Coadă la o filială BCR. În cele 40 de minute, doar două persoane au fost rezolvate. La un moment dat, domna de la casierie se scuză că nu poate efectua nu ştiu ce tranzacţie şi cere mai mult timp.
Aici s-a umplut paharul. Gesturi a nervi şi nerăbdare se transmit de-a lungul rândul cozii. O doamnă de la coadă începe să vocifereze. Aşa ceva este inadmisibil, ea de o oră stă acolo şi n-a găsit loc de parcare şi ar fi a treia oara când ar lua amendă aşteptând aiurea pe la bănci.
Un domn din spatele ei se implică şi el:
“Dacă vedeţi că e coadă şi nu puteţi face faţă de ce nu chemaţi un coleg să vă ajute?”

În câteva minute, coada este o sumă de voci şi nemulţumiri.
În alte câteva minute, de pe o uşă din spate ies doi funcţionari ai băncii care mai deschid două ghişee noi, la două mese.
Coada iniţială se rupe în trei, iar în alte câteva minute cineva ar fi observat că lumea începe să fie rezolvată şi pleacă.

Doamna de la coadă – care vociferase prima – tocmai îşi încheia tranzacţia când cineva ar fi auzit-o concluzionând:
“În ţara asta trebuie să urli ca să se rezolve ceva, căci în mod civilizat nu se poate. Doar cu scandal se rezolvă lucrurile!”

Nu cred întotdeauna în scandal, însă am observat, fiind martor la scena de mai sus, că a fost nevoie de cineva care să spargă tensiunea iniţială pentru ca toţi ceilalţi nedreptăţiţi să se replieze.

Ştiu că de multe ori sunt antipatici – pentru că nu suportă merge şi aşa, însă îi admir acei cetăţeni uşor indignabili şi repede volatili când este vorba de o nedreptate cât de mică. Sunt cetăţeni care-şi respectă timpul, îşi cunosc aşteptările şi aplică standarde ideale.

Sunt cetăţeni care-şi bat capul atunci când majoritatea stă pasivă şi mai pune o caramidă la lehamitea generală.
Sunt oameni a căror indignare devine contagioasă şi exemplară atunci când unul dintre ei îndrăzneşte.