Azi a fost finala Pepsi Refresh România și pe scurt s-au întâmplat următoarele: echipele celor 10 proiecte finaliste au trebuit să își susțină ideea în fața unui juriu format din Mihai Dobrovolschi, Cristina Bazavan și Cabral.
Juriul – după criterii care îmbinau originalitatea, creativitatea și capacitatea proiectului de a aduc un refresh vieții urbane – a urmat să aleagă un câștigător. Miza nu a fost deloc de negligat: 20.000 de dolari pentru implimentarea proiectului până în luna februarie.
Idei bune au fost cu diumul, prezentări creative de asemenea, entuziasm și dorință de schimbare la pachet, însă la final câștigătorul a fost doar un singur proiect care – vorba ciuva – se vedea din avion că este cel mai bine pus la punct.
Proiectul câștigător a venit din Iași și se numește Turnul Nostru. Intrați – aici sau aici – și vedeți cât de simplă și frumoasă este ideea care poate atinge zilnic 25.000 de ieșeni. Cei din echipa câștigătoare au promis că pe 18 februarie turnul va fi inaugurat pentru schimbarea pe care o va produce în jurul său.
Eu, unul, abia aștept finalizarea proiectului pentru că mi-am promis să ajung în Iași la data menționată să văd cum un vis de schimbare a fost pus în practică.
Mai jos, câteva secunde din viețile unora care s-a zbătut pentru o idee și ideea i-a răsplătit:
Felicitări câștigătorilor și felicitări Pepsi România pentru inițiativa pe care mi-aș dori-o repetată și anul viitor.
Pingback: Pepsi Refresh: 20.000 de dolari pentru o idee | Șmen.ro