Reprimarea mişcării yoga în anii ’80

4 Replies

reprimareamiscariiyogainanii80-3185Cafeneaua critică, ediţia a 17-a
Miercuri 20 mai 2009, orele 19.00-21.00
Club A

A şaptesprezecea întîlnire a proiectului de dezbateri culturale Cafeneaua critică* va avea temă: Reprimarea mişcării yoga în anii a ’80.
Invitat: Gabriel Andreescu**.
Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

* Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale iniţiat în prima parte a anilor 1990 de către Ion Bogdan Lefter la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti. Seria a doua-a a Cafenelei critice a fost inaugurată în noiembrie 2008, la noul club TSC de la Casa studenţilor din Bucureşti. De la ediţia a 6-a, Cafeneaua critică se desfăşoară la Club A.

** Reprimarea mişcării yoga în anii ’80 (Editura Polirom, 2009) este cea mai recentă carte publicată de Gabriel Andreescu, disident anticomunist înainte de 1989, devenit după 1990 unul dintre cei mai importanţi intelectuali publici români, militant şi expert în domenii precum drepturile omului şi ale minorităţilor etnice, autor a numeroase cărţi, profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA).

Homofobii sunt extremi de nesiguri pe propria… cultură

49 Replies

Sâmbătă, având şansa să-l cunosc, i-am spus lui Octavian că doresc să recomand gaypride.ro la Proiecte interesante: pentru că mi se pare un proiect bine întreţinut, cu un plan editorialistic foarte coerent.

Independent de acest lucru, uitându-mă la programul GayFest 2009, n-am găsit nimic care să mă revolte, care să-mi amintească de ofensiva mediatică a minorităţii de care vorbeşte amicul Dragoş. Tapajul mediatic nu-l face minoriatea, ci defensiva isterică a majorităţii.

Există de asemenea multă ipocrizie în tolerarea minorităţilor doar dacă acestea se manifestă în spaţiul lor privat. Astfel:
– tolerăm zilnic nesimţirea celorlalţi în spaţiul public, în schimb nu tolerăm o dată pe an un simplu marş.
– nu cred în logica asimetrică a toleranţei: manifestările unei minorităţi n-ar trebui să fie subiect de toleranţă pentru o majoritate generoasă.

Exemplificând, catolic fiind, deci exponent al unei minorităţi religioase, nu pot să accept ideea că libertatea manifestărilor mele “catolice” este rezultatul toleranţei majorităţii ortodoxe. Toleranţă pentru care ar trebui să fiu veşnic recunoscător?

Acceptarea diferenţelor celorlalţi nu relativizează forţa identitatea tale. Punct. Relax.

Semnalele costisitoare

13 Replies

Consumul epatant nu are niciun scop în afară de a arăta că consumatorul şi-l permite.

Michael Spence – premiul Nobel pentru economie în 2001 pentru semnalele de pe piaţa muncii. Nu diploma în sine este valoroasă, ci faptul că ea arată că absolventul este capabil să ducă la bun sfârşit o sarcină pe termen lung.
Educaţia este un fel de extravaganţă, un consum epatant şi vizibil de timp, care arată că eşti un bun muncitor.

Semnalele costisitoare contează pentru că există multe interacţiuni sociale în care nu avem niciun mod direct de a aprecia calităţile celuilalt.

În selecţia sexuală, sexul care investeşte cel mai mult în pui face alegerea.
Un penis gros este un semnal costisitor, arată că ai resurse de risipit.

Dragostea cere semnale costisitoare şi cere să facem ceva unul pentru celălalt, pentru că astfel arătăm că merităm să fim păstraţi şi că avem cele mai bune intenţii de a continua să cooperăm.

De ce copacii cheltuiesc energie pentru a-şi schimba frunzele în galben şi în roşu toamnă. E un semnal costisitor, arată că acel copac este puternic.

De ce căutăm în mod activ ceva despre care ştim că este dăunător?

Altruismul este o acţiune intreprinsă de un individ pentru a arăta că dispune de mijloace, astfel încât să fie o alegere bună din punct de vedere sexual.
Procesul de curtare este cauza moralei umane.
Altruismul este o metodă de a obţine un statut înalt în grup.

Alte note de lectură din Omul generos:
Omul generos – citate
Sunt atât de bun încât îmi permit să fiu handicapat

Zile livreşti

3 Replies

După cărţulia despre Zen, am început să citesc autori români în metrou. Dacă acasă mă lupt cu Cartea Neagră, săptămâna trecută, în două zile subterane, romanul lui Teodorovici a curs fără miză, un suc neacidulat.
Săptămâna aceasta am început Sunt o babă comunistă! şi drumul până la muncă mi-a acoperit primele 60 de pagini.
Subţire, ca o ploaie de vară.

Consumerism vizual.
Il Divo (2008), Mio fratello e figlio unico (2007), Milyang (2007) vizionate dintr-un foc.
Seriile Great Artists with Tim Marlow, Engineering An Empire consumate instant.

