Cum a fost la Noaptea Bloggerilor

10 Replies

Sunt convins ca din cauza organizarii si anuntului prea din scurt al emisiunii, multi din ascultatorii obisnuiti n-au apucat sa ne asculte aseara. A fost a patra editie a maratonului Noaptea Bloggerilor (cu audienta cea mai mare de pana acum) si cred c-a fost cea mai interesanta emisiune de pana acum. Prin interesanta nu poti spune “cea mai buna” pentru simplul motiv ca nu poti face comparatie intre emisiuni cu invitati diferiti, subiecte diferite si atmosfere diferite. Fiind un format ce se bazeaza pe discutie libera (desi cand ai mai multi de doi invitati in studio, “discutia libera” are automat nevoie de moderare/directionare/mosire etc., mersi Marie Jeanne) uneori (pe baza legilor spontaneitatii si a chimiei intre invitati) ne iese, iar alteori nu ne iese.
Aseara ne-a iesit din plin atmosfera, insa nu ne-au iesit mai putin subiectele si abordarile.

Dupa cum probabil stiti, i-am avut invitati pe Gigi si Ramona, am aflat ce inseamna bookcrossing (ne-a ajutat si Jen la acest subiect) si cum a fost si poate fi adaptata aceasta idee la stilul si mentalitatile noastre, ni s-a spus despre si-am fost invitati la schimbul de carti de duminica.
Am aflat cu cine va vota Gramo-girl si Andrei Rosca si-am recomandat mersul la vot.

Diana ne-a povestit despre pasiunile ei si alegerea de a studia regie si film in strainatate, a avut nerv si mai putine emotii decat m-am asteptat (in general, fetele sunt mai indraznete) si-a deschis vesnicul subiect de ce ne pleaca tinerii buni si cum putem face sa-i tinem in tara etc.

Am reusit sa intram in direct cu Bogdan Gavrila, ne-a povestit despre proiectul sau Mersi la vot pe 19 mai!, n-am reusit in schimb sa intram direct cu Darius sa ne povesteasca despre interviul sau cu presedintele suspendat Basescu.


 Ce-am remarcat in plus fata de alte editii?
Activitatea de pe chat a fost mai intensa, prietenii /sustinatorii Dianei, Didlee si Andrei Crivat ne-au ajutat mult si tin sa le multumesc pe aceasta cale.
Emisiunea are nevoie de o repozitionare si cred ca sunt toate sansele sa devina un punct de referinta in blogosfera (sper sa nu sune prea pompos).
Prestatia mea ca “moderator” a fost jalnica, am fost extrem de pasiv, m-am comportat ca un invitat ce-a ras de multe ori fara motiv (uneori in genul asta)
Inchei multumind invitatilor pentru prezenta (si faptul ca ne-au suportat atat de mult la ore atat de mici) cu regretul ca multe din subiectele propuse n-au ajuns sa fie discutate, dar cu convingerea ca intalnirile viitoare ne vor ajuta in aceasta directie.
P.S.: As fi bucuros sa aflu parerea si mai ales criticile voastre vizavi de emisiune, formatul ei si invitati. Aici sau pe forumul blogoree.ro.

Noaptea Bloggerilor la Radio Lynx – editia a IV-a

1 Reply

nb.jpg
Diseara va avea loc a patra editie a emisiunii Noaptea Bloggerilor la Radio Lynx. Invitatii acestei seri vor fi:
– Gigi si Ramona – pe scurt, Gramo
– Diana – desfasurat, whatever.descult.com

De asemenea, ne vor onora cu prezenta Andrei Rosca si Alex Mihaileanu.
Dupa cum v-ati obisnuit deja gazdele acestei emisiuni sunt Bobby Voicu si Adrian Ciubotaru.
Vom discuta liber, ne vom simti bine, avem pregatite cateva surprize si va asteptam cu propuneri si intrebari pe chat-ul emisiunii sau in direct.

Watermelon II

Leave a reply

“Te mişti de parcă ai ajuns la capătul lumii”, îi spuse atunci. O privi cum păşea ca prin crăpături privind mirată în jur. “Ce înseamnă acasă?” “La capătul lumii mele?” îl întrebase la fel de pierdută.

