Concediul de o saptamana mi s-a terminat. Mi-a adus aminte de studentie. N-am facut nimic altceva decat sa citesc, sa scriu si sa ma uit la filme. Sase zile n-am iesit din casa decat sa-mi iau mancare si tigari. Am uitat de munca, am uitat de clienti stresanti, am uitat de termene. Am uitat de un ritm cotidian care incepuse sa macine din ce in ce mai mult. Parca dintr-un impuls de compensare am dormit mult si-am visat mult.
Cand nu se intampla nimic, visele devin singurele amintiri.

Mama copilului de 3-4 ani:
– Tati doi, nu mai da in mama, caci te duci singur acasa.

Am inceput o chestie literara in care principala preocupare a eroului este de-a elibera vipere in orasele prin care trece in cadrul unui terorism urban bine pus la punct. Incerc sa conturez o atmosfera innourata in cyan, genul de univers in care violurile sunt reconstituite.
Cand voi mai gasi timp o voi continua si cand se va contura ceva, o voi pune si pe blog.

Trec pe langa banca lor. El ii spune tipei:
– Vrei sa ramai singura?
Revin dupa un sfert de ora pe aceeasi alee si-l aud tot pe el:
– Bine, eu iti respect decizia.

In urma unui interes concretizat in ultimele doua saptamani, sunt din ce in ce mai interesat (si impresionat) de civilizatia araba. Urmeaza sa-mi dezolv un alt fetis cultural.
Mi-am cumparat o jucarie si-am probat-o azi pe bulevardul Basarabia.