O biluta de sperma ii atarna pe o geana si, in timp ce o sugea a doua oara, mi-o imaginam o zeita orientala ratacita pe taramuri inghetate. Ezitasem s-o vizitez, insa reusise cumva sa-mi declanseze mecanismele autoculpabilitatii masculine care, prin compensatie imi fortase un gest amabil. Eram un porc prea sensibil si prea las in a ma vedea insensibil.
Stiam ca e pe ciclu, iar o femeie pe ciclu imi pare nefrecventabila, ca un sobolan mort. Lipsa perspectivei erotice o reducea la o simpla dimensiune sociala optionala. Privata de speranta acuplarii, instinctele mele sociale se demobilizau automat. Purtarea unei minime conversatii devenea un sacrificiu care, lipsit de finalitatea hedonista aferenta, imi starnea un soi de resentiment acut.
Acum, in timp ce o sugea a doua oara, amintindu-mi parca de o alta latura a functionalitatii ei, o priveam cu un sentiment de simpatie. Ii simteam efortul de-a ma multumi, parca jenata de handicapul fiziologic si doream sa-i multumesc terminadu-ma cat mai repede. Incepusem sarguincios sa derulez imagini mentale cat mai brutale. Blazat cum eram, aveam nevoie de stimuli din ce in ce mai agresivi, insa imaginile se perindau fara nici un rezultat. Am inceput s-o trag de par, sa-i lovesc sanii, sa mi-o imaginez mica si inocenta, implorandu-ma. Inutil.
M-am gandit fara sa vreau la banalitatea vietii mele din ultimii ani. Banalitate pe care inconstient o relationam cu lipsa unei iubiri care sa-mi schimbe ritmul, sa creeze niste valuri, sa traga apa, orice. Stiam ca e o prejudecata, ca fusesem crescut ca toti ceilalti intr-un sistem de valori in care iubirea era promovata ca dezirabila, ca paleativ afectiv si spiritual, care luat in doze moderate contribuie la sanatatea celulei si implicit a comunitatii, insa inconstient lipsa sociabilitatii o asociam cu refuzul si imposibilitatea de-a iubi.
Demitizarea lucida a propriilor impulsuri de-a imbratisa afectuos imi trezea o violenta a gesturilor erotice care treptat, sub infuzie de adrenalina, provoca dependenta. Un neant interior care pentru a vibra cerea din ce in ce mai multa violenta.
Cateva saptamani inainte, in timp ce imi fumam tigara tacut, simtindu-mi scaderea de randament si dedicare, m-a intrebat ce-mi doresc. La nivel vizual, am ridicat o spranceana. Intrebarea ce-mi parea a trada disponibilitatea ei mi-a trezit instinctul de pradator. Ca si cum in cateva secunde, prin cuvintele ei, relatia noastra de putere s-a schimbat.
”As vrea sa te violez in gura”
Am privit-o in ochi si lipsa lor de expresivitate m-a excitat enorm. Sunt momente cand o privire inocenta te invita, cand o privire mandra te starneste, insa atunci opacitatea ochilor ei a transpus-o in victima ideala.
Am stins tigara, m-am intors catre ea si-am luat-o de par in timp ce ma ridicam.
Cand, intr-un final, am lasat-o rezemata de perete, tremuranda si stropita de furia mea, am avut impulsul artistic de a o imortaliza. Sa o pictez, sa o pozez. As fi privit-o o vesnicie astfel, i-as fi folosit imaginea ca mantra zilnica, ca drog injectat pe retina victoriilor mele. Acea privire semi-haituita pe care ochii ei o capatasera imi parea ca rezuma ceva esential. Nu-mi putea reda prin cuvinte si stiam ca nu-mi voi putea aminti clar imaginea ei mai tarziu si cazusem intr-o tristete care, desi era post-coitala, o investisem cu un sens anume.
