Am avut câteva zile pline şi n-am găsit răgazul să mai scriu aici.
Vineri noaptea, pe la două, reveneam de la o petrecere pe jos. De la Romană spre Universitate. Eram în gândurile mele bune. Mă simţeam bine cu mine însumi şi cu cei din jur. Am avut sentimentul (destul de rar în ultimul timp) că lucrurile şi oamenii din jurul meu, evenimentele pe care le trăiesc sunt aşa cum ar trebuie să fie.
Acum conceptualizez puţin, însă de fapt mă plimbam îmbibat de o stare sufletească bună.
N-au trecut trei minute de mers şi în cale mi-a apărut o bancnotă de 10 RON. M-am uitat în jur (mă gândeam că-i o glumă) şi-am mai observat încă o hârtie de 10 RON.
Mi s-a părut fantastică întâmplarea. N-am găsit niciodată bani pe jos şi m-am bucurat s-o trăiesc şi pe asta.
Era două noaptea, simţeam nevoia să comunic întâmplarea şi am îndrăznit doar să trimit un sms.
În drum către Universitate m-am intersectat cu două grupuri de tineri care discutau acelaşi veşnic subiect: românii şi România şi mă întrebam amuzat dacă un francez sau un american ar discuta la două noaptea pe stradă despre ce înseamnă să fii francez sau american.
Am luat într-un final taxiul – un tigan la vreo 40 de ani – şi, gândindu-mă încă la coincidenţa cu cele două grupuri de tineri, îi împărtăşesc soferului toată povestea şi de aici s-a pornit o întreagă discuţie, iar de la discuţia asta a inceput să-mi povestea despre el. Are trei băieţi (doar unul este căsătorit), greutăţile cu banii, 17 ore de muncă zilnică, cu câţi bani se întoarce seara acasă etc.
De aici am ajuns să-i povestsc despre cum lua Mircea Dinescu “pulsul naţiunii” discutând cu taximetriştii, despre cum aceştia ajung să interactioneze zilnic cu oameni de pe toate etajele sociale. Iar de aici a început să-mi povestească despre cum a fost şofer la o casă de producţie şi a ajuns să bea într-o noapte cu Wesley Snipes, despre cum au stat la palavre ajutat de engleza lui rudimentară şi despre cum spre dimineaţă, ameţiţi, se luau în braţe ca nişte fraţi vechi.
“Am avut impresia că pe omul ăla îl ştiam de o viaţă.”
Apoi mi-a spus că la nu ştiu ce petrecere la finalul filmărilor Cold Mountain, a cunoscut-o pe Nicole Kidman şi i s-a părut a fi o fiinţă deschisă, naturală, jovială etc. La aceeaşi petrecere a văzut fiţele şi artificialitatea câtorva vedere autohtone, iar una din concluziile lui a fost că oamenii mari se recunosc după naturaleţea cu care ştiu să se poarte cu toţi cei din jurul lor. Fară diferenţieri.
La finalul cursei de 14 RON i-am lăsat cei 20 RON găsiţi. O vagă încercare de răscumpărare a karmei de vreme ce povestea acelei nopţi este nepreţuită.
Notă: Voi povesti cât de curând despre cum a fost la Stand up philosophy.
Pingback: In umbra ideilor « Blogul Fratilor Miron
ciudat. si eu am gasit azi 10 lei p jos 🙂 fun 😛
Un francez sau un american nu ar discuta in general despre ce inseamna acest lucru pentru ca stiu prea bine…romanii pot discuta la nesfarsit ca tot nu au habar.In alta ordine de idei…20 de lei??nu vad pana nu cred,asta da noroc si sa tot fie asa:))
sunt impresionata si mandra de tine .cred ca asa sunt . adica da . cu siguranta . ma bucur ca esti empatic si generos cu lumea care te inconjoara 🙂
aaa… ca ar mai fi ceva care ti-as zvarli cu placere (“sadista” se intelege 🙄 ) in “visage-ul” tau frumos ….offff 😳 dar stai sa-mi amintesc ce am vrut sa zic de fapt … a, da : tipu houellebecg (il recomanzi duoar)… deci, nu prea imi pot explica acolo sha la “cognitiv” cum se prea impaca “transhumanismus” asta tres “rael-ismizant” care cocheteaza atat de frivol cu acele extra dubioase idei ideologice care stau in opozitie cu humanismul asta al tau extra-clasic …sa zic si eu asa o pilda ? 😯
dar bine. oricum… lasam kestea pe anul aviator 😆
acum …peace
as adauga o nuanta. Oamenii mari(care chiar pot schimba lumea prin mesajul/codul lor) se recunosc dupa naturaletea cu care se poarta, si dupa libertatea/ respectul neconditionat pe care il ofera ceilalti. E un tip de modestie, cred.
Diana, mă bucur că sân… pardon, că ai trecut pe aici:)
Andrei, da.
hortence, pace şi ţie:)
ioana, aşa este
bai idiotule:))…la inceput ai spus ca ai gasit pe jos 10 lei…iar in final ai spus …ca 20 de lei
dragă Cătălin, observ cu o stupoare greu de disimulat pentru un idiot că mama ta nu te-a învăţat să citeşti cu atenţie:)
Hm, imi place nuanta asta a kharmei.
Nu o fac des, dar sunt momente cand la stop fiind, desi e verde astept pana vine cersetorul si`i pot da banii. Nu am de unde stii incotro va merge fluxul valutar acum ghidat prin albia acelui tanar suflet trist, dar cumva simt ca fac parte din schimbare. Atat cat este.
tot ce pot spune despre cele citite este: wow !!!