Negocierea eului

0 Flares 0 Flares ×

O firmă de detergenţi din Virginia a cumpărat un producător de băuturi răcoritoare, însă când firma şi-a pus sigla pe sticlele de sucuri, vânzările au scăzut dramatic. În urma unui sondaj, oamenii au zis că de la acea firmă – care producea în principal detergenţi – nu puteau cumpăra nimic, iertaţi traducerea, de băgat în gură. Câţi dintre noi am cumpăra conserve de ton pe care scrie Nokia?

La nivel de imagine şi într-o anumită măsură la nivelul esenţei, coerenţa este valoarea cea mai importantă. Greşelile coerente cu propria imagine sunt mai tolerabile decât, să zicem, faptele bune necoerente cu tine însuţi. Dacă m-aş apuca mâine să scriu review-uri despre maşini, chiar dacă am sa le scriu bine şi cu multă documentare, n-am să fiu crezut. Uneori este recomandabil să rămâi fidel propriilor imperfectiuni.

Ne bucurăm de multe interpretări care venim din partea celorlalţi, însă sunt coerente între ele? Există un fir care uneşte părerile bune pe care le au unii despre noi înşine şi părerile greşite pe care le au alţii?

Printre cioburile reflectate ale propriei imagini, te poţi pierde foarte uşor. În ochii celorlalţi nu poti să-ţi schimbi brusc şi radical algoritmul tău de funcţionare şi gradul tău minim de interese, căci nu vei mai fi recunoscut.
Câte are de îndurat un fotbalist de succes care brusc se lasă de fotbal şi se apucă de studiat sanscrita?

Parcă nu mai esti tu! Acest tu poate fi un fel de presiune de stagnare, poate fi o îngustare de orizont. Şi, să recunoaştem, uneori n-avem chef să fim noi înşine.

Există tot felul de pârgii prin care celorlalţi îţi creează ideea/iluzia unui eu permanent depunând zilnic mărturie la continuitatea identităţii sale. Dacă te-ai trezi mâine şi nu te-ar recunoaşte nimeni, încet-încet te vei îndoi de propria sănătate mintală şi apoi, chiar de propria ta existenţă.

Fiecare dimineaţă este o mică cosmogonie, un început de lume în miniatură în care te distrugi şi apoi te recreezi. La această recreere, ceilalţi au partea lor de poveste. Ceilalţi pot fi primul tău cerc de încredere, te recunosc ca fiind acelaşi, îţi amintesc propriul nume.

Avem nevoie de reperele oferite de ceilalţi, altfel am deraia, am abera. Pe de o parte, e riscul deraierii, iar de celalaltă parte este dezavantajul stagnării. Nu te poti aerisi când presiunea celorlalţi este prea mare decât vâslind împotriva curentului. Ceilalţi, ca indici de distanţă sau de apropiere, poartă totuşi inerţia imaginii tale.

Fiecare dintre noi, dincolo de dictatura şi inerţia propriei imagini, ne negociem eul şi ne negociem în permanenţă propria identitate. Nu suportăm să fim încadraţi la repezeală, nu vrem să fim citiţi unilateral, căci, la urma urmei, identitatea noastră e un proces continuu, iar propriul nume este o luptă zilnică. Cu ceilalţi, cu noi inşine şi cu propria noastră imagine despre noi inşine.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

26 thoughts on “Negocierea eului

  1. daimon

    hmm.
    iar ai scris destul de complet încât să nu am ce adăuga.
    oricum, articolul vine în completarea unor gânduri ale mele.
    cert este că acel “cunoaşte-te pe tine însuţi”, ca orice dicton laconic, are mai mult miez decât ne-am putea închipui.

    fără să te cunoşti, nu ştii cum reacţionezi. nu te deţii pe tine însuţi. şi totuşi, să te cunoşti complet, e moartea. ştii tot ce aveai de aflat, şi ştii unde îţi sunt limitele. ori le depăşeşti, ori trăieşti zilnic drama omului limitat, înzecit, tocmai pentru că tu ştii până unde poţi merge.

    poate de asta, orice acţiune de self-discovey merge încet la oameni. să nu ne epuizăm tot ce era de aflat despre noi …

    Reply
  2. Andrei Rosca

    Adrian, in marketing asta se traduce in 2 concepte: pozitionare si focusare. Ambele ducand pe termen lung la dezvoltarea unui brand personal. Incalci unul dintre principii si devii un brand incoerent.

    Reply
  3. jez

    @daimon

    lasa spuza pe turta cui trebuie :-). e fascinant cum autorul reuseste sa ne provoace atatea intrebari legate de sine, de asteptari si sperante, de existenta, etc. nu de foarte putine ori ne spunem “da, si eu ma gandeam la fel”, “da, si eu m-am intrebat asta”, “da, a rezumat bine filozofia mea de viata, nu mai am ce adauga, desi, stai asa… nu pot sa nu adaug nimic, cred ca voi face totusi o “completare”, desi textul e “destul de complet”.

    comentariul tau e ok, dar sa stii ca e la fel de ok sa spui “m-ai lasat fara cuvinte” in loc de “destul de complet ca sa nu am ce adauga, dar voi adauga”.

    poate sunt rautacioasa. mea culpa

    meden agan

    Reply
  4. vorbaretu'

    Si totusi, cum o fi conserva aia cu ton Nokia?
    …din curiozitate eu as lua vreo 10 bucati, pentru ca si prietenii mei sunt curiosi… si prietenii lor sunt curiosi… :))

    Reply
  5. Adrian Ciubotaru Post author

    daimon, tot timpul e ceva de adăugat. Ai punctat o chestiune subînţeleasă asupra căreia n-am insistat: importanţa cunoaşterii de sine.

    Andrei, aşa este, cu menţiunea că aceste doua concepte reprezintă doar ambalajul ce are în spate o muncă permanentă cu sine.

    vorbăreţu’, chiar şi astfel şi produsul tot n-ar deveni rentabil. Cu cât va deveni mai “popular”, cu atît brandul Nokia (construit pe alte frecvente) va deveni mai diluat.

    Reply
  6. jez

    “parca nu mai esti tu! te stiam un baiat serios si cu bun simt”

    e la fel de frustrant ca

    ” e incredibil cat de sensibil si fin psiholog esti”.

    constarile “schimbarii” cuiva in rau, ca si “surpriza” de a descoperi un diamant, a ceva bun acolo unde *nu te astepti* arunca un val de confuzie cu privire la imaginea ta, iar la cei mai slabi de inger (ca mine) creeaza adevarate crize de identitate 😛 (“nu ma asteptam la asa ceva de la tine!”)

    he he he, acum stim de ce dragostea dureaza 2 ani, de ce ea nu mai are chef de calcat camasi si el de dus gunoiu 🙂

    da, stiu, sunt subiectiva :p :)))

    Reply
  7. Filozoful

    Intregul univers iti apartine, si tu deraiezi.. ma intreb unde ? Unde poti ajunge unde sa nu fii “acasa”?Insasi starea ta de deraiere e alimentata de acelasi “praf cosmic”. Orice lucru creat e supus dualitatii, de altfel orice imagine iti conferi, a doua zi te vei intalni cu opusul ei.. poate asta numesti “deraiere”, dar altfel cum ai vrea sa functioneze lucrurile? Cand mergi pe strada nu faci un pas stang si unu’ drept? O simpla clipa de observare, printre picurii de pe geam, si imaginea “despre tine” cat si opusul ei, inradacinat in propriile frici/temeri, au disparut total .. urmand ca sa revii in ele, nu din inertie, ci dintr-o alegere constienta a imaginii.. dar nu uita, ca tot in acel moment poti alege “golul”.”Golul” in care nici nu se pune problema coerentei, deoarece a fost si este dintotdeauna acolo.. dilema am creat-o noi, si anume Incoerenta ce vine odata cu alegerea imaginii. Cum poate un ac, sa sustina o capita de fan ?Astfel atata timp cat ne punem problema coerentei, nu facem decat sa punem la indoiala existenta unei unei coerente sau armonii in natura, fapt ce determina boema si frustranta cautare fantasmagorica a acelei coerente “de capul nostru”, avand la dispozitie abundenta cantitate de gunoi informational ce face totul “ca-n filme cu detectivi” ce mor de propriul glonte. Boem, frustrant, interesant, dar total lipsit de viata. Singurul lucru real se afla deja acolo, si

