zise (tensiunile trecutului și prezentului familial, neîmplinirile în dragoste, marginalizarea din viața culturală argentiniană din anii ‘30 și ‘40, îndoielile cu privire la destinul său de scriitor), cât și în contextul general al epocii (problemele naționale de identitate, regimurile naționaliste și fasciste din Argentina legitimate – în mare parte – de elite).

Două lucruri – strâns legate între ele – m-au fascinat în povestea acestei vieți în care Borges a devenit Borges: încercarea de mântuire prin scris și ridicarea elementului biografic la înălțimea mitului. Imaginea labirintului, încercarea de a descoperi cifrul evenimentelor, disoluția sinelui și morțile inițiatice, arta văzută drept o cale către mântuire, jocurile mistagogice, toate aceste sunt elemente care țin de o lume a miturilor care l-a fascinat pe Borges de-a lungul întregii vieți (lecturile din mitologiile nordice și orientale, încercarea de aplica modelul dantesc la propria poveste de iubire, descoperirea universului mitic al Islandei și al Japoniei).
Probabil, fascinația și actualitatea lui Borges – unul din cei mai influenți scriitori ai secolului XX – are legătură cu aceste izvoare primordiale care i-au fertilizat opera.

Un aspect curios care m-a pus pe gânduri  a fost amploarea problemei naționale spusă în paginile acestei biografii: ce înseamnă a fi argentinian, ce versiune a trecutului merită asumată, care este viitorul acestei națiuni, de ce regimurile autoritare au popularitate atât de mare într-o țară în care exista – cât de cât – o clasă medie, care este rolul politic al scriitorilor într-o cultură care nu și-a rezolvat dilemele modernizării (problemă întâlnită și la Pamuk și în cultura română).

Lecturile atașate acestei biografii au cuprins Dialogurile dintre Borges și Sábato (convorbiri destul de banale: un Borges stângaci, un Sábato afabil-ironic) și cartea Borges despre Borges (interviuri și discuții mai libere, mai jucăuşe şi mai pline de miez).

12 Flares Twitter 1 Facebook 11 12 Flares ×

4 thoughts on “Borges – o viaţă

    1. Adrian Ciubotaru Post author

      Ionescu, da, am trecut fugar peste aluzia la Pamuk.
      Pe scurt, mă refer la două probleme:
      Pamuk s-a plâns prin interviuri că este atras de multe ori – fără voia sa – în chestiuni politice şi naţionale pe care el – scriitorul – ar fi chemat să le explice presei străine interesată de Islam, Turcia, dificultăţile unei ţări musulmane care a ales calea occidentalizării.
      A doua problemă – în “Other Colors” cred că vorbeşte de acest aspect – este ispita scriitorilor din ţările “periferice” de a se adresa – prin cărţile lor – strict unei “audienţe naţionale” prin abordarea unor teme şi subiecte care decurg din… patriotism.

      Reply
  1. Jurnal de calatorii

    In ultimii ani m-am gandit des la intrebarea pusa de Orlando Barone (cel ce a consemnat dialogurile Borges-Sabato) si raspunsul dat de Borges:
    Barone intreaba:”Si ce crezi Domnia Ta despre Dumnezeu, Borges?”;
    iar Borges raspunde cu ironie solemna: “El e creatia maxima a literaturii fantastice! Ce-au imaginat Wells, Kafka sau Poe e zero fata de ce-a imaginat teologia. Ideea unei fiinte perfecte, omnipotente, atotputernice e cu adevarat fantastica”.
    Un raspuns de acest gen ar putea imparti omenirea in doua tabere…

    Mi-a placut mult cum a incheiat Barone un capitol al dialogurilor: “Sabato surade aproape diaboloc. Se uita la ceas. E timpul sa plecam. Amindoi isi strang lucrurile: voci, bastoane, carti, suflete. Le iau cu ei”…

    Reply
  2. Adrian Ciubotaru Post author

    Da, îmi amintesc răspunsul. Borges nu “credea” (mă rog, se declara agnostic). Dacă pentru el teologia (+ mitologia) este… proză fantastică, nu e de mirare că opera lui e saturată şi fertilizată de imagini şi simboluri religioase.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.