Este un moment în autobiografia lui Agassi (în română) care mi-am rămas în minte. A trebuit să își caute un nou antrenor, a găsit un posibil candidat (Brad) și i-a cerut acestuia să îi ofere un feed-back cu privire la jocul său.

Brad says my overall problem, the problem that threatens to end my career prematurely, is perfectionism.
You always try to be perfect, he says, and you always fall short, and it fucks with your head. Your confidence is shot, and perfectionism is the reason. You try to hit a winner on every ball, when just being steady, consistent, meat and potatoes, would be enough to win ninety percent of the time.

You don’t have to be the best in the world every time you go out there. You just have to be better than one guy.

Right now, by trying for a perfect shot with every ball, you’re stacking the odds against yourself.

When you chase perfection, when you make perfection the ultimate goal, do you know what you’re doing? You’re chasing something that doesn’t exist.

Sometimes the best shot is a holding shot, an OK shot, a shot that gives the other guy a chance to miss. Let the other guy play.

I-am povestit această idee lui Bobby Voicu (care citise și el cartea) și mi-a făcut o paralelă cu antreprenoriatul. Cum majoritatea startup-urilor eșuează în primul an, ținta (mă rog, una dintre ele) ar trebui să fie simplă: cum să treci de primul an.
Nu trebuie să fii cel mai bun și nu trebuie să scoți un hit din tot ce faci. Trebuie să fii suficient de bun pentru a rămâne în joc și după primul an.

În citatele de mai sus, în interpretarea mea, lui Agassi i se explica un lucru simplu: dacă rămâi suficient timp în joc (fiind doar consistent), oponentul își va crește șansele de a greși. El va încerca să câștige aruncând doar best shots. Ratând multe mingi, își va șubrezi încrederea în sine și își va mări șansele de a greși, de a rata.

Pentru a câștiga, trebuie – pe o anumită perioadă de timp care variază în funcție de joc și de domeniu – trebuie doar să rămâi suficient de mult timp în picioare.