I'm in the basement

0 Flares 0 Flares ×

trust.jpgCeva este diferit la un individ care are încredere în sine. Dincolo de farmecul dejagat, există ceva favorabil care se aliniază în jurul lui. Încrederea în sine nu este doar o poziţionare personală, ci are loc şi o rearanjare a evenimentelor şi oportunităţilor întâlnite. Nu mă schimb doar eu, ci se schimbă totul în jurul meu doar pentru că am încredere în mine.

De regulă, încrederea în sine este corelată cu un act de credinţă (you gotta have faith). E nevoie de o miză pe termen lung pe care nu doar încrederea în capacităţile tale ţi-o poate oferi, ci mai ales încrederea în coerenţa universului, în buna aşezare a lumii.

Când este haos în jurul nostru, când totul ni se pare incoerent, încrederea în sine este la cote minime.

A avea încredere însemnă a conferi sens, înseamnă a crede că lucrurile/evenimentele pot avea un sens. Lipsa de semnificaţie a unui univers rece si haotic nu este o optiune teoretică, ci, pentru a o spune direct, este o alegere neinspirată de a te pozitiona faţă de tine şi faţă de lumea celorlalţi.

Dacă nu găseşti un sens în lume, dacă în această lume există şi ceilalţi, atunci nu e greu de observat mizantropia şi cinismul inerent unei lipse de încredere/credinţă.
Dacă îţi acorzi ţie un sens (suprema demnitate), acorzi celorlalţi acel grad de încredere (care de cele mai multe ori este un risc) care te aşează în acel univers plin de sens în care dorim să trăim cu toţii.

Există o strânsă legătură între câţi bani dai pe tine însuţi şi câte parale dai pe ceilalţi.Exemplificând, trebuie să te simţi jos de tot pentru a-i privi pe ceilalţi de sus. Oamenii au încredere în cei care au încredere în ei înşişi (e un truism) şi pentru că cineva care se preţuieşte pe sine, te inspiră să te preţuieşti pe tine.

În mod normal, evităm oamenii care nu se preţuiesc pe ei pentru că nu preţuiesc nici pe ceilalţi şi pentru că nu ne oferă ocazia unui sens. Dă-mi un sens, dă-mi o poveste, dă-mi încredere e motto-ul de care avem nevoie. Aici se regăsesc prieteniile şi iubirile.

Astfel, oferta e simplă şi e lipsită de filozofie: ori zburzi plin de încredere, ori rămâi în subsolul propriului suflet.

Titlul este inspirat de:

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

18 thoughts on “I'm in the basement

  1. mi

    dap…
    treaba asta cu “ori zburzi plin de încredere, ori rămâi în subsolul propriului suflet” nu e chiar asa de rea caci cine ajunge sa se cunoasca pe sine, cred ca are incredere…
    sau poate nu am prins prea bine mesajul tau.
    Dupa ce am plecat aseara de la lansarea de carte a lui Puric din Aula Mihai Eminescu din UAIC, am poposit la Pogorul Junimistilor, sa-i povestesc lui nenea Iancu şi lui Mihai despre ce ma trait în aerul şi printre spiritele incinse de la univeristate. Şi uite ca te gasesc azi în aceeasi dezbate: identitate, putere, schimbare, demnitate, hotarare…
    Ma bucura legatura duhului pe care o ai cu Barbatii vremii si cei fara vreme.
    Deci aseara: discurs despre nationalism, identitate, securisti, Eminescu, putere, lupta,etc.

    Nu stiu de ce simteam nevoia sa-ti spun toate astea…
    Si inca ceva: ne povestea un prof de la Filosofie cum Shakespeare era deplin prin solicitarea tuturor simturilor cititorului, ascultatorului (ex: what’s in a name? that which we call a rose /by any other name would smell as sweet…) dar eu nu mi-l pot scoate din minte pe Mihai cu a lui: sara pe deal /buciumul suna cu jale. El nu doar ca iti arata, iti sopteste si te amteteste de miros, el iti da si starea.
    E o kestiune de acting, cum face si Andrei Rosca- exersat sau nu…NLP, self brandin, personal bla bla-uri sau genialitate, spor baieti! ca e nevoie de caractere.