Acum, in timp ce o sugea, derularea imaginilor erotice pentru catalizarea stimularii n-avusese nici un rezultat. Lipsit de un anumit orizont de imaginatie si prea blazat pentru a o brusca din nou, gimnastica ei orala mi-a parut deodata cuprinsa de o mecanica ridicola. Mi-am laudat stapanirea de a nu rade si-am oprit-o in cel mai tandru mod posibil. Imaginati-va un film de familie in culori saturate. El vine acasa, intra in bucatarie, o ia de mijloc si-o saruta tandru. Astfel imi inchipuiam eu ca trebuia s-o opresc. Tandru. Desi barbaria o incercasem la frecvente neolitice, erau momente goale cand simteam ca trebuia sa imprumut o tandrete. Cand povestea e plina, cand exista un scenariu, violenta mi s-a parut intotdeauna justificata. Insa cand lipsa mea de prezenta anula imbratisarea ei, simteam nevoia, pentru a neutraliza un neant pe cale sa coboare intre noi, sa simulez, sa imprumut gesturi calde din registrul uman, familiar.
asta ce capitol e? 🙂
succes in continuare! ne-anunti cand termini 😉
ps: nu prea se-nghesuie lumea la comentarii, voioristi naibii 🙂
sorry: “voyor-istii” :))
“voyeur-isti”… si poate nu comenteaza fiindca asa ceva nu se-nghesuie. 🙂 cel mult, se… inghite. 😀
Jur ca nu iti mai povestesc nimic. Nu apuc bine sa iti mai spun cateva lucruri ca le si pui pe blog. Ei dracia dracului!
Hmm, nu stiam ca te-ai apucat de scris. Spor, spor si iar spor. Chiar scrii un roman?
Costin a rulat!
În rest, am citit aceste rânduri şi am fost absolut DEZGUSTAT. Păi, bă, tu nu ştii pune rânduri libere între paragrafe?!
Arta înseamnă să dai altora ceea ce e mai frumos în tine. Întrebarea mea e: dacă asta e ceea ce ai tu mai frumos, atunci cum e restul?
eric: urat/frumos, estetica uratului… 🙂
Tu nu ai nici o vina, imi dau seama acum. Problema cu tine sunt doua excese consubstantiale, unul in minus si celalalt in plus. Altfel spus, o problema de natura.
E mai intai un lucru, dragul meu, pe care, de vreo cativa ani incoace (imi inchipui), de cand te zbati onest, cu scrisul unor chestii pe web, nu ti l-a spus, nu ti l-a putut spune, nu a avut, probabil, si pe buna dreptate, inima sa ti-l spuna nimeni. (Nu aici, bineinteles, unde sunt doar tombatere: in general.) Pentru ca e intr-adevar ceva ingrozitor. Si insuportabil. Si anume acela ca… nu ai talent.
Imi pare rau.
Nu ai, Adrian. Nici urma. Ai… tot ce vrei tu, pasiune, ochi, raport prozastic speculativ, in doze variabile, pe scurt tot ce face pe lumea asta vointa onesta de a scrie. Vointa.. Nu insa talent. E cam aiuritor ca n-a fost nimeni pana acum onest cu tine. Chiar cam dramatic. (Totusi, nu-mi inchipui – macar cineva trebuie sa ti-o fi spus o data, macar ca sugestie, nu se poate. Chiar daca esti o natura infatigabila.)
Doi. E un lucru care probabil ti-a fost spus prea mult, sau daca nu, pe care l-ai preluat tu cu asupra de masura: trisarea cu eroto-elemente. E un truc curent la scriitori, cand trebuie sa mentina atentia acolo unde textul ‘face burta’. Insa cand e sistematic, iar partea pe care vrei s-o acoperi, textul propriu-zis, e nula, devine cam stupefiant. Daca vrei sa intelegi ce spun, incearca sa scrii ceva fara imaginarul pornografic. Fara nici un element ajutator de acest fel. Ia doua coli si umple-le cu ceva, incercand sa atragi atentia prin ceea ce spune povestea in sine, si prin priceperea de a o spune. Apoi citeste – vei intelege (sau te vei ingrozi, ia-o cum vrei). Trucul textual erotic, triseria porno-grafica merge numai cand ai 1. talent si 2. exista o substanta, totusi, a textului. (Textul ar sta in picioare si fara ea.) Altfel e autoinselare (cum ai spune tu, masturbare).
Erotica e ultimul baston al textelor nule, sau al textierilor fara talent. Ultimul recurs.
Porno-graful e specia cea mai patetica de grafoman, Adrian. Aceste carti care, vorba unei discipole a lui Freud, ‘se citesc cu o singura mana’ sunt tot ce poate exista mai jalnic, dar si mai impresionant, in registrul acela de neadmis al milei si al solidaritatii umane. Pentru ca sunt o totala, patetica triserie. Cei care folosesc carja erotica in textele lor seamana cu sarmanii tarani care, in piata, fura la cantar, adaugand greutati pe muchia balantei. E o incercare patetica. Poti s-o intelegi. Poti sa-l compatimesti, in ordine umana. Dar asta e tot ce se poate face.
Prin urmare: excesul 2. e acceptabil daca exista elementul 1. Poti recurge la trucul erotograf daca ai talent. Mai pe scurt, Adrian, trebuie sa fii Houellebecq. (Sau Eliade, care, acuzat prin anii 30 de pornografie, a putut proba in compensatie si existenta talentului, si a substantei.)
Imi pare rau pentru aceste doua revelatii, poate crude, pe care poate nu le-ai aflat niciodata, si care formeaza la tine intreaga structura inconstienta a ceea ce numesti, doamne, cu o orbire a ridicolului imensa, ‘hermeneutica’, ‘inspiratie’ sau ‘entuziasm’.
Stiu ca nu te vor darama – de aceea am si avut inima sa ti le scriu. Esti din genul acela de oameni care nu vor muri nicicand dintr-o revelatie. Anume, cel lipsit substantial de simtul ridicolului. Genul sanatos, ‘mirosind a pamant’ cum ar spune Cioran, cu radacini profunde in solul vitalitatii taranesti, refractar pe veci la constiinta sau oboseala. Vei avea, fara nici o indoiala, un viitor.
Dar te conjur: fie-ti mila, lasa literatura. Asta, dragul meu, e o sfera dintr-o alta lume.
Ganduri bune,
m
Ba eu cred ca e foarte capabil sa scrie si literatura (de care o fi ea, dar literatura), desi textul cu pricina e destul de paralel cu mai sus amintita. A incerca sa indrepti e una, sa incerci sa tai niste aripi (care poate or fi ele de cocos, papagal, sticlete si nu de vultur) mi se pare o cruzime gratuita. Nu a avut pretentia sa scrie o carte. Fragment de roman. Ciorna. Cate ciorne jalnice n-or fi scris si altii. Nu incerc sa ii iau apararea, mi-a placut tot ce ai scris, mai putin atitudinea de superioritate care chiar intemeiata de-ar fi, chiar caracaterizandu-te, ai fi putut sa o lasi deoparte. da, poate e un text slab si cu pretentii de mai mare rasul, dar lasa omul sa mai scrie inca 10 texte jalnice sau naive sau de prost gust. poate nu va scrie in veci o capodopera. dar daca totusi va? una? unica? irepetabila? nu spune “e din alte sfere la care ma indoiesc ca vei accede” spune mai bine “not good. AGAIN!!” . prefer un coach unui critic care desfiinteaza si atat. deci totul ok, pana la concluzie si indemnul de sfarsit. parerea mea.
vorbaretu, nu e un capitol, e un fragment (dintr-un capitol, daca doresti sa-ti imaginezi capitole)
Costin, nu mai glumi asa, unii chiar te cred si e pacat:)
Oana, sa stii ca da, mersi de urari
Eric, ai aruncat o privire pe gaura cheii si ti s-a parut c-ai vazut o panorama?
…un fragment?!…da, da, da; acum inteleg…citind fragmentul imi (permit sa-mi) imaginez capitolul! 🙂 Spor la treaba!
ok… poate am generalizat prea raspicat… sa vedem continuarea…
btw: adrian scrie foarte bine; sinceritatea si dezinvoltura nu sunt de criticat; nici tineretea lui nu e de criticat; draga M as avea foarte multe argumente sa-ti aduc…ti le pot lasa pe adresa unde-ti ai blogul sau pe numele tau?! m si mai cum?!…nu de alta, dar suntem la capitolul adevaruri, nu? adrian are deja texte excelente…putin retusat, o aplicare peste text si nu vad ce reprosuri ati mai avea de adus…e pacat sa nu recunoastem valoarea, orbiti de “laicul” faptelor…ati putea scrie despre aceste lucruri atat de “lumesc-normale”, fara sa fiti criticati?! m, hai sa te vedem!
Cum doresti, Vorbaretu’. Adresa este pe blog.
Pe mine ce ma uluieste e ca nici unul dintre voi nu i-a spus pana acum acest colosal secret al lui Polichinelle: ca nu are talent. De ce? E mai buna strategia voastra, e mai bine asa? Nu inteleg, v-ati dat un termen? Pana la Pasti, pana la Pastele viitor, cat timp aveati de gand sa-i ascundeti? Ma uimeste un pic strategia asta.
Mai, talentul se vede imediat, oricine stie daca un tip are voce sau daca n-are. Daca nu are, oricate cursuri ar lua la scoala de arta, oricati ani il vom astepta noi, cand va deschide, saracul, gura tot ragete de magar vom auzi. La scoala de arta se merge pentru a-ti slefui glasul, daca ai cat de cat un glas frumos, pentru a-l desavarsi. Dar nu cand iti asasineaza urechea. Adica talentul, va rog sa intelegeti, nu e ceva pentru care trebuie sa manifestam ingaduinta si caritate, nu e ceva reparabil. In veci. Il ai sau nu-l ai. Si e mult mai destramator pentru suflet sa-i dai omului sa inteleaga ca l-ar avea. E chiar un pic sinistru. Mie mi se pare cu mult mai grav sa auzi de atata vreme vocea lui, si sa-l incurajezi printr-o tacere consensuala. Acea tacere e batjocura (vorba lui Noica, lauda desantata e batjocura).
In sfarsit, va priveste, poate ca si strategia autista are valoarea ei. Stiu ca e crud, nu sunt naiv. Dar prefer cruzimea asta cruzimii celeilalte, infinit mai destramatoare. Chiar daca nu se va prinde pana la 80 de ani, in momentul cand va intelege in sfarsit, isi va aminti ca a existat totusi unul care nu si-a batut joc de el.
nu, tacerea nu e batjocura, e speranta ca talentul se poate “invata”. eu cred chestia asta, am vazut-o in jurul meu. doar ca iti ia atat de mult timp, enorm de mult. si e foarte durerors, esti mereu in urma celor pe care asa i-a facut mama lor si care dau putin dintr-un deget si au zburat pe langa tine. unii cred ca merita, creativitatea li se pare suprema realizare. in plus, pe drumul asta dureros primesti bonusuri, inveti si alte lucruri. si mai primesti si rani pe care nu ai timp sa ti le mai tratezi in restul vietii tale de om. intr-un cuvant, te sacrifici.
intrebarea este: de ce trebuie sa ma chinui eu atata? vreau sa fiu Salieri? daca am alt talent la care pot sa ajung fara sa imi cheltui jumate de viata(si poate degeaba)?
raspunsul poate fi: n-am nici un alt talent. trebuie sa mi-l construiesc sau ma fac sef:).
Hm, e adevarat. (Talentul, totusi, nu se poate in veci invata.)
Cat despre Salieri – ati vazut, eu am vorbit doar despre literatura. N-am zis nici un cuvant despre comentariu sau eseu. E interesant acolo, are gaselnite, o ideatie… nu stiu, sa zicem interesanta. Exotica. E okay. Am vorbit, strict, despre literatura. (M-am ingrozit cand am citit ‘fragment de roman’, stiti, Jesus… Asta a fost tot.)
ultima fraza a fost o gluma si nu iti avea locul aici.:(
cei care vaneaza un talent pe care nu sunt siguri ca il au sunt nefericiti cu toate avantajele si dezavantajele aferente nefericirii.
m, eu cred ca se poate invata. nu invata, ci descoperi de sub cele cu care a fost acoperit. daca ai vocatie de sfant poti porni la dezgropat. poti descoperi pe drum orice.
dar daca nu ai vocatia suferintei, nu, nu merita incercat!
ma refeream la ultima mea fraza cu seful, pardon, pardon:)
esti sigur ca talentul se poate “contoriza” asa usor?
Dragostea nu e pacat, e iertare, nu e intuneric, e lumina, nici intristare, ci fericire, dar daca stii s-o gasesti.
In dragoste cei doi sarmani indragostiti stau o clipa tacuti si-si mistuie chinurile bune ori rele ,gandurile lor raman aceleasi si se inteleg atat de bine si-n bucuriile launtrice ca si-n durerile cele mai ascunse.
Ai scris frumos.
Pingback: Humanist @ roua.org » Blog Archive » talent si revelatie
Frate sincer esti on your own! Stii faza cu practicianul si consultantul…
@m:
te intreb aici, ca nu pot la blog pe tine. Cum se numeste “manual[ul] care inventariază toată producţia literară europeană demnă de luat în seamă”, de care vorbesti intr-un post al tau?
G.
Pe blog exista totusi adresa de mail.
Lettres Européennes
m, se pare ca raportul dintre pro si contra e mult in favoare lui adi…
btw: nu am reusit sa gasesc nicio posibilitate de a comunica pe blogul tau..mail, etc…
Ai dreptate, acum am vazut-o, dupa ce m-am uitat muuult mai atent. Nu prea sare in ochi in toate acele linkuri. Multam de tip!
@vorbaretu: m. scrie mult mai bine ca adi.
G.
of, Doamne, si uite asa ajungem la comparatii stupide 🙁
Draga m, sunt de-acord cu tine legat de faptul ca elementele erotice sunt folosite ca sa atraga atentia asupra pasajelor lipsite de consistenta. Asta am crezut si eu cand am citit prima oara fragmentul de mai sus. Mi-a lasat un gust amar; am simtit o deceptie, pentru ca eu credeam cu adevarat in talentul lui Adrian. Credeam in el probabil pentru ca scrie mai bine decat mine, si il respect in continuare pentru asta.
Am simtit aceasta distantare a lui de talentul si de piedestalul pe care eu insami il ridicasem…pana cand am citit ultimul paragraf al fragmentului. Am deschis ochii mari si aproape ca mi-au dat lacrimile de bucurie ca ma inselasem pana atunci, si ca judecasem prea dur persoana si gandirea lui Adi.
Felul in care ilustreaza in ultimul paragraf ceeac ce toti facem la un mom dat, si anume, sa ne prefacem, sa facem ceva doar pentru ca asa se face si asa s-a facut pana atunci, e pur si simplu genial.
M, ma bucur ca avem pareri comune si asteptari din partea ceor care scriu, sau incearca sa scrie literatura. Ai sa observi daca te uiti mai in spate ca nu comentez pe blogul asta, tocmai pentru ca as avea commenturi aspre de facut si mi-ar sari multa lume in cap…doar ca de data asta n-ai dreptate, Adrian Ciubotaru are talent. Problema e ca se pierde adesea in posturi banale si stupide, care ii mai sifoneaza imaginea in fata mea cel putin, dar de talent nu duce lipsa.
Ii doresc doar sa si-l foloseasca la maxim ca sa nu fie un alt talentat care PUTEA FI cineva.
Salutari!
amanunte semnificative: Adrian Ciubotaru are talent si este foarte tanar…dorinta de experimentare e foarte mare; din aceasta cauza Adrian Ciubotaru poate sa scrie ce vrea, inclusiv “posturi banale si stupide”, cum le spuneti voi…poate chiar sa se si amuze de “explozia” iscata de postarea sa.. 🙂
Adrian, te urasc pt acest text. Esti nemernic, macho…
dar scrii al naibii de bine! Spor!
What m. said.
Da’ ce ma mir io e ca oameni ca m. se aciuiesc p-aicia. pai cum, e ceva de genu se aduna oamenii sa se uite la accidente groaznice? nu prea merge, deci, m.!!! io la sigur iti dau dreptate, avand parere asemanatoare cu a lu matale, si nici nu mai stiu de cate ori i-am tot zis la o creatie roz care admira mult (fara sa stiu de ce) scrierile din zona, ca sa-si vada ea de treaba ca scrie cu talent. si daca tot veni vorba de talent… de unde scosesi domle asta cu ‘talentu se invata’? ti-a ars cineva dictionarele din casa sau cum, e chiar asa greu de inteles ce e talentu? citez in mare pe Ramón y Cajal ca multe se pot invata sau imbunatati: precizie, perseverenta, cunostinte, memorie, etc. dar nu originalitatea; care eu zic ca are anume trasaturi ca si talentul.
