Subţire, subţire

7 Replies

Subţire, subţire ca o ploaie de vară. Un ultim meci în care am fost obligaţi să facem ceea ce nu prea am ştiut să facem la aceste turneu: să atacăm.
N-am ştiut, n-am putut să forţăm meciul nici un ultimul sfert de oră (schimbările au venit extrem de greu), iar mentalitatea asta de Posada ne-a costat.
Ne place să fim asediaţi pentru ca apoi să lovim pe contraatac, însă n-am ştiut să contruim şi să dominăm.
Senzaţie de aruncat televizorul pe geam, singura istorie minoră pe care ne-o permitem.

I feel hardcore

9 Replies

Michael Moore este citat în documentarul Orwell Rolls in His Grave spunând că 98% dintre congresmeni sunt realeşi.
– 98% din candidaţii la pentru Congres sunt aleşi, apoi realeşi… Avem o rată de întoarcere în Congres de 98%, ştiaţi asta? În biroul Partidului Comunist din URSS, aveau 92%. La ei, se schimbau mai des decât în Congresul SUA.

Într-adevăr, nu trebuie subestimată dorinţa unui grup de a-şi păstra şi a-şi perpetua privilegiile, însă unde se opreşte retorica şi unde începe adevărul? (mi-e jenă uneori să pronunţ acest cuvânt).
De ce ai impresia că cinismul este o parte structurală a deciziilor la nivel macro?

Apoi un alt documentar cu aceleaşi idei despre Noua Ordine Mondială (fragmente din discursurile lui George Bush), despre un viitor guvern mondial, despre depopulare, eugenie, manipulare şi grupul Bilderberg. Endgame: Blueprint for Global Enslavement realizat de Alex Jones unde apare şi Paul Dorneanu.
– Odată libere, naţiunile sunt sclavele voinţei unei elite minuscule.

Citat din David Rockefeller:
“The supranational sovereignty of an intellectual elite and world bankers is surely preferable to the national autodetermination practiced in the past centuries. It is also our duty to inform the press of our convictions as to the historic future of the century.”

E fascinantă ideea unor oameni din umbră care face jocurile istoriei, însă dacă conspiraţia globală este atât de puternică cum am ajuns să ştim de ea? Sau poate, vorba lui Eco, există un grup abscons de oameni care conspiră la perpetuare ideii unei mari conspiraţii.
Dincolo de toată isteria asta, cât de tentantă este ideea unei elite care trasează istoria, porneşte războaie, sacrifică naţiuni şi pregăteşte marea globalizare?

O Românie pe teren

5 Replies

untitled-16.jpg

Când Mutu se îndrepta către mingea de la punctul de 11 metri, am avut iluzia că, dacă strig GOL înainte de-a şuta, mingea va ajunge în plasă şi prin propriul meu entuziasm. Aş fi vrut să câştigăm, deşi am tremurat serios la numeroasele ocazii ale italienilor şi la dominarea lor din prima repriză.

Spre deosebire de prima partidă cu Franţa, cu Italia am jucat mai ofensiv, mai deschis şi mai cu tupeu. Orice poţi să îi treci cu vederea naţionale de fotbal a României, mai puţin lipsa tupeului. De data aceasta l-am avut.

Am frunzărit puţin presa internaţională şi ideea generală este că Italia a fost salvată de Buffon. Nu ştiu cine a salvat Italia, însă mai placut jocul românilor: mai vertical, mai îndrăzneţ, mai puţin mioritic.

E bine să fim entuziaşti c-am făcut egal în faţa fostei campioane mondiale, însă ar trebui să vedem normalitatea unui joc bun, să acceptăm că avem o echipă puternică şi să ne bucurăm totuşi mai mult când învingem.

Într-un final, când credeam că mi-am luat porţia de fotbal frumos, am văzut Olanda – Franţa (4-1) şi am mai notat încă o lecţie de mentalitate de la Marco Van Basten. Conduci cu 1-0 şi în loc să inchizi meciul, introduci un atacant. Conduci cu 2-0 şi în loc să conservi rezultatul, mai introduci un atacant şi continui să joci la fel de deschis şi inteligent.

În ultimul meci avem prima şansă: Olanda este deja calificată, va juca cu multe rezerve şi va fi mai puţin motivată decât noi pentru victorie (deşi nu-mi fac deloc iluzii că va fi uşor).

Au trecut opt ani de la ultimul turneu final şi de la ultimele emoţii pentru echipa României şi mi-aş dori să am aceleaşi emoţii cel puţin 3-4 meciuri de acum încolo.

Rezultat mioritic

16 Replies

– Oricum, a fost frumos!
– The chase is better than the catch
– Am pierdut admirabil.
– A eşuat, dar ce frumoasă i-a fost prăbuşirea!

Accentul acesta pe prealabilul rezultatului, mă trimite mereu cu gândul la o idee măreaţă şi mioritică gândită de Constantin Noica care spunea că există o superioritate a celui învins asupra celui învingător. Pe o scară a valorilor morale şi culturale, cei învinşi sunt adevăraţii căştigători, victimele sunt mai presus decât călăii, iar torturaţii au un ascendent în faţa torţionarilor.

Este o idee mioritică pentru că se încadrează în aceeaşi logică: dacă acţiune îţi este defavorabilă, schimbă-i sensul de interpretare. Dacă e moarte, fă-o nuntă. Dacă e laşitate, de fapt a fost eroism. Dacă ai fost pasiv şi deja consolat, de fapt ai fost un martir.
Această inversare de sens (legitimă până la un punct) îmi sună extrem de funerar:
– Tocmai am aflat că voi muri mâine, însă e bine, căci îmi era dor de o experienţă palpitantă.

Rezultatul contează, indiferent cum o întorci când eşuezi, când pierzi. Nu este o logică pragmatică, ci doar una de bun simţ. Câştigatoarea morală a mondialului din Germania 2006 a fost Franţa. Francezii au jucat mai bine, au dominat, au avut posesie, au avut ocazii mai multe, au avut scăriţa lui Zidane etc., însă cupa au luat-o italienii. Ei au câştigat, ei au sărbătorit. Punct.

Cursa e frumoasă, însă estetica ei nu face diferenţa la final.

În încheiere, doua trimiteri:
Se strâng semnături pentru arestarea lui Iliescu
Documentele mineriadei


Formule intermediare

3 Replies

0-241

“Bine, hai… vorbim” este o formulă frecventă de despărţire la telefon, pe messenger sau faţă-n faţă. Un salut inertial aruncat între prieteni, cunoscuţi şi parteneri ocazionali de sex.

“Bine, oricum mai vorbim şi vedem…” expresie ce presupune nu doar o dorinţă ingenuă de comunicare, cât multitudinea de canale şi prilejuri în care ne putem întâlni. Adică chiar dacă nu ne vedem şi nu interacţionăm zilnic, există o mare şansă să dăm unul peste celălalt. La o conferinţă, la o terasă, printr-un mass message pe messenger. Suntem atât de aglomeraţi de mijloace de comunicare încât într-adevăr probabilitatea de întâlnire a crescut calitativ, căci “M-am revăzut cu un prieten vechi, am schimbat banalităţi şi cam atât” nu este o situaţie rară sau ciudată.

Ne-am nişat sistemul de interactiuni sociale. Petrecem mai mult timp alături de oameni de serviciu, alături de oamenii din “industrie”, alături de partenerii de afaceri decât cu prietenii buni, familia sau chiar iubita. Sentimentul de vacanţă pe care ţi-l dau cei dragi… vacanţă-destindere sau vacanţă-timp pierdut-ineficient-pasiv.

“Vorbim” poate ascunde şi o ipocrizie sănătoasă din punct de vedere social. Expresia lasă un loc generos subînţelesului relaţiilor umane. Nu prea ne despărţim de foşti colegi de muncă sau de prieteni pe care nu-i mai frecventăm cu “Să fim sinceri, o să ne vedem întâmplător, iar berea promisă n-o vom mai bea niciodată şi oricum avem interese, cercuri şi priorităţi diferite”.
Nu. De obicei, menţinem iluzia igienică a unei continuităţi în relaţiile noastre. “Vorbim, poate ne potrivim şi mergem la mare într-un week-end”. Deşi “vorbim” nu acoperă sansele slabe de revedere sau frecvenţa redusă ale viitoarelor întâlniri, oferă totuşi senzaţia unei lumi coerente.

Pe de altă parte, nu e vorba de un joc dublu. Foloseşti “vorbim” şi cu prietenii buni (cu care nu te vezi în fiecare zi) şi de cele mai multe ori chiar vorbiţi. Este doar rezumatul grăbit al unei stări de fapt şi de spirit.

În ultimul timp, mi-am format un exerciţiu sau un obicei să răspund la telefon cu “Hei” jovial şi suprinzător în sens bun (ce bine c-ai dat un semn!)
– Hei, chiar mă gândeam să mai ieşim şi noi.
– Hei, ce mai faci?

Genul ăsta de întâmpinare (pe care eu o simt tonică) se produce la un nivel de disponibilitate care deja poate cataliza o revedere, o întâlnire, o conversaţie inspirată.

Mă gândeam azi la aceste formule intermediare pentru că o mare parte din zi ne-o petrecem între, într-un spaţiu intermediar, într-un domeniu al intervalului ce te face să te întrebi de multe ori, dacă puse cap la cap, bucăţelele de timp şi oameni, formează un traseu, o orientare sau doar o curgere haotică şi lipsită de sens a fluxului de timp, oameni şi viaţă.