    “Dacă îţi acorzi ţie un sens (suprema demnitate), acorzi celorlalţi acel grad de încredere (care de cele mai multe ori este un risc) care te aşează în acel univers plin de sens în care dorim să trăim cu toţii.” seamana cu un rapsuns a unui Parinte mare. Dilema mea era: daca eu ma simt atat de slaba si ceilalti ma vad si ma numesc puternica, sunt falsa sau pur si simplu ei sunt…?Si raspunsul: cand lupti cu incredere, cu demnitate, emani o forta pozitiva, incredere de care ceilalti au nevoie…si tot asa…
    Datoria ma keama…am fugit

    Ar fi interesant un dialog cu tine:)
    Deocamdata te citesc
    cu fidelitate, Mi

    Reply
  2. Andrei Rosca

    mi: acceptand ca ar fi unii oameni care fac acting (nu fac parte dintre ei!), hai sa ne intrebam daca le putem imputa unor oameni asta.

    sunt fericiti, ceilalti din jurul lor sunt fericiti si traiesc bine (in lumea lor, dar bine). a incerca sa evadezi dintr-o lume imperfecta in lumea ta ceva mai aproape de perfectiune e o chestiune atat de blamabila?

    revenind la mine, fiindca am simtit in exemplul tau un iz de ironie, practic NLP la nivel de amator. NLP este insa un instrument pe care il folosesti foarte mult pe tine si destul de putin pe altii. In ceea ce priveste personal branding-ul, nu uita ca sunt marketer chiar daca nu ofer consultanta si nici nu lucrez intr-un astfel de departament, ci doar il aplic pe proiectele mele. Si iti garantez ca toti marketerii stiu sa se vanda in primul rand pe ei.

    Nu cred ca e o rusine sa iti doresti sa fii placut, atata timp cat nu denaturezi adevarul.

    Reply
  3. mi

    Andrei,
    am 2 bloguri pe care le consider profesioniste si pe care le citesc si le recomand cu drag si incredere, pe al tau si inca unul…pe Adrian il citesc din placere la cafeaua de dimineata cand caut intrebari, pe tine -cand caut raspunsuri.:)Imi sunteti dragi si cand va aducem in discutie, desi fizic sunteti si departe si straini, eu si amicii mei va pomenim asa: “amicul adrian” si “andrei”…si ma gandesc ca e mai puternica o legatura a duhului decat una fizica.

    Nu voiam sa te atac. Ideea mea era legata putin de articolul tau despre profesionalism si adaptibilitate. Nu spun ca e rau sa joci si apoi, tu ai un instinct pe care il folosesti frumos -au turnat stramosii ceva bun in cromozonii tai, iar tu inmultesti talantul cum putini reusesc sa o faca. E placut sa vezi un om integru, sa citesti un om integru, sa gasesti disciplina, munca, implicare etc. etc. etc.

    Am facut o cercetare acum vreo 4 ani pe mediere si negociere dar cand o prietena mi-a cerut materiale despre negociere, primul impuls, si totdata singurul, a fost sa te trimit pe tine – adicateleea blogul tau.

    Ar mai fi multe de spus…pe scurt: Nu eram ironica vis a vis de orice faci tu. Apreciez. Mult. Te citesc

    PS: mi-am terminat comentariul anterior cu: spor, baieti!(deci era de bine).

    PPS: Multumesc Adrian pentru coltisor…scuze pentru deviere.:)

    Reply
  4. gim

    Adi,

    imi pare ca textul tau cu increderea in sine intalneste o posibila obiectie care ar suna cam asa:
    – pe lumea asta, prostii par a avea mai multa incredere in sine decat o au ceilalti. Altfel spus, a avea repere, raportat atat la sine cat si la lume, poate tine si de o constanta a unor sensuri (nu multe, ca sa fie mai usor) acumulate cumva, si care, privite din exterior, dau impresia increderii in sine. Nu cred ca imi vei cere exemple in aceasta privinta, sunt destule, dar, pentru fun, o sa trimit la prietenul nostru Mihnea Georgescu.

    Dincolo de acest amendament, subscriu la cele spuse de tine (increderea in sine chiar emana pozitivitate, chiar si sens), cu nevoia unor nuantari cu care ar trebui intervenit.
    Una ar fi ca rearanjarea oportunitatilor si a campurilor de actiune tine, in mod complementar, de increderea in sine si de inteligenta. Aceasta din urma asigura de fapt inteligibilitatea campurilor si orizonturilor, increderea intervenind cu ceea ce modernii numeau vointa (forta activa, nu reactiva – la Nietzsche 🙂 )

    Reply
  5. Alex

    “În mod normal, evităm oamenii care nu se preţuiesc pe ei pentru că nu preţuiesc nici pe ceilalţi”

    nu cred ca sunt deacord, cred ca e invers fiindca daca nu se pretuiesc pe ei insisi au mai mult loctimp sau cum vrei sa-i zici sa pretuiasca pe altii

    Reply
  6. Iulian L.

    Da, asa e dar eu mai cred ca ce ai scris mai sus se aplica numai la oamenii inteligenti, care-si pun intrebari.

    Prostii au incredere in ei pt ca in universul lor limitat intrebarile tind spre zero. Dar asta nu inseamna ca increderea lor le aduce vreun plus de valoare. In schimb au o alta arma – tupeul si nesimtirea, care culmea, atrag in jocuri prostesti pana si pe cei care obisnuiau sa gandeasca. Weird shitte…

    Reply
  7. Gabi

    mi :

    Fiindca ai fost la lansarea de carte a lui Dan Puric eu as cita din domnia sa : “In basmul tinerete fara batranete si viata fara de moarte, cand eroul ajunge pe taramul de dincolo, i se spune sa nu mearga niciodata pe o anumita campie. El totusi ajunge acolo, nu din curiozitate, ci din neatentie, fugind dupa un iepure. Si dintr-o data isi aduce aminte cine este…” “…publicul isi redescopera dragostea pentru Cel care ne-a zidit” Sigur ca Dan Puric se refera la dragostea pentru Divinitate atunci cand se considera iepurele in relatia sa cu publicul.
    Insa, analogic si pastrand proportiile, Andrei Rosca si blogul sau este iepurele care ne aminteste ceea ce pretuim si iubim; si bine face 😛

    Reply
  8. anonim

    Foarte interesant articol.
    Insa lectiile primite de la viata ne mai diminueaza increderea.
    Te-ai distrat de ziua ta? Ai primit felicitari, telefoane, urecheli, urari multe?
    Numai bine.

    Reply
  9. jez

    neincrederea in sine poate fi copilul unei educatii in spiritului unei modestii de bun simt sau in spiritul unei permanente competitii.
    ar fi interesant sa auzim parerea cuiva care s-a transformat din “looser” in “winner”, printr-o simpla schimbare de atitudine, atat fata de sine, cat si fata de ceilalti.

    cred ca educatia si mai tarziu experientele te formeaza sau te schimba indreptandu-te in una din directii.

    majoritatea copiilor carora li s-a indus ideea ca “nu sunt buni de nimic” a reusit sa se autodepaseasca dorind sa demonstreze contrariul, dar au ramas pentru vecie cu INDOIALA (in propriile puteri).

    altii au fost crescuti amintindu-li-se permanent ca lumea e o jungla, pestele mare inghite pestele mic. fiind mai tot timpul infricosati de aceasta perspectiva, au sfarsit prin a constata doar esecurile si a pierde increderea in sine.

    in egala masura, modestia, umilinta, cunoasterea “lungul nasului” nu au invitat niciodata spre atingerea unor teluri “imposibile” si implicit au diminuat increderea in sine si in oportunitati in general.

    ma rog, sa zicem ca iarna nu-i ca vara si ca mai degraba problema cu care ne luptam si de care ne lovim destul de des este de fapt INDOIALA.

    o fractiune de secunda de indoiala poate destrama totul:
    o relatie, mersul pe carbuni incinsi, capacitatea de a zbura macar si-n vis, un examen sau o proba, chiar si existenta in sine (” nu pot, nu reusesc–> sunt un nimic”)

    se spune ca exista copii care au putut realiza lucruri “paranormale” pentru ca parintii lor puteau sa o faca, sau pentru ca niciodata nu li s-a spus ca acele lucruri nu se pot realiza.

    a aduce pe cineva “cu picioarele pe pamant” poate echivala uneori cu a-l impinge intr-o prapastie.

    “you can do it. just relax and focus”. that’s the spirit 🙂

    Reply
  10. gia

    pentru ca ai vorbit de o legatura intre pretuirea de sine si pretuirea celorlalti, intre increderea de sine si increderea in ceilalti, e vorba de acceptare, intelegere si gandire pe termen lung 🙂 adica vezi unde esti, ce ai si ce poti face, atunci ai incredere in tine. si in ceilalti la fel, ii analizezi mereu prin ceea ce sunt la un moment dat nefiind nevoit sa te amagesti ca apoi sa ramai dezamagit 🙂

    Reply
  11. Gabi

    Imi place subiectul postului si am sa mai adaug:
    Increderea inseamna mai mult decat o stare de spirit pasagera sau dependenta de factorii exteriori.
    Increderea inseamna un fel de sanatate mentala. Sigur ca mai exista si “atacuri la amygdala” cum ar spune Octav Dafinoiu, dar dincolo de micile schisme, increderea emana in noi urmatoarele: pot sa fac (chiar daca nu in secunda asta, dar pot); imi iubesc prietenii si dusmanii; iubesc viata asta cu bune si cu rele si multe altele de genul…

    Nu in ultimul rand, imi revine in minte un fragment graitor din blogu lu iulia cu titlul: “Ce e spiritualitatea?” :

    ““La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, intr-o casa bombardata si abandonata din Germania s-a gasit o marturisire de credinta. Fusese scrijelita pe zidurile de la subsol de catre una din victimele Holocaustului:
    Cred in soare – chiar si cand nu straluceste
    Cred in iubire – chiar si cand ea nu se arata
    Cred in Dumnezeu – chiar si atunci cand nu vorbeste”

    … acestea sunt crampeie de lumina ! Asa “vorbeste” increderea.

    Reply
  12. Mira

    Mai vorbesti mult cu tine insuti??? Priveste in jur ….Haosul se transforma in ordine… atentie sa nu se faca prea multa ordine in sufletul tau……Trebuie sa vorbim…

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *