Tag Archives: Curtea Veche

Viaţă de câine călător

29 Replies

Azi am văzut ceea ce nu credeam că voi vedea vreodată (nu, nu este vorba despre Curtea Veche sau telefoanele lui Darius – mulţumim!).
Am vazut un câine comunitar care a urcat în autobuz ca un pasager normal. Iniţial m-am speriat, am crezut că-i controlor, însă chiar era un călător normal (adică fără bilet), însă, uitându-mă la privirea lui, pot spune ca se purta foarte natural. Că şi cum accesoriul de civilizaţie, care este autobuzul, i se cuvine şi lui.

Uimitor nu a fost acest lucru, ci cât să-l văd făcându-şi loc către uşă, în timp ce se apropia staţia unde urma să coboare. În faţa unei asemenea mostre de naturaleţe, nu am dorit să-mi trădez uimirea pe chip, însă chiar aveam în faţă un pasager normal şi inteligent. Ştia unde urma să coboare, şi-a loc luat lângă uşă, aşteptând cuminte staţia. A fost o întâlnire culturală cum numai de câteva ori în viaţă îmi este dat să trăiesc.
A coborât la Arcul de Triumf şi l-am văzut aşezându-se cuminte la trecerea de pietoni.

Mă aştept în curând să văd şi prin metrou câini cu rucsace în spate, întrebându-mă răbdători:
“Coborâţi la prima?”

Cut-and-move-on writing

6 Replies

1. Un citat din Blink:

Why do they practise so much? Because improv is an art form governed by a series of rules, and they want to make sure that when they’re up onstage, everyone abides by those rules.
Improvisation comedy involves people making very sophisticated decisions on the spur of the moment, without the benefit of any kind of script or plot.
Spontaneity isn’t random.

2. Ce am invatat eu in blogosfera de la Manafu.

3. Despre sensul vieţii de la Andrei Pleşu.

4. Cut-and-paste writing.

5. Dincolo de acestea, sunt dator cu cateva precizări şi mulţumiri referitoare la cazul Curtea Veche (despre care voi mai vorbi săptămâna viitoare, după o discuţie lămuritoare cu avocatul).

Mulţumesc celor au scris despre acest caz şi au dus mesajul mai departe. Speram, însă nu mă aşteptam ca articolul meu să fie preluat atât de departe şi atât de onorant, într-un timp atât de scurt.

De la un moment am pierdut şirul reacţiilor (care au continuat şi ieri, şi azi), însă n-am putut să nu remarc articolul echilibrat al lui Andrei Roşca şi dezamăgirea lui Ionuţ Ciurea (în care m-am regăsit).

După ce voi rezilia în condiţii onorabile, îmi voi lua manuscrisul de la Curtea Veche şi voi încerca în altă parte cu această “cea mai mediatizată carte nelansată”.