Aseara am adormit instant citind asta. Bogdan, cred ca ai gasi-o si tu interesanta. Astfel la 6 dimineata eram in picioare, iar pe la opt am iesit din casa. O noua zi senina, cu lumina buna. Am luat Rathaus, Votivkirche, Sigmund Freud Park (sau aici), Freud Museum, Parlamentul, Universitatea din Viena, Palatul Imperial, Biblioteca Nationala si Albertina.
La Freud am stat aproape doua ore. Prin curtea interioara urcai la etaj si trebuia sa suni la usa ca sa intri. Plateai biletul si-n pretul asta iti dadeau si-un ghid al obiectelor.
– The black one is in english, the blue one is in french…
Zambesc.
– Or… in your language?
– Romanian?
Zambeste si ridica din umeri.
– Student?
– Nope.
Erau doar cateva camere, insa fiecare obiect de acolo era numerotat si-l gaseai in ghid cu o poveste in jurul lui. Erau aproape 300 de obiecte… O mica biblioteca pentru uzul publicului, cateva scaune frumos amplasate intr-o sala de lectura si nu-ti mai venea sa iesi de acolo.
Universitatea mi-a placut si mi-a impus din start un anumit respect. Plina de brosuri la intrare, plina de studenti si plina de istorie. Curtea interioara mi-a placut la nebunie.
La Biblioteca Nationala, mai precis la Prunksaal, aerul nu miroasea a carte veche, insa era imbibat de… cultura veche. Cred ca multi avem o fascinatie pentru acele carti cu coperti din piele, pentru acel specific al bibliotecilor secolului XVIII. Aveai voie sa faci poze, insa fara blitz.
La nici cinci minute, un blitz a sclipit. Kein Blitz, a atras atentia un paznic. Erau doi la vreo 40 de ani. Nenea a vociferat ceva intr-o engleza ciudata in privirea aspra a paznicului batran, a pus mana pe niste carti ce tocmai le cara alt paznic intr-un carucior, s-a mirat in aceeasi engleza. Sotia mai face o poza. Iar blitzul. Paznicul batran izbucneste:
– Kein Blitz, no flash light!
– Ce are asta, draga? il aud pe nenea turist.
De ce nu ma mira, mi-am zis in gand. Imi venea sa rad, nenea m-a vazut si venit sa se planga:
– They don’t let us to take pictures here.
– L-ati enervat destul, ii zic aratand spre paznicul batran.
– Aa, esti roman!? puncteaza sotia.
S-au asezat pe o banca, iar eu eram aplecat sa fac poze.
– Mama, ce cultura au astia aici! exclama sotul.
Ma intorc, sotia se uita pe rafturi si simt nevoia sa-l aprob.
– Iti dai seama, noi numaram graunte si astia faceau palate si biblioteci.
M-au intrebat de unde am venit:
– Pai si noi suntem bucuresteni…
Le-am urat vizitare placuta, iar la iesire, in timp ce coboram scarile, sotia scosese poseta pe balustrada si incepuse sa mestereasca la camera:
– Nu stiu de unde sa-i scot bliztul asta.
Ce-am vazut impresionant a fost la Albertina. Colectii de impresionism, neo-impresionism, fauvism, cubism, avangarda rusa (suprematism etc). Monet, Cezanne, Renoir, Cezanne, Modigliani, Matisse, Picasso (si ultimul Picasso, cel angoasat – cu niste tablouri extrem de dure in urma carora a pierdut cativa prieteni), Kandinsky, Braque. Incepuse sa ma doara spatele cat m-am plimbat pe acolo. In unele sali insa, aveau niste scaune in mijloc pe care te puteai aseza si privi in liniste.
O mare parte din traseu am fost contemporan cu doua clase de elevi primari cu invatatoarele lor. Li se preda o istorie a artei in limba franceza, se asezau pe jos in fata unui tablou, li se explica istoria curentului respectiv, li se puneau intrebari, aveau si niste caiete pe care notau, erau foarte vioi si curiosi.
Surpriza placuta a fost sa vad L’Oiseau dans le space pe care o stiam in New York. Am intrebat daca e originala si mi s-a raspuns afirmativ. E geniala ideea de-a sugera zborul, ascensiunea (si cate altele) prin aceasta forma!
In partea celalata erau Habsburg Appartments. Pictori “clasici”: un Dürer (vezi A Young Hare mai jos), un Rubens, un Michelangelo. Ceva in mine imi soptea ca nu are cum sa fie posibil, sunt reproduceri! Exact ca acel taran pentru prima data in fata unei girafe la gradina zoologica: Acest animal nu exista!.
Cateva sali clasice, cateva dormitoare si cam asta a fost.
Astfel, am pus si setul de azi (al patrulea), click mai jos:
Adrian, n-am auzit de cartea asta, dar daca ai adormit instantaneu, nu cred ca e asa interesanta:-) In schimb, titlul, ca aluzie la ce spuneam despre politicieni si tineri, da. Sedere placuta la Viena, eu am numai amintiri placute de acolo.
ca fapt divers – Brancusi are serii de sculpturi, asa ca nu e de mirare ca un exemplar dintr-o serie se afla in Viena. (http://en.wikipedia.org/wiki/Bird_in_Space)
ce e impresionant la Albertina, e ca o buna a lucrarilor expuse fac parte din colectii private, in imprumut permanent.
imi aduc aminte de copii pe care i’am vazut acum catziva ani la Louvre. in fata mumiilor..la fel de interesati si constiinciosi…pe cand la noi, oare? frumos, oricum, te invidiez pentru Albertina 😀
cred ca imprumuturile permanente au fost o moda si la noi candva.
se fac excursii/vizite cu copii si aici. exista initiative, dar sunt sporadice si nu ii vizeaza pe toti copiii. io sper totusi ca se vor face parteneriate de acum, unele au si inceput. Antipa are deja o campanie cu ateliere de cretie/experimente/experimentare etc.
totusi, continuu sa cred ca o importanta enorma in educatie o au parintii sau chiar si bunicii. ei au toata rabdarea din lume. eu am avut noroc de un tata care ma “purta” in fiecare duminica (sambata se invata/lucra) prin muzee, teatre, case memoriale. Mi-a insuflat pasiunea pentru colectionarea de timbre. A incercat sa imi insufle respectul pentru carte (pentru obiectul in sine). Chestii prea putin cool acum. Dar mie imi demonstra ca e foarte cool 🙂
Imi povestea despre muzeul Simu asa cum probabil ii voi povesti si eu fetitei mele despre fosta Opereta din Bucuresti.
Cred ca lucrurile se vor schimba si aici in cativa ani. Am incredere in generatia care are acum 23-38 ani :-), oameni pe care ii vad la Dalles oftand dupa un album de arta pe care nu si-l pot permite. sunt insa lucruri pe care ni le putem permite. inca.