Zilele trecute am ieşit #pestrada şi-am întrebat care este faza cu cinele romantice – în particular şi cu romantismul – în general. Cineva ne-a răspuns că tinerii nu mai sunt romantici pentru că sunt prea grăbiţi şi automat m-am gândit la Elogiul Lentorii.
Graba strică romantismul, se pare. Cred unii.
Eu cred că romantismul nu a murit, însă a luat alte forme. Cred într-un un nou tip de romantism care şi-a găsit canale specifice de transmitere de la o persoană la alta.
Mi se pare romantic când cei doi s-au cunoscut la o acţiune de ecologizare.
Mi se pare romantică o tipă care foloseşte Vista şi ştie de ce.
Mi se pare romantic când îi dai RT.
Mi se pare romantic când flirtează pe twitter, deşi ar putea să o facă şi pe Messenger, la telefon sau faţă-n faţă.
Mi se pare romantic să te plimbi noaptea cu bicicleta.
Mi se pare…
În acest moment al editării acestui articol s-a produs ruptura. Continue reading →
De la o vreme, ies aproape în fiecare dimineaţă în parcul Titan. În jumatate de parc nu este voie cu bicicleta, însă dimineaţa, când parcul este mai puţin aglomerat, băieţii de la firma de pază sunt mai îngăduitori.
A ieşi în parc dimineaţă constituie pentru mine un bun prilej de-a-mi regla tonusul pentru toata ziua. Dincolo de mişcare, dincolo de sportul în sine, sunt fascinat de oamenii din parcuri.
Îmi plac mamele care-şi plimbă copiii dimineaţa prin parcuri. Îmi plac pentru că transmit un semnal de normalitate. Lucrurile merg atât de bine în comunitate încât şi-au permis luxul unui copil. Dincolo de asta, mă fascinează relaxarea de clasă medie pe care o emană. Sunt femei cochete, sunt femei cu ochelari de soare, sunt femei care citesc cărţi de la Humanitas, sunt mame moderne socializând cu alte mame moderne.
Am crescut în anii ’90 într-un pesimism demografic când cei mai mici copii din parcuri erau născuţi în ultimii ani ai comunismului şi astfel priveliştea actuală cu mulţi-mulţi copii mici mă bucură şi îmi creează iluzia că lucrurile merg spre bine.
Mă bucură priveliştea matinală a pensionarilor care fac jogging ascultând muzică la mp3 player, la fel cum mă bucură imaginea acelor bătrânei care ies să facă plajă pe insula din mijlocul lacului.
Dimineaţa, cel puţin un parc bucureştean transmite un semnal de normalitate. Când oamenii ies în parcuri, cel puţin anumite lucruri sunt aşezate în matca lor firească. Când parcurile sunt pline, există un soi de optimism şi încredere care se distribuie dincolo de ele.
Plant Your Brand este o şcoală de vară eco-publicitară unde, alături de Dan Dumitrescu, am cunoscut nişte oameni minunaţi. Nu doar că erau nişte tineri dispuşi să schimbe lumea – cine nu e? – ci mai ales pentru că erau nişte oameni care-şi puneau întrebări, iar întrebările erau premergătoare acţiunii şi implicării.
Mai mult decât atât, am realizat că atunci când vrei să schimbi lumea [pentru că nu e lumea noastră, e lumea părinţilor, e lumea construită dupa visele şi temerile lor], trebuie să ştii să comunici. Prin comunicare, îţi multiplici povestea şi poţi implica cât mai multi oameni în scenariul tău.
Pe de altă parte, mi-a fost dat să observ lipsa de implicare la un nivel mai larg în ce priveşte folosirea social media. Facebook e folosit la nivel mediu, de twitter au auzit câţiva şi nu-l folosea aproape nimeni. În cazul blogurilor, situaţia era la fel de slabă.
E cumva paradoxal. Sunt tineri (18-22 de ani) mult mai inteligenţi, mai umblaţi şi mai implicaţi decât eram noi la vârsta lor. În acelaşi timp, au în braţe internetul pe care nu-l folosesc intensiv ca instrument de schimbare socială şi personală.
PR înseamnnă să faci un lucru, iar apoi să spui (bine) că l-ai făcut. Lucruri facem cu toţii, însă unde spunem că le-am făcut? Între prieteni, în grupul restrâns al cunoscuţilor?
Nu avem trusturi de presă la dispoziţie, nu avem emisiuni TV, însă avem social media, cel mai bun instrument de-a ne propaga mesajul la cât mai mulţi receptori, cea mai bună şansă de a filtra oameni cu interese şi aspiraţii comune.
Pentru a schimba lumea trebuie să ştim să comunicăm.
La şcoala de vară eco-publicitară Plant Your Brand – unde am fost cu Dan Dumitrescu – discutam la un moment dat cu câtiva participanţi despre poveste, despre ceea ce căutăm noi cu adevărat în viaţă.
Ce caut eu aici şi ce cauţi tu aici?
Cineva spunea ca drama omenirii este ca fiecare avem câte un motiv, însă pe mine mă interesează spaţiul afectiv plin de sens unde motivele tale se întâlnesc cu ale mele şi creează o poveste.
Nu caut bani, nu caut faimă. Eu caut o poveste, mai precis caut povestea. Îmi plac banii, îmi place faima, însă nu le caut în mod direct. Ştiu că ele vin o dată ce începi să-ţi vezi de ale tale.
Succesul este povestea care ţi se întâmplă atunci când pui pasiune în ceea ce faci. Succesul se întâmplă atunci când este ultimul lucru pe care l-ai avea în minte.
Caut povestea pentru că doar în interiorul unei povesti sunt eu însumi. Am nevoie de poveste pentru a-mi oferi un sens propriei vieţi, pentru a oferi mai mult celorlalţi.
Povestea unei vieţi este capacitatea ei de-a transcende timpul, este modul prin care un destin devine memorabil peste secole.
Cu cât am mai multă poveste în mine, cu atât mă comunic mai mult multor oameni, cu atât îmi depăşesc limitele, cu atât îmi desfăşor aripile.
Când voi muri, nu va rămâne cât de simpatic eram sau cât de frumos mă îmbrăcam, însă ştiu sigur că va rămâne povestea pe care mă străduiesc acum s-o împlinesc. Nu ştiu încă dacă eu trăiesc o poveste sau povestea mă trăieşte pe mine, dar simt că trăiesc cu siguranţă timpuri interesante.
Am impresia că am fost educaţi într-o formă de cultură unde imaginaţia este subestimată, iar acum această subestimare este contrazisă din păcate doar în jocurile din prin traininguri, teambuildinguri şi ateliere creative cu doi-trei participanţi. Hai să ne imaginăm că, hai să ne punem în situaţia când…
Imaginaţia este considerată a fi ruda săracă a unui exerciţiu de posibilitate. Dacă ai avea un milion ce euro, cum ai alege să-I investeşti?
În schimb, ceea aş dori să ilustrez în acest articol este ideea că imaginaţia este mai degrabă ingredientul pe care spiritul uman îl aşează în lucruri pentru ca acestea să devină coerente şi că imaginaţia este intim legată de problema adevărului.
Dacă este adevărat ceea ce spuneam într-un text anterior că omul adaugă ceva realităţii prin însăşi actul de a o percepe, atunci pare simplu de acceptat ideea că imaginaţia este o formă de vedere. Continue reading →
Pe scurt, s-a discutat despre:
– Bunului Samaritean
– caracterul subversiv din punct de vedere social al bucuriilor intense, al durerile intense, al iubirilor intense
– un om plângea în hohote pe o bancă în parc
– prietenii sunt ca nişte ferestre către lume
– când vrei să te schimbi, prietenii cei mai apropiaţi vor fi primii oameni care-ţi vor rezista schimbării
– schimbarea mea te obligă pe tine (ca prieten) să accesezi un nou set de informaţii despre mine
– sunt categorii de oameni cărora le este tolerată încalcarea anumitor reguli sociale
– sunt adevăruri care ne destabilizează ca personalitate
– prietenii sunt o formă de mass-media socială
Sâmbătă seara, mi-a îmbogăţit playlist-ul cu câteva melodii noi recomandate de câţiva din prietenii de pe twitter. Pe fundalul discuţiei de mai sus, majoritatea melodiilor au fost ascultate din acest nou set cu melodii:
Armin van Buuren feat. Jacqueline Govaert – Never Say Never – @OanaPortase
Nouvelle Vague – Ever Fallen In Love – @didyana Muse – Feeling Good – @books_express Editors – The Racing Rats – @alexveja
Snow Patrol – One Night Is Not Enough – @alexveja Jamie Cullum – Catch The Sun – @alexveja
Mia Braia si Petre Alexandru – La fereastra unde doarme o pisica – @aiurea
Sneaker Pimps – Underground – @Sa_rA_N
Anthony Hamilton – Comin’ From Where I’m From – @Sa_rA_N
Frou Frou – Let go – @Hilkee
Gene Loves Jezebel – Love Keeps Dragging Me Down – @blueanka The Last Shadow Puppets – My mistakes were made for you – @blueanka Empire Of The Sun – We Are The People
N-am găsit până acum niciun om care să nu-şi dorească să se schimbe sau care să nu fie într-o anume etapă a procesului său de schimbare.
Ne schimbăm, avem gânduri de schimbare sau tocmai ne-am schimbat.
Nu e vorba de schimbare propriu-zisă, cât mai ales este vorba de o transformare interioară pe care cu toţii o căutăm. Evoluţia nostră nu înseamnă atât acumulare de resurse, cunoştinţe şi poveşti, cât un drum lung şi sinous al transformării de sine.
Transformându-mă, îmi recalibrez ochelarii prin care privesc lumea şi, în cele din urmă, lumea însăşi mi se recalibrează.
Te schimbi pe tine, se schimbă modul cum priveşti lumea, se schimbă lumea. Acesta este traseul.
Există mai multe legături şi corespondenţe între sufletul nostru şi lume decât am putea bănui. Lumea din jur se configurează după starea noastră de spirit.
Universul este cel mai bun sistem de feed-back.
O zi ploioasă ni se pare tristă pentru că deja există prea multă ploaie în sufletul nostru.
În jurul nostru se învârt doar oameni pe măsura stării tale de spirit. Dacă ne nemulţumesc oamenii cu care suntem înconjuraţi, este “vina” noastră. Dacă “ne” nemulţumesc evenimentele şi poveştile trăite zilnic, este “vina” noastră. Atât am putut atrage în viaţa noastră, astfel s-a oglindit starea noastră de spirit.
Starea de spirit este poziţionarea noastră un univers. Ni se întâmplă lucruri pe măsura stării noastre de spirit. Nici mai mult, nici mai puţin.
Ghinionul este o stare de spirit, împiedicarea este o stare de spirit, la fel cum oamenii sunt predispuşi la tot felul de accidente datorită unor stări de spirit.
Putem schimba multe lucruri din jurul nostru, dacă ne schimbăm starea de spirit. Dacă ne schimbăm starea de spirit, vom începe să cunoaştem alţi oameni, vom atrage alte alte conjuncturi şi astfel alte poveşti vor începe să roiască în jurul nostru.
Când trecerea timpului devine pe-trecere atunci îţi dai seama că a fost o petrecere bună la BeetTweetMeet. Cu alte cuvinte, ce s-a întâmplat aseară poate fi considerat(ă), în unele culturi, drept o petrecere foarte tare.
Ideea petrecerii a pornit de la câţiva oameni, a escaladat cu anunţarea unui imens eveniment, a devenit deja isterie printre twitteri si bloggeri şi probabil va deveni istorie în rândul fetelor pe care le-am pupat/sărutat.
Ideea a pornit de la Claudiu (@JustF0rFun), a fost digerată de Millenium Communications, a trecut prin bere gratuită de la URSUS Breweries & berebelgiana.ro şi a culminat cu sesiunea de karaoke. Cine nu a răguşit aseară este rugat să se ridice şi să iasă afară!
Gagici bune, dansuri de împerechere, distracţie alături de oameni faini, vechi şi noi, alături de gaşcă, vorba cuiva… alături de creuzetul viitorului acestei naţiuni.
Sunt răguşit, am febră musculară, aud în ceaţă şi încerc să mă dreg cu o cafea cu whisky.
Voi edita acest post pe măsură ce voi găsi impresii, poze şi filmuleţe noi.
Este o leapşă primită de la Gramo care m-a pus pe gânduri, iar mesajul este în felul următor:
Dragă Adrian,
Îţi spun astfel pentru că sper că-ti plac (cel puţin în trecut ştiu că îţi plăceau) oamenii care-ţi spun Adrian. Pe lângă aceasta, sper că acest email îl vei citi pe terasa hotelului dintr-un oraş mare care face parte din turneul internaţional al ultimei tale cărti.
Vor trece zece ani când vei citi acest mesaj şi sunt convins că vei fi găsit ceea ce ai căutat dintotdeauna: provocări care-ţi lărgesc graniţele fiinţei tale.
Sunt convins că vei fi încercat zeci de lucruri care nu ţi-au ieşit şi alte zeci de lucruri care ţi-au ieşit, că ai cunoscut sute de oameni frumoşi, ai văzut o multime de locuri interesante şi ai scris câteva cărţi apropiate de sufletul tău.
Îmi doresc să-ţi fi păstrat acelaşi tremur interior pe care îl aveai când erai mai tânăr, aceeaşi curiozitate şi pasiune, în acelaşi timp să-ţi fi câştigat mai multă răbdare şi linişte. Acea linişte care te îndeamnă să îndrăzneşti mai mult.
Cele bune,
Adrian
Aş fi foarte curios cum se va privi Dragoş C. Butuzea în oglinda propriului viitor.
