Sunt câteva fragmente absolut admirabile în capitolul “Zeul și regilia greacă” din Istoria ideilor și credințelor religioase pe care le recitesc ori de de câte ori doresc să mă lămuresc sau să îmi readuc aminte de “beatitudinea de a exista, de a participa la spontaneitatea vieții”.

Aceasta este lecția lui Homer: să trăiești, total, dar nobil, în prezent.[…] Deoarece zeii l-au obligat să nu trecacă dincolo de limitele sale, omul a sfârșit prin a realiza perfecțiunea și, plecând de aici, sacralitatea condiției umane. Altfel spus, el a redescoperit și a desăvârșit sensul religios al “bucuriei de a trăi”, valorea sacramentală a experienței erotice și a frumuseții corpului, funcția religioasă a oricărei petreceri colective organizate – procesiuni, jocuri, dansuri, cântece, competiții sportive, spectacole, banchete etc.

[…] Dar mai ales valorizarea religioasă a prezentului merită subliniată. Simplul fapt de a exista, de a trăi în timp, poate avea o dimensiune religioasă. Ea nu este întotdeauna evidentă, pentru că sacralitatea este, întrucâtva, “camuflată” în imediat, în “natural” și în cotidian.”Bucuria de a trăi” descoperită de greci nu este o plăcere de tip profan: ea revelează beatitudinea de a exista, de a participa – chiar și la modul fugar – la spontaneitatea vieții și maiestatea lumii. Ca și atâția altii de dinaintea lor și de după ei, grecii au învățat că cel mai sigur mijloc de a te sustrage timpului este acela de a explora comorile, de nebănuit la prima vedere, ale clipei trăite.

Această idee îmi este dragă din mai multe motive. O dată pentru că reprezintă o posibilă soluție la lipsa transcendenței (sau cel puțin la imposibilitatea cunoașterii ei – vezi agnosticii). În al doilea rând, această idee este atrăgătoare pentru că include o intuiție cu care jonglăm cu toții chiar dacă nu întotdeauna o conștientizăm: însuși faptul de a trăi constituie o valoare care responsabilizează.

Nu putem trata oricum faptul de a fi aici și acum. Viața noastră – atât prin unicitatea ei, cât mai ales prin efemeritatea ei – nu este ceva de neglijat, contituie o miză şi o perfecţiune în sine. Faptul că prezența mea e trecătoare aici și acum predispune la o mai mare mobilizare către a-mi actualiza posibilitățile, a-mi încerca limitele și a face trecerea proprie cât mai onorabilă.

Dincolo de toate acestea, responsabilitatea faptului de a fi în viaţă trebuie întâmpinată cu bucurie. Uneori am impresia că orice viziune asupra vieţii care nu include această bucurie nu merită luată în seamă. Viaţa este tragică, însă dincolo de acest tragic există o multitudine de sensuri camuflate în viaţa de zi cu zi, ascunse atât în durerile, cât mai ales în bucuriile noastre.