    faptul ca vorbesti de o negociere, inca odata, ai fugit de el, cu coada intre picioare. Lucru vizibil si in 90% din cititori de aici, ce nu pot decat sa impartaseasca aceeasi “minunata experienta de viata”, mai mult sau mai putin, mai din spate sau mai din fata, dar aceeasi ezitare de a fi “asa cum iti pulseaza sangele in vene”. Si daca tot eziti… macar sa vorbesti despre asta.. ca deh, ce altceva te leaga de viata? daca nu viata insasi.. Toata “filozofia” de aici se refera la lucruri despre viata, insa inca astept sa vad viata. Se vorbeste de o multitudine de lucruri, insa rareori unul reuseste sa zgaraie o farama din real. Din simplul fapt ca am ales sa credem ca nu pulsatia sangelui ne face rosii in obraji ci un proces chimic extrem de complicat ce da nastere la pigmenti rosii in niste celule special inmagazinate adanc in structura falcii ce modifica aspectul colorit al pielii pe un diametru calculat, la receptarea unor stimuli din dosul creierului mic.

    Reply
  8. Rares

    Adrian, imi place ideea de negociere a eului. Universalitatea personala e de o relativitate inspaimantatoare, odata intuita (asta nu inseamna marginire sau de-marginire), ceea ce produce, uneori, solutii de continuitate total neasteptate. Fie in noi, fie in oameni a caror viata rectilinie era cel mai sigur pariu.

    Reply
  9. jez

    @vorbaretu’

    eu inafara de semnificatia din filmul siropos si dragalas cu iubitul de John Cusack – nu eram nici eu prea in tema. dar multumesc, am sa caut/aprofundez

    Reply
  10. jez

    @Rares

    si mie imi place ideea de negociere e eului. Dar unde vad negociere vad si prostitutie. Ma rog, s-ar putea sa fiu cam abrupta si cam pe afara.

    Reply
  11. jez

    @Filozoful

    ma ofer voluntar. cu ce vrei sa incep? :))
    despre ascunderea dupa deget si invartirea in cerc putem filozofa cat vrem, ca nu e interzis, asa cum putem filozofa si despre verde-in-fata si verde-stop. nu poti sa ajungi la fapte de vitejie daca nu faci in viata macar o data, de doua ori un giro (invartire in giratoriu).
    daca vrei picanterii, ne adunam la un munte/mare, aduci o sticla de sampanie, si dupa ce ne pilim, mai filozofam, mai o invartim si jucam truth or dare. sau e prea boem?

    Reply
  12. mihai

    Scriam pe aceeasi tema acu vreo doi ani, dar din alta perspectiva – ca pe atunci eram indragostit si mai copchil ;)).
    http://satov.blogspot.com/2006/07/from-other-side-people-vs-world.html

    Excelent postul tau, acopera bine laturile problemei, cum spunea cineva mai sus. E nou pentru mine in special din perspectiva nevoii de confirmare din exterior.

    Interesanta si paralela cu marketingul a lui Andrei. O diferenta pe care o sesizez: daca un brand risca sa alunece in alta directie riscul diluarii, cum ii spui, face crearea unui alt brand de preferat (cred). Daca un om se schimba cu adevarat, efortul de a schimba si imaginea este insa justificat, si necesar.

    Reply
  13. vorbaretu'

    … descoperim lucruri interesante acolo unde nici macar nu gandeam ca s-ar fi putut afla…(ti-am raspuns jez, asta e serendipitatea)
    uite azi, citind postul asta, am avut un astfel de sentiment, ma asteptam la o alta reactie…
    in fine, Serendip, este denumirea veche a insulei Ceylon, o minunatie de insula, descoperita de “cei 4 printi” cu totul intamplator…mai erau si niste surori in legenda…surorile din Serendip; exista diferite variante ale legendei

    Reply
  14. jez

    @vorbaretu’

    am citit ceva-ceva cu privire la originile cuvantului. da, inteleg. serendipitatea e marul lui Newton, este beculetul care se aprinde intr-o anumita circumstanta si te ia prin surprindere dezvaluidu-ti un adevar. eu ii mai spun si inspiratie, revelatie, sau uneori, cum ii place lui Dobrovolski sa zica – “am avut, asa, o epifanie”

    subiectul a mai fost abordat si in alte posturi, asa ca nu m-a surprins, doar ca de fiecare data usor din alta perspectiva, si asta mi se pare misto. pentru ca iti ofera noi raspunsuri si te face sa iti pui noi intrebari- vizavi de tine, vizavi de altii, vizavi de Libertatea de A FI (asa cum ESTE fiecare, cu bune si cu rele, si nu neaparat intr-un tipar, intr-o continuitate a personajului sau a epicului vietii), vizavi de compromisurile pe care trebuie sa le faci cu tine si cu altii, vizavi de succesiunea asta de cadre care formeaza filmul vietii si in care nu poti sa spui nici “cut”, nici sa zici “again”, nici sa zici “pastram dubla 4”, nici sa zici “faza cu tigara si cu sarutul te rog sa o tai” si nici sa rescrii sfarsitul sau inceputul povestii.
    filmul il faci din mers, nici macar rialitisou nu e, ca si acolo mai bagi regie si duble daca ai chef. what you see is what you get, cu poveste, regie si montaj din mers, fara duble si fara retusarea machiajului, iar la sfarsit totul trebuie sa fie coerent. personajul, intriga, toata povestea. aici avem o problema, ca ce nu e coerent e….deraiat.
    problema e ca ma pot da jos din pat cu o pofta nebuna de a ma iubi cu 5 barbati, pe rand sau concomitent, dar nu o fac pentru ca…nu as fi eu, pentru ca nu ma recunosc, pentru ca m-as simti straina de mine, pentru ca “m-am invatat” in fiecare zi cu mine intr-un fel anume. dar impulsul exista, si nu stii de unde sa il iei, ca nu e al personajului tau 🙂

    Marin Sorescu: “Cu mine se petrece Ceva. O viata de om”.

    Reply
  15. Paul Hodorogea

    Mi-a plăcut comparaţia cu NOKIA si conservele cu ton 🙂

    E ca si cum ar fi scris MICROSOFT pe rulourile de hartie igienică 😀

    deşi le-aş folosi cu plăcere :))

    Reply
  16. chelu

    daca inteleg corect ce vrea sa spuna filozoful este ca problema coerentei personale nu ar trebui sa fie pusa in raport de evaluarea celaorlalti despre noi ci mai degraba in raport de idealul propriu despre Eu.
    Pana la urma structura eului la un moment dat este intotdeauna o combinatie de elemente naturale sau native si elemente intentionale (daca vrei artificiale) iar amandoua se filtreaza reciproc iar ce ramane este ceea ce suntem in oarecare moment. Exista o disciplina care provine din ratiune, disciplina care formeaza constiinta alaturi de educatie; si acestea se combina intr-un mod variabil in fiecare dintre noi pentru a construi un eu.
    nu inteleg exact conceptul de armonie [a naturii] sau ce legatura are cu autoevaluarea sau autodescoperirea.
    Intr-adevar se poate ajunge la un gol la nivlurile cele mai profunde ale studiului eului (la modul personal nu general), chestiune care pune o problema de identitate celui care inceara sa se autodefineasca intr-un mod profund sau complet. cel putin asta mi s-a intamplat mie. cred ca din cauza problemei “originalitatii”.
    In orice caz raportarea la evaluarea celorlalti este si nu este relevanta, in acelasi timp. Nu este relevanta deoarece evaluarea facuta de un alt individ este aproape intotdeauna contextuala, contextul fiind destul de coplex si corupator: relatia dintre mine si respectiva persoana, valorile asumate ale respectivei persoane, capacitatea de a discerne, infinitele moduri de interpretare, etc.
    Pe locul intai ca importanta as pune valorile. Valorile recunoscute de un individ se modifica in timp. Daca acest lucru conduce la o ruptura cu o alte persoana este oarecum nerelevant pentru studiul eului cat si pentru “coerenta” acestuia. Nu se poate inhiba schimbarea valorilor unui individ numai pentru ca cele noi il pot conduce la excludere dintr-o comunitate. Cred ca problema coerentei eului nu trebuie pusa in raport de variatia personala in timp sau de o evaluare exterioara. “Coerenta” eului cred ca mai degraba inseamna consecventa. Iar consecventa trebuie sa se refere nu la valori, care trebuie sa se schimbe in timp, ci la instrumentele si metodele prin care definim si recunoastem la modul personal aceste valori si la felul in care ne influenteaza actiunile si judecatile. Aceasta cred eu ca este baza “coerentei” eului.

