Identitatea proprie este un rezultat afectiv

1 Flares 1 Flares ×

Un capitol din What The Dog Saw, ultima carte a lui Malcolm Gladwell (unul din autorii citiţi în anul care tocmai se încheie) se numeşte The Art of Failure şi analizează două modalităţi prin care oamenii talentaţi eşuează. Suntem sătuli de succese, vrem să ştim şi cum poţi rata, nu-i aşa?

O prima modalitate se cheamă sufocare (choke) care se intâmplă atunci, cand în condiţii de stres, sistemul explicit learning preia funcţiile normale ale unei acţiuni. De exemplu, atunci când conduci de ani de zile, majoritatea actiunilor efectuate la volan sunt inconştiente. Au fost atât de mult rulate încât au devenit banale, le cunoşti şi-n somn. Atunci când te sufoci – în condiţii de stres – începi să conştientizezi fiecare gest, fiecare acţiune şi folosind exemplul de mai sus, vei ajunge să conduci ca un începător devenind atent la fiecare mişcare.

A doua modalitate este panica. Ea cauzează cauzează perceptual narrowing. Dacă sufocarea este despre a gândi prea mult, panica este despre a gândi prea puţin. Sufocarea este pierderea instinctului, pe când panica este despre asfixierea în instinct.
Panica este un eşec banal (deţii prea puţine informaţii şi în mod firesc eşuezi), în vreme ce sufocarea este un eşec paradoxal căci are loc tocmai din cauza avalanşei de informaţii.

Pentru a ilustra diferenţele dintre panică şi sufocare s-au făcut o serie de experimente foarte interesante. Un profesor alb a testat în cadrul unui grup de studenţi albi detenta şi câte flotări poate face fiecare în 20 de secunde. Profesorului a rulat a doua oară experimentul, şi după cum era de aşteptat, rezultatele au fost mai bune ca prima dată.

Unui alt grup de studenţi albi li s-a dat acelaşi test, doar că intre prima rundă şi a doua rundă de teste, profesorul alb s-a schimbat cu un profesor negru. Grupul de studenţi albi şi-a îmbunătăţit performanţele cu flotările, însă rezultatele la detentă au rămas aceleaşi.
S-a mai repetat experimentul pentru a treia oară cu un profesor negru mult mai înalt şi mai masiv, iar performanţele în ce priveşte detenta în mod paradoxal au scăzut.

Flotările au rămas la acelaşi nivel pentru că, aici intervine explicaţia savanţilor, nu există niciun stereotip legat de faptul că albii nu pot face tot atâtea flotări cât negrii. În ce priveşte modul cum au fost afectate performanţele în legătură detenta, explicaţia este simplă: cultura noastră ne spune că white men can’t jump.

În aceeaşi serie de experimente, unui grup de studenţi albi şi unui grup de studenţi negri li s-a dat acelaşi test de inteligenţă în două etape. În prima etapă, li s-a explicat că este vorba despre un test oarecare şi ambele grupuri au avut punctaje comparabile, însă în a doua etapă lucrurile s-au schimbat. Li s-a spus că este vorba despre un test prin care li se va măsura inteligenţa, iar studenţii negri au avut rezultate mai scăzute decât colegii lor albi. Explicaţia este aceeaşi, şi-au accesat stereotipul cu privire la “inteligenţa proprie rasei”, iar rezultatele au fost mai slabe.

Ambele experimente vorbesc despre sufocare, despre condiţiile sociale când devii prea conştient de sine, când clachezi, când îţi filtrezi conştient fiecare gest, iar performanţa scade în mod iremediabil.

Dacă nu a devenit deja mai clar, paradoxul eşecului în cazul sufocării este următorul: performanţele slabe reflectă de multe ori valoarea unor oameni care în situaţii de stres au rezultate slabe pentru că ştiu că-s buni în mod normal şi se străduiesc din răsputeri să fie la fel de performanţi şi în condiţii de stres.

Aici este cea mai mare promovare e eşecurilor: când greşeşti prima dată, îţi spui că a doua oară vei munci mai mult, vei fi mai atent, vei lua totul mai în serios şi vei clacha şi mai spectaculos. Dar, după cum ştim cu toţii şi nu aplicăm, inhibiţiile şi clacările se întămplă atunci când avem mai multe gânduri decât ar trebui în situaţia dată.

Sunt nenumărate situaţiile în care narrow perception este utilă şi dezirabilă. Un exemplu ar fi următorul: este ultima lovitură de la 11 metri şi fotbalistul care o va executa este prea conştient de sine, este conştient de importanţa loviturii, de importanţa meciului, de faptul ca zeci de mii de suporteri şi milioane de spectatori îl urmăresc şi aşteaptă lovitura sa,  este conştient de faptul că dacă va marca, valorea îi va creşte şi va prinde un contract mai bun şi tot aşa. Cu toate aceste variabile în minte, care crezi că va fi rezultatul şutului său?

La final, am să completez cu două exemple opuse pentru a ilustra o idee pe care am tras-o din rândurile de mai sus: stima de sine este rezultatul unor procese inconştiente. Mai frumos spus, identitatea proprie este un rezultat afectiv.

Un proverb chinez spune că atunci când vrei să distrugi pe cineva este suficient să-l lauzi în mod repetat. Dacă-l faci pe cineva să-şi perceapă în mod acut şi accentuat valoarea proprie în mod sigur edificiul sinelui său se poate prăbuşi ca un castel de nisip, iar performanţele sale vor scădea. Apreciez de multe ori pe cei care sunt jenaţi atunci când sunt laudaţi pentru că-şi dovedesc inteligenţa înţelegînd cum lauda le poate scădea stima de sine făcându-i prea conştienţi asupra unor detalii legate de propria persoană.

Al doilea exemplu este luat din rândul tehnicilor de seducţie. Se cheamă neg. Negul este o frază sau un cuvânt prin care scazi stima de stine a ţintei tale făcând-o să devină conştientă de propria valoare. De exemplu: Frumoase unghiile tale, sunt reale? sau Eşti frumoasă, însă sunt o mulţime de femei frumoase în jur. Ce ai tu în plus, ce ai tu diferit?
Noi, cei care nu suntem artişti ai seducţiei, folosim – de multe ori fără să realizăm – ironia ca armă socială. Uneori defensiv, alteori ofensiv. Prin ironie, minimizăm meritele celuilalt făcându-l să-şi conştientizeze poziţia pe care până atunci şi-o asuma în mod inconştient, de la sine, by default.

Când devii prea conştient de sine, valoarea ta socială scade. Cum este mersul tău atunci când eşti conştient de fiecare pas pe care-l faci?
Împleticit, stângaci, impiedicat.

Sunt lucruri pe care nu trebuie să le conştientizezi pentru că sunt momente în care ai nevoie de mai puţină informaţie şi mai puţine gânduri decât ai putea crede. În marketing se cheamă focus, în religie se cheamă smerenie, însă întotdeauna este o forţă.
Este nevoie de multă disciplină pentru a nu-ţi permite luxul anumitor gânduri şi totul înclină către ideea paradoxală că spontaneitatea se poate educa.

1 Flares Twitter 0 Facebook 1 1 Flares ×

18 thoughts on “Identitatea proprie este un rezultat afectiv

  1. Pingback: Tweets that mention Identitatea proprie este un rezultat afectiv | Adrian Ciubotaru -- Topsy.com

  2. Petru Burac

    Personal, cel mai eficient sunt cand imi vad valoarea si potentialul prin standardele lui Dumnezeu exprimate in Biblie.

    Pentru mine oamenii sunt defavorizati din partea mea daca nu i-am tratat dupa dragostea lui Dumnezeu, si aproapele meu are de castigat atunci cand fac pentru el ce vrea Dumnezeu.

    Dupa adevarul biblic(Ev. Ioan 1:12), eu am devenit copil al lui Dumnezeu si cresc sa ajung desavarsit ca si Tatal meu. Caut sa ajung ca El. El imi este si tinta si ghid.

    Reply
  3. Pingback: Identitatea proprie este un rezultat afectiv | e-Opinii.ro | doar opinii... atât! | by George Fedorovici

  4. Pinocchio

    E o întrebare interesantă, ce ne trebuie ca să nu ne împleticim cînd ieșim la plimbare conștienți de mersul nostru. Disciplină, educație, da, cred că asta e o parte a răspunsului.

    Reply
  5. silvy

    O alta modalitate este saturatia. Constienta sau nu, la un moment dat renunti fie din cauza suprasolicitarii,fie ajungi la propriul nivel de incompetenta sau repeti acelasi lucru de atatea ori incat vrei cu disperare sa-ti schimbi domeniul chiar daca ar insemna sa cobori foarte mult.

    Reply
  6. Dan Lee

    Eu aş fi rezumat acest articol, destul de lung de altfel, într-o singură propoziţie: Reuşita este asigurată de armonia dintre conştient şi subconştient.

    Referitor la formularea “identitatea proprie este un rezultat afectiv”, legat de partea anterioară din enunţ “stima de sine este rezultatul unor procese inconştiente”, mă duce cu gândul la echivalenţa dintre procesele inconştiente şi cele afective, lucru care nu este tocmai adevărat.

    Reply
  7. Pingback: cum gasesti culoare in clar-obscur? « Fata cu blogu`. Cu ochii verzi. Cu trance`ul.

  8. Pingback: Berea tot in offline are gustul cel mai bun, nu pe twitter « Chinezu

  9. Adrian Ciubotaru Post author

    Dan Lee, probabil că reuşita ar fi armonia dintre inconştient şi conştient, aici e discuţia şi mai lungă.
    Nu echivalez procesele inconştiente cu cele afective. Mai degrabă, am dorit să spun – prin excludere – că ceea ce ne fundamentează nu este ceva raţional şi conştient, ci… ceva afectiv (care are un sens mai larg şi mai spiritual) decât “inconştientul”.

    Reply
  10. Misaki

    Eu am descoperit cu surprindere ca lauda e Cenusareasa in Romania. In Japonia, daca cineva te lauda musai sa negi/minimizezi propriul succes, un semn de umilinta care mi-a adus inapoi roseata din obraji 🙂 In acelasi timp, fara sa te murdaresti de falsitate, o lauda catre efortul sincer al celuilalt aduce zambete :)Se zice si la noi ca drumul pana la destinatie e important, sunt mii de filme siropoase americane cu mesajul acesta, dar parca niciunul nu a avut acelasi efect ca felul in care efortul are parte de o apreciere onoranta in Japonia 🙂

    Reply
  11. Dan Lee

    @Adrian Ciubotaru Am intuit sensul celor spuse de tine, dar am pus accent pe corectitudinea “ştiinţifică” a enunţului, ca să nu trezească dubii celor neavizaţi. 🙂

    Am folosit termenul de subconştient pentru că se operează mai mult cu el în psihologia mai “comercială” de tip american şi în plus este singurul care este maleabil în faţa transformărilor la care este supus. Cu inconştientul este mult mai greu de lucrat, dacă nu imposibil.

    Reply
  12. Pingback: Filozofia Romaneasca : Blegoo

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *