E fascinant cum o singură carte te introduce în sufletul unei naţiuni prezentându-i dilemele şi zbuciumul. Şi din acest motiv, şi prin construcţia epică la scară mare, Zăpada lui Orhan Pamuk mi-a adus aminte de romanele grele ale lui Dostoievski.
Multe personaje, acţiune concentrată (totul se întâmplă în trei zile), dialoguri lungi şi filozofice, o paletă largă de vibraţii ale sufletului turc.

Acţiunea romanului se petrece în Kars, un oraş din extremitatea estică a Turciei şi rezumă foarte problemele de identitate cu care o naţiune se confruntă.

“Când o întreagă naţiune este săracă, restul lumii crede că toţi sunt proşti, leneşi şi murdari”, spune un personaj.
“Nu-mi pasă de maeştrii europeni. Nu-mi doresc decât să ies din umbra lor”, strigă un alt personaj.

Am găsit o Turcie complexată şi îngrijorată de imaginea sa în ochii Occidentului, am găsit o altă Turcie resentimentară, fundamentalistă şi naţionalistă.
Un popor care încearcă să împace islamul cu principiile statului laic, un popor care încearcă să topească destinul său european în fondul unei alterităţi religioase (care este şi frână, şi acceleraţie).

La marginea Europei şi la marginea lumii musulmane (nu este Iran), Turcia încearcă o echilibristică geo-politică şi culturală care este pusă într-o oglindă  critică de către Pamuk.
Această marginalitate (care se poate transforma în punte) am simţit-o şi în melancolia cu care o tânără turcă (îmbrăcată în blugi şi lucrând la o companie IT în Ankara) mi-a împărtăşit acum câţiva ani îndoiala că Turcia va intra vreodată în Uniunea Europeană. Nu pentru că turcii n-ar dori, ci pentru că europenii nu-i vor îmbratişa.

În aproape 600 de pagini, Pamuk îţi prezintă un roman politic, o poveste romantică, într-un stil plin de poezie şi te pune în faţa unui personaj principal extrem de complex şi trist.
Ka este un poet  turc care a locuit mulţi ani în Germania. Deşi “european”, revenit în Kars începe să scrie poezie cu accente mistice islamice, se plimbă pe ambele baricade (kemalism şi fundamentalism), se compromite, oameni nevinovaţi mor din cauza lui, iar la final (deşi învăluit în mister), acuzat de trădare, îşi pierde şansa de a fi iubit de femeia vieţii sale.

Zăpada este o carte unde autorul nu menajează onoarea personajului principal, prezentând, plecând de aici, un demers extrem de critic al Turciei contemporane (un roman care a nemulţumit conservatori, naţionalişti, kemalişti, fundamentalişti etc.).