Ieri, primăvară. Sună Radu. S-a deschis la Motoare, hai la o bere.
Mă rad în grabă şi o tai.

Ambuteiaj pe Ştefan cel Mare. Exerciţiu de răbdare. În spatele tramvaiului, nişte muncitori în construcţii. Unul mai tânăr citeşte o carte despre OZN-uri, unul citeşte Libertatea, iar unul le dă beep-uri. Se aude un telefon. Muncitorii se uită la mine. Nu l-am recunoscut, îi scosesem vibraţia pentru poză de ieri. Alex: mai vii? În zece minute, sunt în piaţa Galaţi, îi zic. Tramvaiul era în intersecţie la Lizeanu, însă e ceva obişnuit şi social acceptat să minţi cu câteva staţii când eşti sunat de cei cu care ai întâlnire. E un catalizator psihic al aşteptării. Cred că e social acceptat pentru că nu mi s-a întâmplat și nu am văzut pe nimeni corectând distanţele și staţiile într-o asemenea situaţie. Continue reading →