Sâmbată noapte am stat până spre dimineaţă să termin Omul şi clima, iar duminică spre luni am făcut noapte albă cu misterele din Istanbulul lui Pamuk (nu mi-am îndeplinit ţinta, sunt abia la jumatate).
Luni la şapte dimineaţa, mi-am făcut o cafea şi ascultam cântecul porumbeilor de pe balcon în timp ce frunzăream noutăţile din feed.
Am făcut duş, m-am ras, iar după o oră o luam uşor spre muncă, cu o carte sub braţ.

Ador perioadele boeme ce urmează unei despărţiri.

Cum a fost la Amfiteatrul Deschis Team Work

21 Replies

teamwork

Ultima ultima zi a Amfiteatrului Deschis Team Work unde am fost invitat alături de Iren a avut parte de o discuţie antrenantă cu cei din sală şi – prin Bobby – cu cei de pe twitter.
Mi-a plăcut publicul care a participat, a pus întrebări, a contrazis  şi cerut lămuriri şi salut entuziasmul fetelor de la Team Work de a organiza evenimente utile.

M-am bucurat c-au venit destui oameni (comparativ cu zilele precedente) şi destui (dacă nu coincid mulţimile) bloggeri.
Câteva nume: Costin, Marie Jeanne, Dororai, Elena Cîrîc, Octavian, Andrei Roşca, Sigheti, Gia, Gabi Mirea, Ioana, Gabi.
Poze: aici.

Reacţii: 1, 2, 3, 4, 5.

Comunităţile de schimbare

5 Replies

În România, vibraţia socială se măsoară în lucrurile pe care nu avem curajul să le faci în spaţiul public. Aici, spaţiului public nu este al nostru, este al laşităţilor noastre. Nu avem curajul să credem, nu am curajul să schimbăm, nu avem curajul să ne implicăm.

Spaţiul public este oglinda întoarsă a lucrurilor în care nu avem curajul să credem.

La noi, spaţiul public e plin de gălăgie şi e gol de încercările de-a schimba lumea.
Problema cu tinerii nu este faptul că nu citesc – citesc destul de mult, slavă Domnului!, problemele lor se nasc atunci când nu ştiu facă cu ceea ce citesc si cu ceea ce visează. Atunci când nu au curajul să aplice, când nu îndrăznesc să schimbe.

Suntem geniali luaţi individual, dar suntem absenţi şi timizi în cadrul unor comunităţi de schimbare care abia se formează acum.
Calităţile noastre minunate se întorc împotriva noastră dacă nu găsim contextul în care să rodească în folosul celorlalţi.
Comunităţile de schimbare pot fi acest context şi pot constitui acea piatră de hotar între lumea care ni s-a dat şi lumea pe care vrem s-o oferim mai departe.

Până atunci, indiferent cât de mult talent ai, dacă nimereşti şi continui joci fotbal pe un teren mocirlos, vei sfârşi jucând prost, penibil şi vei termina meciul cu impresia că nu ai fost niciodată un jucător bun.

Nu este o alegorie, este senzaţia pe care o am destul de des când stau de vorbă cu tineri de 20 de ani. Deşi n-au făcut nimic, ştiu din start că nu sunt buni de nimic. Deşi n-au încercat cu adevărat, ştiu din start că nu se poate.
Parcă se simt vinovaţi de eşecurile viitoare când, în mod firesc, n-ar trebui să ne simţim vinovaţi nici măcar de eşecurile trecute.

Spaţiul public este destinat lamentărilor şi neîncrederii în posibilitatea de schimbare. Un tânăr este timid în a declara că poate schimba ceva, însă va prinde curaj atunci când va dori să-şi exprime îndoiala şi neîncrederea în reuşitele celor din jur.

Sper să mă înşel când termin cu gândul că – deocamdată – avem curaj doar atunci când nu avem puterea să îndrăznim.

Despre aceste lucruri şi despre multe altele, voi vorbi alături de Iren, sâmbată – ora 18:30 – la Amfiteatrul Deschis Team Work.

Sunt oameni care abia aşteaptă să fie dezamăgiţi

18 Replies

Pentru a-şi contura o poveste tristă, sunt oameni care abia aşteaptă să fie dezamăgiţi.
Conform principiului “mai bine o poveste tristă decât nicio poveste”, sunt oameni care nu doar aşteaptă, ci sunt activi în această direcţie.

Astfel, reluăm: există oameni care se străduiesc să ajungă într-un context de dezamăgire.
Dacă ne gândim bine, la prima vedere, ar fi o idee bună. Continue reading →

Zăpada

2 Replies

E fascinant cum o singură carte te introduce în sufletul unei naţiuni prezentându-i dilemele şi zbuciumul. Şi din acest motiv, şi prin construcţia epică la scară mare, Zăpada lui Orhan Pamuk mi-a adus aminte de romanele grele ale lui Dostoievski.
Multe personaje, acţiune concentrată (totul se întâmplă în trei zile), dialoguri lungi şi filozofice, o paletă largă de vibraţii ale sufletului turc.

Acţiunea romanului se petrece în Kars, un oraş din extremitatea estică a Turciei şi rezumă foarte problemele de identitate cu care o naţiune se confruntă.

“Când o întreagă naţiune este săracă, restul lumii crede că toţi sunt proşti, leneşi şi murdari”, spune un personaj.
“Nu-mi pasă de maeştrii europeni. Nu-mi doresc decât să ies din umbra lor”, strigă un alt personaj. Continue reading →