E fascinant cât de frumos se schimbă cineva care se simte iubit și apreciat. Cum imediat parcă îi cresc aripi, cum aerul din jurul său se schimbă, cum începe parcă să emane alte nuanțe și culori.
Dincolo de această fascinație, nu încetez să fiu uimit de toate lucrurile care se întâmplă atunci când creditezi pe cineva (atât profesional, cât și afectiv). Cum apare o încredere în forțele proprii, cum se construiește o poveste, cum renaște un om.
Cred că încrederea este mediul natural al fiecăruia dintre noi și avem nevoie să fim crezuți, să ni se încredințeze speranțe și așteptări, să avem încredere la rândul nostru.
Această situație este magică pentru că se află dincolo de orice lege a recompensei. Trebui să avem încredere în ceilalți, chiar dacă aceasta nu este tot timpul meritată. La fel, avem nevoie să fim creditați mai mult decât merităm, mai mult în virtutea viitorului (care este deschis) decât pe bazele trecutului (care este de cele mai multe ori închis).
Un lider care te impulsioneaza să crești doar pentru că spațiul așteptărilor sale este generos și încurajator, o iubită care te face să vrei să fii mai bun doar prin privirea pe care o aruncă asupra ta, un părinte care vede mai degrabă îndemânarea decât stângăcia copilului.
Daaaaa :D…asa este :D…ma regasesc in multe dintre articolele tale :)…multumesc!!!
In psihologie se numeste efectul Pygmalion; se gasesc multe materiale pe tema asta, pe scurt, tindem sa internalizam perceptiile pe care le au ceilalti despre noi. Oare cum altfel sa “crestem” mai frumos decat prin incredere, asteptari pozitive si iubire? Ai rezonat cu foarte multi dintre cititorii tai (vezi si like-urile de pe facebook, care cred ca inseamna “ma regasesc”), felicitari:)
In contextul studiilor, scriu momentan o lucrare despre internshipul pe care l-am facut de curand si una din concluziile referitoare la managerii pe care i-am avut a fost urmatoarea: “It was because they believed in me, that I challenged my limits and was able to perform at standards higher than the expectation.” E interesant ce impact poate avea atitudinea celor din jur asupra dezvoltarii unei persoane.
Felicitari pentru ceea ce scrii si modul in care o faci. Citesc cu placere blogul tau!
Pingback: Lecturi din blogroll (12) | Mana Ciutacu
Da da da! Asa este! 🙂
Sunt total de acord și cred că anume încrederea ar trebui pusă pe primul plan în crearea relațiilor umane.
Increderea e ca profetia implinita… in sensul bun evident… pentru ca trudim, fara sa o stim adesea, ca sa devenim vizibili in ochii celorlalti. Si cine ar vrea sa fie vizibil ca barna din ochi cand ar putea sa fie acolo ca frumusetea? 🙂
Increderea te obliga sa fii si sa faci, te scoate din pasivitate, din umbra.
Multumesc pentru prilejul asta de gand luminos!
asa e, ai dreptate.
Este foarte greu sa-ti mentii alaturi oameni in care sa ai incredere. Sunt atat de rari.
Îmi place mult cum ai încheiat articolul. Câţi părinţi nu au frânt aripile copiilor lor fiindcă au crezut că educaţia se face cu sprâncenele încruntate ?!