Dialogul acesta şi-l aminti Gim în dimineaţa zilei următoare vizitei ciudate a colegilor lui. Tony îşi aprinse o ţigară şi ieşi pe prispă. Deşi se facuse cafea, refuză dintr-un motiv ciudat:
– N-am băut niciodată cafea la ţară.
Piticu căzuse de cu seară într-o stare eturdisantă de parcă această excursie şi-ar fi găsit analogia într-o călătorie iniţiatică interioară, iar acum aştepta cu nerăbdare plecarea la cosit. Şi-ar fi dorit mult, privind-o pe mama lui Gim cum pregatea mâncarea, nişte pite cu gem de prune făcute direct pe plită, cum a mâncat el de câteva ori la bunica lui, însă nostalgia lui gastronomică părea că are puţine şanse de realizare.

Gim ieşise în curte şi inspectă coasele rezemate de gard. Amintirea Dorinei încă îl bântuia şi-l trăsni tocmai în această dimineaţă ziua cănd vizitaseră acele ruine ciudate de pe un deal din jurul Iaşului. În timp ce bătea coasele (doar el şi cu Tony vor cosi), imaginea ei îi apărea în minte ca ghimpele unei epoci trecute. “Îmi place să te sărut aici” şi-i arătă cu degetul baza nasului ei. Uneori rătăcea cu limba în nările ei provocându-i un râs după care el tânjea de fiecare dată când o vedea căzând în fanta ei de melancolie.

– Vrei să ştii la ce mă gândesc? se întoarse Tony către Piticu care stătea cu pixul în mână privind de fapt în gol.
– Nu neapărat, mă gândeam dacă ziua de azi va marca ceva memorabil şi va putea deveni o poveste în viitorul roman. Trei prieteni, trei studenţi la filozofie mergând la cosit, parcă sună prea bucolic şi fortat, îmi aduce aminte de o scenă din Anna Karenina în care…
– Pe mine mă stresează întoarcerea asta către lucrurile şi activităţile simple. De parcă ar fi simple de la înălţimea complexitătii în care chipurile trăim, interveni Tony.
– Vai, ce frumos e să coseşti, e o adevărată terapie, poţi face şi un eseu Cositul ca tehnică psihanalitică, îl auziră pe Gim maimuţărindu-se.
Tony zâmbi:
– Probabil singurul lucru memorabil de azi va fi Piticu fugărit cu bestialitate prin fânaţ de un bondar ucigaş.
– Mă acuzati pe mine, începu Piticul, însa voi vă dovediti a fi cei îmbibaţi de clişee. Nu privesc viaţa de la tară prin broşuri turistice la fel cum nu idealizez viaţa în comunităţile rurale.
– De fapt, Piticu are dreptate, în mediul rural sexul oral este mai rar practicat decât în mediul urban.
– Mergem? opri jocul Gim.

Îşi aminti iar de Dorina. Melancolia inerentă personalităţii ei o făcea extrem de activă sexual. Zâmbi, într-o zi aruncase cu pietre după el căci îi dăduse de înteles că n-are chef azi. Nu te puteai juca cu ea.

– Uite Piticule, poveste, începu Tony. Imaginează-mă masturbându-mă la cinci dimineaţa într-o baie a unei săli de net. Am vorbit cu o tipă toate porcăriile din lume, o vedeam pe webcam cum se mângâia toată, iar eu mi-o frecam pe sub tastatură. Eram singur într-un colţ al sălii doar cu tipul ce lucra acolo şi n-am mai rezistat. Începusem să devin impulsiv, ce putea să spună fata aia acolo! Am dat un printscreen, am printat imaginea şi m-am dus la baie. O baie mică şi infectă situată afară în care mi-am dat drumul la cateva zeci de secunde după ce m-am apucat de treabă.
Piticu era serios.
– Asta nu e o poveste căci nu poate fi reţinută de memoria colectivă a unei comunităţi. Nu redă o experienţă arhetipală.
– Ba din contră, este experienţa izolării într-o societate ce ne înstrăinează prin conectare.
Piticu îşi aprinse o tigară.
– Nu e o experienţă arhetipală, nu cred că mulţi se pot recunoaşte în imaginea asta. Câţi s-au masturbat într-o baie dintr-o sală de net?
– Eu cred că este o avangardă culturală. Sunt oameni ce se confruntă cu situaţii si trăiesc experienţe pe care abia generaţiile viitoare le vor integra ca regula de joc social. Masturbarea cu suport virtual este abia la începuturile ei. Gândeşte la autoerotismul poveştilor de care suntem impregnaţi, totul incepe cu un eu…
Gim părea că se abţine cu greu să nu izbucnească în râs:
– Tony, eşti un om bolnav.
– Da, însă cositul mă va vindeca.

“Ce însemnă acasă?” îl intrebase Dorina atunci.
“Acasă e lungimea drumului pe care Făt Frumos îl parcurge după ce pleacă din casa natală. Acasă e locul de care ne plictisim cel mai repede, acasă e singurul loc în care transpiraţia ne miroase urât, e locul de care cu toţii fugim; fugim pentru că de fapt dorim lupte şi provocări. Acasă e locul în care cu toţii ne vom întoarce candva, cumva după ce vom fi reusind să transformăm întreaga lume în casa noastra. Acasă e primul loc care începe să putrezească sau poate fi izvorul tinereţii tale veşnice. Acasă este locul ce face diferenţa între cadavrele tale interioare şi aripile noilor promisiuni”.
Lucrurile acestea şi-ar fi dorit Gim să le fi spus atunci Dorinei.
__________________________________________________
Vezi şi Watermelon I

Full de pacate

5 Replies

Sa afirmi ca dupa moarte nu exista judecata
Judecati vom fi cu toti parte in parte
Vino la Isus ca sa te scape de pacate frate
Nu mai spune n-am pacate cand defapt esti full
Te avertizez Dumnezeu poate fi si dur

ne spun cei de la Pocaitzii in hitul lor proaspat lansat intitulat (cum altcumva?) Sunt pocait ce poate fi ascultat aici: Pocaitzii – Sunt pocait avand in minte versurile de aici.

Pararea mea e ca aceasta melodie (cum a fost si cartea lui Saramago) poate fi un prilej fertil de a porni o discutie interesanta despre aventura crestinismului in noul mileniu. Astfel, ascultati si meditati!

Elementarteilchen (2006)

Leave a reply

Atomisedfilmposter .JPGMi-a placut mult filmul, n-am citit cartea, insa am auzit de la Ioana ca este foarte buna si merita citita. In film este o scena in care unul din frati ajunge intr-un spital psihiatric si exclama: Nu mai vreau sa traiesc! O replica ce mi-a ramas in minte prin intersectia ei cu multe din momentele mele subiective.

A renunta la dorinta de a trai este un lucru blamabil dupa toate standardele. De vreme ce tu nu ai ales momentul nasterii tale, in mod normal (sau de dragul simetriei) nu ai dreptul sa alegi nici momentul mortii. E un caz extrem, insa poti renunta la dorinta de a trai si totusi sa nu te sinucizi, sa continui inertial sa traiesti cu o speranta disperata adanc camuflata in culoarele psihicului tau. Si acest lucru este imediat taxabil sau, mai bine spus, vei fi taxat imediat de cei in jurul carora traiesti.

Orice interactiune, orice prietenie, orice iubire ne-o dorim si ne bucuram de ea atata timp cat este un argument pentru viata, cat este un prilej al bucuriei de a trai. Cat timp o persoana incalca aceasta minima cerinta, ea va fi indepartata si mereu ocolita.

Mi-am fi placut sa citesc mai multa sociologie, insa stiu sigur ca exista proceduri si mijloace de presiune prin care o comunitate isi indeamna permanent membrii ei la… viata.
Intamplator, am citit un text interesant cu o oarecare legatura (doar o oarecare, caci discutia e mult mai larga) cu cele spune mai sus. Textul poate fi citit aici: The letter I can’t answer.

Ganduri de ispita

6 Replies

Cand scriu acest text sunt 22 de ore de cand nu am mai fumat, e recordul ultimilor 7 ani de fumat intensiv.
La cateva ore dupa ultima tigara am inceput sa vad cat de multe reflexe erau destinate fumatului, cat de multe evenimente cotidiene erau asociate fumatului (pauza intre clienti – tigara, se incarca o macheta – tigara, ies de la munca – fumat, asteptat in statie – fumat, coborat din tramvai – tigara, ajung in camera, pornesc calculatorul si-mi aprind o tigara etc.

Aseara am ajuns acasa si mi-am luat o bere. Imi era pofta de una, insa automat am asociat-o cu o tigara. M-am gandit sa cer o tigara colegului de apartament, doar una! atat, oricum e lights, insa am rezistat. Incep sa scriu un text, nevoia de tigara apare din nou. Azi dimineata cafea la munca, iar tigara, urc la birou, tigara. Au trecut orele si-a fost totusi bine.

Nu eram constient de aceste ritualuri si nu credeam ca erau atat de bine incastrate in ritmul meu de vreme ce acum simt ca este greu fara sa le urmez. La intervale scurte imi vin tot felul de “ganduri de ispita”: hai inca o tigara, n-are rost sa te lasi, incearca sa te lasi treptat, cumpara-ti un pachet astazi, inspiratia ta depinde de fumat, spune-le tuturor ca ai putut sa te lasi de fumat, insa n-ai vrut, esti facut pentru fumat.
E greu sa fac o distinctie intre dependenta chimica de nicotina si lupta mea proprie cu aceste gandurile de ispita. Dezvolt scenarii in care ma voi fi reapucat de fumat in viitor, ma gandesc sa ma apuc de sala si tot asa.

A fost bine pana acum o ora cand m-am gandit sa ma apuc de scris despre experienta asta a lasatului de fumat. Cum am reinceput sa ma gandesc la fumat, cum mi-a fost mai greu. Astfel, n-o sa mai scriu despre acest lucru pentru a nu-l contura si mai mult in gandurile mele, pentru a nu-i acorda o mai mare existenta decat o are deja.

Combustibil interior

7 Replies

De multe ori am impresia ca supararea de pe urma unei intarzieri e cauzata de incapacitatea de a semnifica un fragment de timp de catre cel care asteapta. Faptul ca tu intarzii ma arunca pe mine intr-un univers necunoscut (increderea ce mi-am pus-o in tine n-a prevazut intarzierea ta) pe care ti-l reprosez tie (cel care ai intarziat).

Oamenii mari nu se supara cand intarzii. Este o parabola cu Buddha (si cu Iisus) in care acesta asteapta ani intregi. Intre a semnifica o secunda si da sens unor ani nu vad o diferenta “ontologica”. Daca ti-ai semnificat o singura data impulsurile biologice, adica daca ai depasit un paramec ce doar a reactionat la un stimul, esti condamnat sa te straduiesti sa devii om.
In trecere si in aceeasi logica, daca constiinta e un produs si, prin urmare, un instrument de creare a umanului, atunci omul pare a fi o carare catre ceva mai maret ce nu are nevoie de sens pentru a pulsa in fiinta (dar asta deja miroase a mistica…).
Timpul ce nu devine durata semnificata este o carie ce ne roade zilnic (ma gandesc la Biriş), este doar curgere inexorabila catre moarte, este un argument pentru batranete. Un drum cu mijloacele de transport este doar o banala deplasare de la A la B, am transformat “drumurile” in sosele (Kundera). Daca drumul poate deveni un scop, soseaua e doar un mijloc. Daca drumul e initiatic, soseaua e procedurala.

Ar fi fost neonorabil ca viata sa aibe un sens semi-preparat care incalzit la banale experiente umane ar fi inflorit sub forma de combustibil interior. Nu se intampla astfel. Universul n-are in tolba sa un sens, la fel cum timpul lasat sa curga liber prin noi nu ne imbogateste spiritual by default.
Daca atunci cand iubesti, universul ti se imbiba de sens, se poate privi iubirea ca activitatea hermeneutica prin excelenta?

Vama Veche

6 Replies

Citeam la Catalina si m-a pus pe ganduri. Pentru mine Vama Veche nu constituie un reper cultural si personal. Am fost o singura data (in 2004), a fost ok, mi-a placut, insa n-am simtit nici o aura speciala a locului. Nu stiu la ce se refera multi din cei care spun ca “Vama Veche nu mai este ce-a fost candva” si uneori ma intreb cu seriozitate daca pierd ceva dintr-o mentalitate romaneasca daca nu cunosc care-i faza cu Vama Veche.