Eram în plimbare prin Bacău și ne-am spus – cum în București nu prea am avut timp – să mergem și la un film.
Așadar, mă duc la film cu prietena mea. Aș fi preferat Sherlock Holmes 2, însă puterea mea de negociere în cuplu mi-a arătat că e o idee bună să vedem – acum de Sărbători, nu-i așa? – New Year’s Eve. Un film absolut frumos, cu o distribuție de zile mari, cu scene haioase și mesaje optimiste.
După o perioadă plină, după o zi în care plecasem din București la 6 dimineața, a vedea un film împreună mi s-a părut cea mai cuminte și mai odihnitoare experiență. La cinci minute după ce a început filmul, o gașcă de trei puști a intrat în sală. Nu i-aș fi observat dacă nu și-ar fi făcut simțită prezența încă din holul de la intrare. O gălăgie intrase în sală încă de atunci când cei care o produceau nu puteau fi văzuți.
Au urcat înconjurați de aceleași replici cu glas tare până la ultimele rânduri, unde eram și noi, și s-au asezat în spatele nostru. Teribiliști și bine dispuși, mi-am spus. Arătau de parcă urmează să își ia buletinul și cine eram noi – cei care ne uitam liniștiți la film – să le stricăm bucuria?
Mă așteptam – dar nu s-a întâmplat – ca, o dată terminat drumul prin întuneric și așezați pe scaunele lor, să se potolească. Le-am atras atenția că suntem la cinema și ar trebuie să vorbească încet dacă tot o fac și s-au cumințit… pentru câteva minute.
Filmul își derula în continuare scenele haioase și emoționante în care actori de mare clasă apăreau unul după altul. Pupături, îmbrățișări, discursuri motivaționale, accentul pe dragoste, atașamentul față de familie și, în mod evident, cum nu e bine să fim singuri de Sărbători.
Subtitrarea era dublată sonor de nesimțirea celor din spate și au mai fost voci din sală care le-au atras atenția, dar nu s-a întâmplat nimic.
Pungi mototolite în mod ostentativ, foieli pe scaune, lanternă aprinsă pentru a căuta nu știu ce, răspunsuri în doi peri, comentarii la replicile din film sau un hai mă taci aruncat altora din sală (mai departe de ei).
Eram cu prietena lângă mine și mă simțeam prost pe scaunul meu. Nu știam dacă să fim emoționați la scena când pică bila de Anul Nou sau să ne fie ciudă că nu puteam să ne bucurăm împreună. Nu știam dacă să râd la anumite scene sau să rămân încruntat pentru ca cei din spatele meu (cu câteva scaune în stânga noastră) să înțeleagă seriozitatea deranjului pe care îl provocau.
Spre final, mă întorc către ei a treia oară și le spun că vor vedea ei după film dacă nu se potolesc. Nu mă așteptam la o corectură a comportamentului lor, nu fusesem convingător și intrasem deja în acea stare de lehamite în care renunți la orice speranță și tragi – pe baza unui incident – o concluzie generală legată de români, România și toate întâmplările proaste care ne aduc aminte de ce suntem unde suntem. Neputință și lehamite.
La final, au coborât din sală cu puțin înaintea noastră când toți se ridicaseră și își căutau hainele așezate pe scaune. Fusese un film frumos, dar a fost stricat de niște de mici golani care s-au comportat ca și cum sala de cinema era bataia de joc pe care probabil o aplicau colegilor mai fraieri când profesorul nu este prezent în clasă. Totul s-ar fi terminat aici, cum se întâmplă în majoritatea cazurilor. Te duci la cinema, uneori nimerești bine, iar alteori prost. Uneori câștigi o experiență, iar alteori te alegi cu o frustrare de pe urma căreia te clătești cum nimerești.
Pe holul de la ieșire, când eu deja mă gândeam la cât de aglomerat va fi în parcare, ne-am oprit să ne aranjăm hainele, am auzit după colț, în fața noastră, replica:
“S-o bați pe mă-ta!”
Nici măcar nu m-am enervat, deși păreau niște preadolescenți cu apucături delincvente, probabil abia își suportau pubertatea, dar am simțit nevoia să le spun câteva de vreme ce știau ce fac.
O iau înainte după ei, cu slaba speranță să îi mai găsesc, însă cu gândul să le spun câteva. Am crescut având un frate mai mic și întotdeauna mi-a plăcut să îl învăț lucruri, să îi împărtășesc ponturi.
Ieșind de pe holurile cinematografului și ajungând în mall-ul propriu-zis, spre suprinderea mea, nu o tăiaseră. Mergeau ținându-se toți trei de gât, se mai împingeau sau mai trăgeau de câte o floare decorativă. Plecaseră de acolo probabil nu cu gândul că au făcut bine ce au făcut (știau că și-au permis lucruri neacceptate de către cei din jur), dar cu tupeul mulțumit că – și de data aceasta – nimeni n-a avut curaj să ia atitudine și au putut – în gașcă – să își bată joc. Nu i-a taxat nimeni pentru gesturile lor de vreme ce câteva atenționări de la mine și de la cei din sală n-au contat.
Mi-am amintit de acele momente în care am fost martorul unor comportamente indecente și nu am reacționat deloc.
Grăbesc pasul și când mă apropii de ei, îi strig:
“Băieți, băieți…”
Se întorc mirați, sfidători, îi salut ca pe niște oameni mari și îi întreb:
“Cine v-a învățat să vă comportați așa într-o sală de cinema?”
Au început să dea vina unul pe altul într-un ping pong de replici binecunoscut.
“Voi nu vă dați seama că peste câțiva ani când veți crește și veți face la fel, ori veți ajunge la Poliție ori, Doamne ferește, o să vă calce oamenii în picioare?”
Atunci le-am dat câte o palmă la doi dintre ei cum luam eu de la profesorii din școală. O palmă care nu era tare, care nu durea, însă care te umilea crunt. O palmă care îți spunea că ești prea mare să iei bătaie, însă nu îndeajuns încât să nu fii lăsat să te prostești în halul ăsta.
Cei de-al treilea se îndepărtase, m-am întors după el și i-am făcut semn să se apropie. Nu eram nervos, nu-mi sărise țandăra sau mai știu eu ce. Văzuse ce le-am făcut celorlalți, văzuse că eram calm și s-a apropiat. L-am luat de gât prietenește și i-am spus ce le-am spus și celorlalți. Acum poate nu suportă toate consecințele faptelor lor, însă în curând, în câțiva ani, continuând în același mod, vor vedea că viața în societate implică responsabilități, respectarea celorlalți și implicit penalizări rafinate sau nerafinate (urmărește filmulețul din articol) pentru orice derapaj.
Am promis că voi scrie și am povestit – fără scuze, justificări sau înflorituri – exact ce s-a întâmplat.
Am fost in 2008 prin Bacau si nu mi-a placut de loc. inclusiv comportamentul celor de pe acolo. dar cum nu era de acolo, am inghitit in sec si am preferat camera hotelului pana am venit acasa.
sincer, daca ar venit acasa copilul meu sa imi spuna ca a luat o palma de la un strain , indiferent de cat de badaran a fost, nu mi-ar pica bine …de loc.
te inteleg ca esti “justitiar”, dar o palma nu rezolva absolut nimic.
Cred că cel mai bine ar fi fost să te ridici în timpul filmului şi să te duci la cel care se ocupa liniştea în sală (trebuia să fie vreun paznic, vreun vânzător de bilete, ceva, care să te poată ajuta). Ai fi rezolvat problema rapid şi ai fi văzut şi filmul liniştit.
Eu am trecut prin aceeasi situatie cu tine la un concert organizat de mine. Un pustiulache de vreo 12-13 ani arunca in fetele din fata lui cu cartofi prajiti dintr-o punga de la KFC. I-am atras atentia ca nu e ok si ca vreau sa inceteze fiind foarte aproape de scena. Bineinteles ca fiind probabil atatat si de prieteni a continuat.
Peste alte cateva minute i-am spus din nou sa inceteze ca altfel chem paza. A continuat si l-am inhatat de geaca GFF (pentru cunoscatori si pentru a va da seama ce fel de pustani erau) si l-am scos afara. M-a amenintat ca e fiul lui nu-stiu-ce mare mahar din oras si ca “o sa vad eu”.
Probabil ca de rusinea situatiei nu i-a mai spus lui taica-sau. In fine…
Nici nu are rost sa va mai spun, dar o fac totusi, ca i-am explicat copilului ca era mai castigat daca ii dadea o floare fetei din fata si poate “iesea ceva”. Asa ramane doar un badaran, fiu de badaran, viitor cocalar.
Ai avut rabdare cu ei. Ii carpeam inca din sala, ca sa nu induri toata bataia de joc pe banii tai, pentru ca intr-o oarecare masura, si-au batut joc de banii dati de tine pe bilete.
Adrian, eu pot sa inteleg starea de enervare la care te aduce un asemenea comportament. Imi pierd firea usor si de multe ori as spune: ce bataie merita astia/sa-ti vina sa-i bati de sa-i damblagesti.
Singura mea problema e ca, desi sunt de acord ca acesti pustani aveau nevoie de o corectie, nu sunt de parere ca tu personal trebuia s-o aplici. Era foarte simplu sa ceri ajutorul personalului din cinema, iar de alta data or sa stie ca daca deranjeaza sunt dati afara in ORICE cinema, nu doar in cel in care li s-a aplicat o palma golaneasca de la un tip cu anger issues. In plus, o masura coercitiva din partea unei autoritati are valoare mai mare decat o palma data de un necunoscut cu care s-ar mai putea intalni sau nu.
Ce-ai facut tu nu face decat sa le creasca furia specifica adolescentei si a razvratirii.
Mi se pare innaceptabil ca tocmai tu, de la care eu una am invatat ca societatea se poate schimba cu puterea exemplului pozitiv, ai ales calea asta de a face o schimbare intr-un spatiu public, daca ma intelegi…
Personal sunt putin dezamagita. O sa imi treaca poate, dar e un episod greu de uitat.
Daca nu esti in stare sa-ti educi copii, ti-i educa altii. Oricum, mult prea multa rabdare. Obligatia de a respecta drepturile celorlalti nu e facultativa.
te inteleg exact. la cinema city (bacau) in a 2 a zi de Craciun mi s-a intamplat acelasi lucru. 4 copii au facut zgomot tot filmul.
Cristina, de ce copilul tău de 13-14 ani ar fi bădăran? de ce nu ţi-ar pica bine că e bărădan pur şi simplu, indiferent ce i se întâmplă apoi?
Florea Cristian, de ce ar fi fost bine/ moral sau nu, am preferat să nu discut acum, am expus doar faptele
Claudia, îţi înţeleg dezamăgirea. Nu m-am dus enervat sau precipitat la ei (probabil cineva cu probleme cu nervii ar fi reacţionat mai repede şi mai impulsiv). Erau o mulţime de oameni în jur, n-a fost o scenă sau mai ştiu eu ce.
Cu bine, cu rele, din păcate sau din fericire, asta s-a întâmplat.
Am şters câteva comentarii agresive şi simpliste cu “bine le-ai făcut”, la fel cum am şters reacţiile unora care şi-au pierdut dreptul de a comenta aici.
Chiar daca ai scrie un roman emotionant pe tema asta in care sa il ingenunchezi sufleteste pe cititor, iar in final urmeaza acele doua palme din partea ta, un om in toata firea, aplicata unor minori, orice om cu mintea la cap ar concluziona ca e gresit, ba chiar ilegal. Asta ramane in oficial in constiinta generala. Evident, viata ne invata ca unele reguli merita sa fie incalcate.
Pingback: Si daca #bateciubotaru era campanie ? | AurasMihai.ro blog
Nu mi se pare ok ca moderezi comentariile. Stiai ca vei starni reactii, asuma-ti-le pe toate…
Claudia, fiecare cu regulile sale pe propriul blog
Sunt enorm de multe nuante in povestea asta… Sa nu ne trezim toti acum moralisti si sa aruncam cu pietre, sau din contra, sa ii spunem, ‘bine ai facut , Adrian!’ Pareri sunt si vor fi multe si diversificate. De ce? Pentru ca am fost crescuti in medii diferite, avem principii diferite, unii vedem intr-o palma dupa ceafa bataie,violenta, altii vedem doar ca un gest de corectie si deloc violent.
Mi se par ipocrite declaratiile de genul:’Am fost de atatea ori in locul tau, insa nu am ajuns niciodata aici!’. Nu va puneti in locul lui, pentru ca nu ati fost si nu sunteti. Fiecare are propria gradina de verzituri si uscaciuni de care trebuie sa se ingrijeasca.
Unii vad in relatarea lui Adrian doar cele 2 palme, altii vad curaj si determinare, altii vad doar un prilej de a se folosii de toata aceasta intamplare pentru a il jigni si a-si bate joc(aici ma refer la comentariile stupide de pe twitter).
Dar de fapt ce este important in toata aceasta poveste dezbatuta de 3 zile incoace? Important este ce au invatat partile implicate in poveste din ea. Ce a invatat Adrian si ce au invatat pustii.
E posibil ca pustanii sa ia mustruluiala aceasta in deradere, iar data viitoare sa faca la fel sau din ce in ce mai rau, sau e posibil ca in capsorul lor aiurit oricum sa li se fi aprins un beculet.
Iar, in ceea ce il priveste pe Adrian, eu cred ca a invatat foarte multe din povestea asta. A invatat ca nu intotdeauna ceea ce e corect de facut e si neaparat bine, ca FB nu trebuie privit ca un mediu unde trantesti in graba un status si unde trebuie sa te gandesti bine inainte de a posta ceva, orice. A invatat ca si el, ca multi alti oameni fac greseli, indiferent daca greseala aici este fapta de le da 2 palme la final, ori faptul ca s-a luat de ei de la bun inceput, sau faptul ca a postat pe FB ceea ce a postat.
In sinea lui, cu siguranta Adrian isi recunoaste pasii pe care i-a facut gresit in toata povestea asta si e o lectie pentru el de PR, de social media, de abordare a situatiilor de genul asta, de viata la urma urmei care il va face pe el ca om mai atent si mai echilibrat.
Concluzia mea: Intentia ta e de admirat si ar trebui toti sa invatam din ea, aceea de a nu mai sta si de a nu reactiona la comportamente indecente. Metoda folosita nu e printre cele preferate de mine, si nu ma refer la cele 2 palme, pentru ca…sa fim seriosi, au fost 2 palme, nu 2 pumni si suturi in fund, ci ma refer ca trebuia sa transferi toata situatia pe mana personalului de la cinema.
Eu te consider un om bun si echilibrat si cum am zis mai sus, toata povestea asta te va maturiza in bine pe tine ca om.
Asadar, la alegeri cat mai intelepte pe viitor, Adrian!
Eu vad acest articol ca pe unul menit sa genereze o discutie de principiu – ce faci in astfel de cazuri, cum reactionezi? Sunt de acord ca era firesc sa fi chemat un reprezentant al cinematografului; din nefericire, nu-ti vin cele mai bune idei in sala de cinema, cand preocuparea ta e sa urmaresti filmul. Probabil in alte tari asta ar fi fot prima idee care ti-ar fi trecut prin cap, noi inca invatam regulile.
Sa presupunem ca reprezentantul cinema-ului n-ar fi fost de gasit sau nu ar fi facut nimic sa-i opreasca pe pustii teribilisti. Ce faci atunci? Dupa mine, eviti sa te mai duci la film in Bacau. Nu e pentru tine.
Cate comentarii a starnit reactia ta vizavi de comportamentul inadecvat al pustilor!? Nimeni nu a tinut cont insa de comentariul lor (care ti-a atras atentia cand aproape era sa uiti intamplarea din timpul filmului),fapt pentru care majoritatea ar fi reactionat (intr-un fel sau altul). Tocmai ce m-am intors de la acelasi film, aceasi locatie, alte persoane, desi acelasi comportament. Ma gandesc acum: poate asa e in zona, poate asa a fost mereu si nu am observat, poate acum stim sa facem diferenta…Lumea vorbeste mai tare, sa se auda unul pe celalalt; gandurile si le spun de asemenea cu voce tare ca sa auzim si noi restul din sala; o tipa chiar a vorbit la telefon in ultimele 5 minute ale filmului, adica de ce nu, “doar e democratie” !? 🙂 Sunt de acord sa nu mai mergi la Bacau la film, dar unde sa te duci? La Iasi? La Brasov? 🙂 Mda…trist si dezamagitor nivelul de evolutie.
penibil
Salutare,
Felicitări pentru că ți-ai susținut CORECT punctul de vedere. Se putea și mai bine, cum s-a menționat și pe aici, dar contează că AI ACȚIONAT.
Suntem prea amorțiți și, din păcate, în societatea noastră trebuie să învățam că nu se poate face orice.
Este exact ce spunea Creangă, cu nebunul care aruncă o piatră și 10 cuminți încearscă să o scoată din baltă.
Trebuie să luăm mai multă atitudine în România, prin modul de a fi, prin vorbă și uneori prin faptă.
Un an nou fericit!
Bine ca n-ai dat de un grup mai mare,sa-ti faca gang-bang dupa film
Prea multe “curve virgine” in Romanica noastra. Nu pot spune ca sunt intru totul de acord cu comportamentul tau, la fel cum nu pot spune ca-s de acord cu ce au facut nesimtitii aia. Personalul de la cinema nu rezolva nimic, ba chiar ii intarata. Am patit-o pe propria piele in Iasi. Sunt nesimtiti, iar din aceasta palma ar putea de invatat cate ceva. S-o lasam mai usor cu pudoarea asta exagerata.
Sunt de acord cu gestul tau. La nesimtire nu trebuie sa intorci si celalat obraz.
oricum o iei, se rezuma la faptul ca ai dat in cei 2!
nu cred ca ai tu acest drept, nu cred in bataie, si cu atat mai mult nu cred in “umilire”…
am incercat sa o intorc pe toata partiile, din punctul meu de vedere nu e OK.
daca un pustan de 14 ani, iti citeste articolul,o sa spuna ca e ok sa plesneasca pe unul de 8 ani…
sincer, imi vine greu sa cred ca nu esti constient de faptul ca tu esti model pentru foarte multi din cei pe care tocmai l-ai plesnit.
ma repet, o palma nu e ok oricum o dai!
Pingback: Azi mi-am luat o bătaie de abia pot să mai merg... | Ariel Constantinof Blog
nice try. dar e literatura.
http://salvaticopiii.ro/?id2=000200070004#Campanie.html
Atat
ce snobi … e chiar trist !
ai facut bine Adi !
Pingback: Underworld Awakeing [2012]
Pingback: Cum spun bloggerii „Bună dimineața”?