    Reply
  17. chelu

    nu avem nevoie de reperele oferite de ceilalti decat ca material de studiu, ca testare a imaginii pe care o proiectam, imagine care este distorsionata fata de eu. evaluarea celorlalti este subiectiva iar criteriile lor de cele mai multe ori sunt diferite de ale noastre, ca sa nu spun gresite. constructia eului nu poate fi validata de altii, ci numai de noi insine. in acest sens vom ramane intotdeauna “neintelesi” iar constientizarea acestui fapt este foarte importanta pentru ca singurul reper si judecator ramanem noi insine. faptul ca ajungem sa fim niste dobitoci sau nesimtiti nu pune nicio problema de coerenta a eului ci numai o problema sociala.

    Reply
  18. Rares

    iata, insa, ca sa duc mai departe gandul lui chelu, ca problema sociala, lipirea imaginii proiectate – mai degraba inghesuirea ei – pe canoanele corectitudinii sociale genereaza un proces invers, nedorit, de negociere/adaptare. faptul ca fac parte dintre cei 90%, prin ingaduinta filozofului, care lasa coada intre picioare si incep diverse negocieri, nu inseamna ca am modificat marginile eului. atat vreme cat stiu in ce raport ma aflu fata de valori. trufia si umilinta vin intr-un pachet antitetic pe care-l inghitim dintr-un hap: avem nevoie de ambele pentru a o cunoaste pe fiecare in parte. ele sunt doar un exemplu, ales la intamplare, de valori care ne obliga sa negociem, indiferent de ce ne curge prin vene. consecvent e cel care mentine neschimbat echilibrul dintre echilibre, fiind de acord aici cu ideea ‘observarii’ eului undeva intre sisteme axiologice oarecum similare, dar interpretate diferit in functie de colectivitati, reguli si determinari sociale si contexte.

    Reply
  19. jez

    http://www.livescience.com/strangenews/080602-foresee-future.html

    Key to All Optical Illusions Discovered

    Humans can see into the future, says a cognitive scientist. It’s
    nothing like the alleged predictive powers of Nostradamus, but we do
    get a glimpse of events one-tenth of a second before they occur.
    And the mechanism behind that can also explain why we are tricked by
    optical illusions.
    Researcher Mark Changizi of Rensselaer Polytechnic Institute in New
    York says it starts with a neural lag that most everyone experiences
    while awake. When light hits your retina, about one-tenth of a
    second goes by before the brain translates the signal into a visual
    perception of the world.
    Scientists already knew about the lag, yet they have debated over
    exactly how we compensate, with one school of thought proposing our
    motor system somehow modifies our movements to offset the delay.
    Changizi now says it’s our visual system that has evolved to
    compensate for neural delays, generating images of what will occur
    one-tenth of a second into the future. That foresight keeps our view
    of the world in the present. It gives you enough heads up to catch a
    fly ball (instead of getting socked in the face) and maneuver
    smoothly through a crowd. His research on this topic is detailed in
    the May/June issue of the journal Cognitive Science,

    Reply
  20. mihaita1

    “Fiecare dimineaţă este o mică cosmogonie, un început de lume în miniatură în care te distrugi şi apoi te recreezi. La această recreere, ceilalţi au partea lor de poveste. Ceilalţi pot fi primul tău cerc de încredere, te recunosc ca fiind acelaşi, îţi amintesc propriul nume.”

    – o mica cosmogonie ? cum adica ? exista si o cosmogonie mijlocie ? sau una chiar mai mare…. daca da … cit de mare poate fi o cosmogonie ? iar daca nu cit de mica poate fie ….ea ? –
    – in momentul recreerii “ceilalti au partea lor de poveste”… cum asa ? daca recreerea urmeaza distrugerii… iar eu insumi recreez cum pot fii influenzat de “ceilalti” ce nu mai sint (fiind distrusi)…..cum pot ei sa-mi aminteasca mie ( creatorului lummi mele) de exixtenta mea ?

    cam asa pot fi disecate cam toate frazele tale…..din pacate “disectia” (vivisectia) nu va reusii sa aduca lumina in aceasta nebuloasa…..si astfel ramine dupa parerea mea o singura solutie : creatorul va distruge si recreea cosmosul …. bineinteles numai daca in actuala creatie a uitat sa sa-si recreeze vanitatea.
    mihaita1

    Reply

Leave a Reply to daimon Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *