Dacă ai 25, 30 sau 35 de ani și te gândești la pensie, acest articol te va enerva.

Cât de greu ar părea de crezut pentru unii, sunt destui tineri care se gândesc la anii de vechime și la pensie. Am observat acest calcul – legitim până la un punct – în cazul părinților mei, însă nu m-aș fi așteptat să găsesc aceeași strategie în rândul unora de vârsta mea.

Discutând acest subiect (nu mă întrebați cum am ajuns aici) cu o prietenă măritată, spiritele s-au aprins destul de repede:
“Cum să nu am pretenții la o pensie decentă la cât de mult mi se oprește din salariu?”
Pretențiile sunt bune, dar a crede că sistemul se va ridica la înălțimea lor este păgubos.

Apreciez gândirea pe termen lung, dar pensia – teoretic cuprinsă  în acest tip de gândire – este pur și simplu o păcăleală, cel puţin pentru generaţia mea. Este ok să îți faci planuri pentru 5 sau 10 ani, dar a te gândi la 30 de ani la cei vei face la 60 ani este ca şi cum ai înainta cu frâna de mână trasă:

1. Este o dovadă de maturitate a renunţa la o plăcere imediată pentru un beneficiu viitor, dar în acest caz toată schema este o iluzie sub care se ascund destule capcane.

Dacă eşti aranjat cu gândul unor ani de vechime şi al unei pensii sigure, ai mai puţină înclinare către risc, către reorientare în carieră sau către ideea de a începe ceva pe cont propriu. Ce rost are să îţi rişti liniştea anilor de bătrâneţe de dragul unor idealuri care, deşi par la îndemână, sunt riscante?
Ce rost are presiunea unor obiective mari în următorii 5 sau 10 ani, când eşti deja aranjat în următorii 30 de ani, dacă eşti cuminte? Când ai un avantaj pe tabelă – fie el şi iluzoriu – începi să joci doar pentru a păstra rezultatul.

2. Structura actuală sistemului de pensii nu este sustenabilă pe termen lung. Rezumând, sistemul a fost creat având ca bază două coordonate care nu mai sunt de actualitate: creştere economică permanentă şi spor demografic. Cu fiecare deceniu, sistemul actual de pensii devine o schemă piramidală care nu va putea fi susţinută decât prin îndatorare, iar a paria pe această carte volatilă nu este tocmai un calcul inteligent.
Despre inechitabilitatea întregului sistem nu cred că are rost să mai discutăm.

Dacă – de bine, de rău – totul a mers în cazul bunicilor şi al părinţilor noştri, pentru noi înşine lucrurile vor fi mai problematice.
Dacă peste 30-40 vom sta în pensie, înseamnă că nu am făcut mare lucru cu viaţa noastră. Nu vorbesc de părinţi sau de bunici care au trăit în alte condiţii istorice, mă refer la noi cei de acum. Avem alt spaţiu de manevră şi alte oportunităţi, iar dacă, cu gândul la o pensie, nu vom trage să scoatem maximum din ce putem face, nu ştiu ce alte scuze vom putea găsi.

Nu trebuie să devenim toţi antreprenori sau oameni de afaceri, dar dacă – în termeni economici – pensia va fi singurul activ, acest lucru va trebui să fie ultima noastră problemă atunci când com trage linie.

Sunt destule scheme de gândire care te pot îmbătrâni prematur, iar aceasta este doar una dintre ele.