Am întâlnit cei mai prietenoși oameni cu cea mai mare cantitate de zâmbete după ce se surprindeau pozați.

Cineva de la Orange a citit acest articol – scris acum patru ani! – și așa s-a făcut că am primit o invitație la The Ultimate Success Summit. Am fost azi fără prea mari așteptări, dar cu o oarecare curiozitate atât cu privire la invitați, cât și în ce privește organizarea unui asemenea eveniment.

Pe Robin Sharma am impresia că îl cunosc, i-am citit două cărți, îl urmăresc pe twitter și i-am frunzărit filmulețele de pe Youtube. Îi știam elementele discursului, însă, azi în Sala Palatului, de-a lungul prezentării sale, a reușit să mă țină atent. Energic şi totuşi calm, încrezător în ce transmite, plin de citate şi poveşti de viaţă, a părut pe scenă relaxat şi mobilizat în acelaşi timp.  A câştigat audienţa şi prin umorul său şi prin referinţele româneşti bine inserate. Nadia Comăneci, Inna, Paris of the East.

A reuşit să ridice în picioare publicul în două ocazii. La început, când ne-a flatat spunându-ne că prezenţa noastră este un act de curaj în măsura în care vrem să ne punem la încercare asumpţiile.
“Stand up and give yourself a big round of applause!”
La final, când am aplaudat o prezentare pe cinste, un discurs articulat, într-un stil pe care doar marii profesionişti ai scenei îl pot oferi.

Sesiunea cu Richard Branson a avut alt ritm. Nu a fost prezentare, ci mai degrabă un tête-à-tête între cei doi invitaţi. Un şir de întrebări de la Robin Sharma (unele cu accente de oracol adolescentin) şi apoi şase întrebări din partea publicului. Nimic spectaculos, întrebările l-au mobilizat pe Branson în trei direcţii: să îşi depene câteva amintiri, să facă trimitere la câteva filmuleţe cu brandurile Virgin şi să pareze cu îndemnuri motivaţionale pe care le găseşti pe toate drumurile.

Abia în ultima parte, antreprenorul britanic a avut şansa să îşi manifeste farmecul prezenţei sale. S-a ridicat de pe fotoliu şi a venit la marginea scenei pentru a prelua întrebările din public. Şase la număr, au decis organizatorii.

Anomalia situaţiei a făcut ca una dintre aceste întrebări să vină de partea unui director de la Jaguar România care l-a întrebat pe distinsul invitat cum ar descrie în cinci cuvinte brandul Jaguar. Sala a murmurat,  Branson n-a înţeles întrebarea şi-a scăpat doar un
“Which brand?”. Publicul a început să râdă, iar directorul a repetat sceneta.
“A, Jaguar! I’ve thought you mentioned a local brand…”
Sala a râs din nou.

Directorul n-a primit laudele dorite, dar s-a ales cu o confesiune de la Branson: el nu conduce maşini scumpe pentru că i se pare că transmit o imagine greşită.

O imagine greşită mi-a transmis şi mie genul acesta de organizare în care un sponsor îşi poate impune întrebări penibile la un eveniment pe care ţi l-ai imagina la un alt nivel.

Mai jos găseşti câteva notiţe luate în timpul prezentării lui Robin Sharma:

We are busy being busy.

On an average day the average person at work is spending 2.1 hours in distraction. Every eleven minutes at work we are being distracted from the valuable work we were focusing on.

Dacă nu eşti speriat, nu reuşeşti să fii creativ.

Leadership is about what you do when nobody is watching.

La finalul vieţii două lucruri contează:
1) Cât de mult ai realizat în comparaţie cu abilităţile tale?
2) Câţi oameni ai ajutat? Câte vieţi ai atins?

Secret to genius is focus.

Când trăieşti diferit oamenii îţi vor spune că eşti nebun.

În spatele scuzelor se află temerile noastre.

Marii oameni nu sunt croiţi diferiţi. Au ajuns mari în urma a trei practici: coaching, practice, devotion.

The 5 AM Club – mind over mattress

Recomandări: scrie într-un jurnal, munceşte în ritmul 90/10/90 minute (10 minute de pauză), fii matinal.

Be ashamed to die until you have won some victory for humanity.

În ultimii ani, am primit câteva mesaje de la prieteni de pe Facebook spunând că m-au văzut la metrou, pe stradă sau la vreun eveniment. Cu mici excepții, în cazul evenimentelor, situația nu s-a concretizat într-un salut.

E drept că, de partea cealaltă a baricadei, nici eu nu sunt prea săritor. De multe ori, am avut impresia că văd în jur fețe cunoscute de pe Facebook, în metrou sau pe stradă, însă nu am îndrăznit să fac acel pas de întâmpinare:
“Salut, te știu, te citesc de pe Facebook”

În primii ani, când am descoperit internetul, posibilitatea de a întâlni o persoană cu care ai interacționat online (mIRC sau mail, de exemplu) era fascinantă. Acum, lucrurile s-au banalizat și a devenit ceva normal să vezi și eventual să cunoști oameni care te citesc, oameni cu care ești prieten pe Facebook, oameni pe care îi citeşti.

Este ceva atât de normal încât ți-e teamă ca firescul unei abordări să nu pară prea familiară.

Am pornit ieri o discuție pe contul de Facebook, cu glumele şi seriozităţile inerente, şi îmi este greu de explicat gradul de “apropiere”  pe care îl simt faţă de cei din lista mea de prieteni. Uneori, le afli bucuriile şi problemele, iar alteori zâmbeşti când îi vezi entuziaşti în urma unei călătorii, a unui examen luat, în urma unui copil, a unei cereri în căsătorie sau a unei vizite la bunici.

De multe ori, mi se întâmplă să simt o discordanţă între modul cum văd eu Facebook şi cum îl folosesc ceilalţi. Pentru mine, reţeaua de socializare este un instrument de dezvoltare personală: folosesc Facebook-ul atât pentru a-mi împărtăși mesajele și experiențele, cât și ca prilej de branding personal. Majoritatea prietenilor mei au alte mize. Uneori, acestea sunt mai personale, mai restrânse și mai intime atunci când nu sunt dedicate divertismentului sau informării propriu-zise.

Scriu aceste rânduri și pornind de la o întrebare pe care mi-am pus-o de multe ori: mi-ar părea mai rău dacă aș pierde contul de Facebook sau agenda de la telefon? Dacă agenda telefonului este un sistem închis pe care îl pot reconstitui în câteva zile, contul de Facebook este un sistem deschis căruia i-a luat câțiva ani pentru a se regla pe sine.

Sunt multe speranțe – create de o propagandă naivă sau nu – cu privire la efectele accesului ieftin la informație provocat de internet. Se crede că informația este putere și, cu cât există mai mulți oameni informați, cu atât ne va fi mai bine. Nouă, societății, omenirii.

Sunt destul de sceptic în privința acestui tablou două motive simple:

1. informația nu generează în mod necesar înțelegere (mai am abordat subiectul aici)

Faptul că suntem bombardați cu informație nu ne face în ce mai bun caz decât… să fim ghiftuiți cu informație. De la aflarea unui fapt până la înțelegerea implicațiilor este o cale lungă pe care nu o văd acoperită în teren. Internetul este plin de informații disparate pe care puțini le adună într-un ansamblu coerent. Dacă dăm la o parte pornografia, jocurile și socializarea propriu-zisă, observăm că informația disponibilă pe internet este departe (trebuie să sapi mult), este fragmentată și nu întotdeauna coerentă.

Mai mult decât atât, majoritatea oamenilor caută pe internet informații punctuale care nu au legătură cu modul general de a privi lumea și societatea. Oamenii, în general, caută adrese, locuri, evenimente, persoane sau știri mondene. Informații locale în stârnsă legătură cu o problemă punctuală. Caut o pizzerie care livrează în sectorul 3, caut să văd cine a ajuns în finala Românii au talent sau caut să văd cine a câștigat alegerile prezidențiale în Franța.

Sunt informații care nu angajează totalitatea ființei mele și, prin urmare, accesul la ele nu produce schimbări în modul în care percepe lumea. În plus, un ultim argument susținut de multe studii, oamenii caută informații care le susțin punctele de vedere deja create. Nimeni nu prea caută să își contrazică intuițiile și pre-judecățile.

2. înțelegerea nu produce în mod necesar o atitudine

Sunt cazuri în care informația produce înțelegere, creează valoare și are ca efect o schimbare în filtrul prin care privim lumea. Dar, pornind de aici, până la o schimbare a societății este o cale foarte lungă. Lumea este plină de oameni care înțeleg, dar nu acționează. Oameni care au reușit să pună cap la cap niște fragmente de informații, dar nu reușesc să își mobilizeze o atitudine.

Această nereușită are o coordonată atât personală (o atitudine rezultată în urma unei noi înțelegeri presupune efort și o ieșire din zona de confort pentru a se manifesta), cât și una socială (societatea în care trăim este croită în alt mod decât acela după care internetul este structurat).

Dacă internetul este o lume descentralizată și, întrucâtva lipsită de ierarhie, societatea în care trăim este construită de la centru și este plină de ierarhii. Premisele unui sistem stabil (cel puțin pe termen mediu), rigid și inhibant pentru orice tendință dizidentă.

Nu sunt sceptic cu privire la efectele pe termen lung ale internetului, însă am rezervele mele în ce priveste rapiditatea acestor efecte de a produce schimbare.

Informația devine putere dacă este integrată într-un ansamblu coerent care produce cunoaștere. Această cunoaștere generează schimbare atunci când se manifestă public, în mod repetat. Ce se observă în jur sunt cazuri izolate pentru care sistemul avea deja pregătite debușeele salvatoare.

Suntem mai informați ca niciodată cu privire la nedreptățile existente în lume, dar câți dintre noi devenim Gandhi peste noapte?

mai multe poze aici

Se propovăduiesc peste tot poveştile de succes, se ridică osanele oricărei brume de reuşite, încât uităm că, uneori, şi înfrângerile scot ce-i mai frumos din oameni. Mă gândesc la acea vulnerabilitate care ne obligă să ne reconsiderăm paşii, la acele nereuşite care ne fac mai puternici şi acele experienţe care cântăresc mai mult decât orice premiu, orice cupă şi orice afacere încheiată.

E păcat că trăim într-o civilizaţie unde presiunea succesului cu orice preţ cântăreşte mai mult decât lecţiile învăţate din nereuşite şi din ar fi putut să fie. Vezi viaţa lui Tesla sau înfrângerea Barcelonei din semifinale. Sunt poveşti frumoase în tot dramatismul lor care conţin mai multe lecţii decât viaţa lui Edison sau prezenţa echipei Chelsea în finală.

Marile religii au semnificat orice înfrângere, au oferit sens oricărei neîmpliniri care transmite fragilitatea destinului uman, care povesteşte ceva din ideea this life came so close to never happening. Şi, slavă Domnului, mai avem multe de învăţat din marile religii chiar şi atunci când miturile ne vorbesc doar în vise, în cărți sau în filme de duzină.