M-am trezit zilele trecute cu o problemă financiară parcă pentru a-mi merita locul în Școala de Bani – unde vă invit în continuare să vă înscrieți în clasa mea.

În general, pe lună am la dispoziţie 3.500 lei provenind din diverse contracte, bani pe care îi încasez într-un cont bancar. O parte din cheltuielile curente sunt deja planificate:
– rata la casă: în jur de 300 EUR
– întreținere: 250 lei
– energie electrică: 45 lei
– alimente: 1.000 lei
– cărți: 80 lei
– telefon mobil: 50 lei
– cablu și internet: 55 lei

Dacă fac un calcul rapid, rezultă că în condițiile actuale “consumul” meu lunar (cu euro la 4,28 RON) este de 2764 RON, iar dacă scad din suma totală, aș reuși să economisesc 736 RON.

Urmează totuși un Revelion în afara Bucureștiului, iar anul viitor prin toamnă plănuiesc o plecare în Asia (recunoaşteți ideea, nu-i așa?) cu excursii în India, Thailanda și Malaezia. Observ că mai puțin de 200 de euro pe lună economisiți este o sumă mică și mă gândesc ce să fac.

Ar fi două soluţii: economisirea şi/ sau mărirea venitului. Mă gândesc mai puţin la posibilitatea – nu o exclud cu totul – să câştig mai mulţi bani pentru că trăim vremuri instabile şi e mai practic să-mi pun nişte bani deoparte din cei pe care îi câştig deja.

Cablul TV nu mă interesează, aş plăti doar 30 RON pentru internet, mai economisesc încă 50 din întreţinere şi electricitate (caloriferele cu repartitoare pot fi reglate aproape de minim ori de câte ori plec de acasa, închid laptopul când nu-l folosesc), iar pentru mobil am descoperit o ofertă la doar 38 RON pentru aproximativ aceleaşi opţiuni.
Am economisit până acum 87 RON.

Au fost luni când am dat pe mâncare doar 3-4 milioane de lei vechi (fără junk food şi fără să mănânc prea des în oraş), însă acum m-aş descurca plătind pentru alimente doar 600 RON pe lună.

În total, aş economisi – plus suma iniţială de 736 RON – 1223 RON în fiecare lună.

Astfel, îmi rămâne să mă descurc de Revelion cu aproximativ 600 de euro (din două luni economisite), iar în toamna anului viitor îmi voi face bagajele pentru o călătorie în Asia având la dispoziţie în jur de 2800 de euro (din 10 luni economisite). Nu sunt mulţi, dar nici nu sunt puţini.

Cum vi se pare? Este realist planul meu? Îmi pot îndeplini în mod decent obiectivele? Există alte alternative?

Dacă v-a plăcut sau nu v-a plăcut, am pus în sidebar un widget unde pot fi notat:)

Am zburat o singură dată cu Tarom (Bucureşti – Madrid şi retur) şi mi-au plăcut. S-a nimerit fix în perioada când acel vulcan islandez şi-a amintit că are personalitate şi personalitatea lui ne-a întârziat câteva zile prin Madrid.

În tot acest timp, cât eram blocaţi în capitala Spaniei, urmăream ştirile de pe site-ul Tarom cu speranţa deblocării spaţiului aerian. Am aflat apoi – de la nişte prieteni din companie – cum acele zile au fost un tur de forţă pentru ei, cum au lucrat de la 7 dimineaţa până târziu spre miezul nopţii, cum – dincolo de pierderile financiare – importanţi erau pasagerii blocaţi prin aeroporturile din toată Europa, cum telefoanele sunau şi lumea era îngrijorată.

Am revenit atunci în Romania după două zile întârziere, cu un zbor lin şi, când am aterizat pe Otopeni, am mulţumit în gând căpitanului Zamfir şi echipajului.

Săptămâna trecută – în cadrul unui eveniment cochet unde Dragoş Butuzea (care a spus şi două vorbe despre Lecturi Urbane) şi Doina Ionescu au făcut deschiderea cu un recital de texte literare despre călătorie ca situaţie existenţială –  Tarom a lansat primul spot de imagine din istoria sa de 56 de ani pe care vă invit să îl vedeţi mai jos:

De asemenea, în afara spotului de imagine, Tarom – o companie care a observat că notorietatea nu înseamnă neapărat reputaţie bună şi clienţi mai mulţi – va începe o linie de comunicare pe ideea Drumul ne formează, iar destinaţia ne defineşte.

Au mai scris despre eveniment Victor Kapra şi Alina Constantinescu.

Foto: Andreea Petria (22 de ani) – noua imagine TAROM

Când eram mic, la țară, călăream frecvent calul bunicului. Aveam 6-7 ani și sătenii se obișnuiseră să mă vadă venind de la islaz călare pe cal, fără șa și fără căpăstru. Nu știu cum de-o convingeam pe bunica să mă lase să călăresc astfel, însă îmi amintesc că ea venea în urmă, pe jos şi, mai ales, îmi amintesc galopul pe care l-am suportat strângându-mă cu ambele mâini de gâtul calului.

Ce nu avea să știe bunica este că, mai târziu, pe la 14 ani, amintirile hipice ale copilăriei m-au năpădit și am încercat din nou să călăresc cu rezultate mai puțin inspirate. M-am dus cu niște colegi de școală pe deal, am căutat un cal și primul pe care am vrut să-l călăresc m-a binecuvântat cu o rapidă lovitură de copită în genunchi. Luni de-a rândul, am purtat cu mândrie urmele de potcoavă pe piciorul meu.

Miercuri, am fost invitat – de către Plafar Retail și alături de Alexandru Negrea – la o şedinţă de călărie la baza de agrement a Clubului de Echitație București în cadrul unei iniţiative ce îşi propune sa promoveze călăria ca o alternativă sănătoasă pentru petrecerea timpului liber, potrivită deopotrivă pentru adulti, copii şi persoane cu dizabilităţi (prin intermediul hipoterapiei).

În cadrul unei ore – la finalul căreia mă simteam de parcă alergasem un maraton şi totuşi eram relaxat – un antrenor răbdător ne-a învăţat cum să urcăm pe cal, cum să stăm drepţi în şa, cum să ne ferim să cădem în faţă şi, mai ales, cum echilibrul ţi-l faci din picioare (strângănd genunchii şi împingând în jos călcâiele) şi pentru a ilustra acest echilibru am mers la trap săltat cu mâinile în şolduri.

Cea mai interesantă parte a călăritului – pe care chiar nu o cunoşteam – este ridicatul din şa în ritmul cu care calul aleargă [video]. Eşti atent la tine, eşti atent la cal şi intri în ritmul lui. În felul acesta, experienţa călăritului este mai confortabilă pentru tine şi calul nu va simţi că poartă în spate un obiect inert.

Am putut de asemenea să urmăresc graţia şi siguranţa de sine cu care se antrenează un puşti de 14 ani cu o experienţă de 2 ani în echitaţie şi care visează la o carieră profesionistă.

poze făcute cu un Sony Ericsson Vivaz