si cu toate astea, poate e prea mult sa spunem ca adrian nu are talent. daca as fi fortat sa aleg ceva ce-i lipseste, as spune ca e gustul.
in materie de literatura erotica adrian… nu merge. pur si simplu nu tine. iar ca literatura literatura care doar se nimereste sa aibe chestii sexoase… e fara gust, fara sens… fara mesaj. arta nu mai e arta in momentul in care nu are ceva non-trivial de spus despre noi ca oameni si umanitate (sau lipsa de). iar noi toti suntem plictisiti de mesaje triviale, ca nu surprinde pe nimeni care a trecut de 12 ani ca barbatii spermeaza si femeile cauta stabilitate.
aia cu talentul am scris-o eu, nu m.(el m-a contrazis) am trecut printr-o scoala de arta si am vazut oameni intrand bata si iesind cat de cat artisti. dar cei carora li s-a intamplat chestia asta au ramas traumatizati, ca si cum si-au dorit prea mult un lucru si luptand pt el s-a facut sila si nu l-au mai folosit.
to r: cred ca mai degraba “intriga” aleasa de adrian nu e chiar potrivita pentru a deci deca are/n-are talent…am mai scris-o, e mult prea greu sa-asterni ca slova lucruri”mult prea normale”…asta e tot; restul e rea vointa din partea celor care critica prea mult fara sa stie ce critica: aversiunea pt unele practici sexuale, instinctualitatea din fiecare, faptul ca adi “indrazneste” sa transpuna pe foaie “asa ceva”; ce facem? revinim la Foucault: “discurs pentru discurs”…sau la Caragiale: “ori sa traim cu totii, ori sa nu moara niciunu’…”
ps: adi, cred ca te distreaza tevatura iscata… 🙂
vorbaretu’, as fi fost ingrijorat daca fragmentul n-ar fi starnit nici o reactie. Desi, obiectiv vorbind, fragmentul in sine nu a starnit nimic, discutia s-a dus intre literatura erotica, lipsa de talent, aprecieri personale asupra autorului, oportunitatea temei etc
Ma amuza cu atat mai mult cu cat (stiind ce am pe teava), fragmentul pus la dispozitie pe blog e unul destul de soft 🙂
e vezi? ce-ti spuneam?! eram absolut “sigur”, dar vorbaret cum sunt.. 🙂
..iar in privinta celor “starnite”…revezi lista de comentarii!
😉
38 de comentarii pentru “o sugea a doua oara”.
cate interventii au fost la “Despre idei & blocaje – note de lectura (II)”. 3 ?
Filo has a very good point.
Hon, o singura intrebare am: Was it good for you? 😉
filo: pai unul din “scopurile ” postarii a fost asta…
QED!
Nu va bucurati. Filozofia facuta de pornografi n-are nici o valoare pe cand pornografia filozofilor devine brusc interesanta. Iar eu intreb, care filozofi? Sunt aici filozofi? Asta spun cele 3 comentarii.
citez un amic: i always fall in love with universal truths :))
in romania se publica orice, poti sa intri si tu in istoria literaturii romane. m a fost mult prea rau cu tine. dc sa nu te lase sa crezi ca ai scris un roman? in viata e importanta fericirea… ai gresit m…
copii mici impresionati de cuvinte mari? asta iti doresti tu adi? asta e impresia care o faci. am vazut mai demult pe un blog mai vechi al tau ca poti sa scrii ceva ce mie mi se pare mult mai bun; si ca stil, si ca gust, sa nu mai zic continut. aia aducea a literatura. ce gasesc aici e in mare parte blogteratura. ceva cu totul altfel. un fel de scris anturaj comentarii almost instant gratification.
talent, hard work, sudoare, scrasnet de dinti…nimic nu iese fara inspiratie. fara muza. le poti avea pe toate, sau poti sa nu ai nimic. inspiratia vine si pleaca. dar uneori lasa si lucruri splendide in urma ei….
============
m
Mar 5th, 2007 at 1:22 am
e splendid ce ai scris, stii…
============================
e o prostie pornogaraful
Proba asta luată la întâmplare din text:
>Stiam ca e pe ciclu, iar o femeie pe ciclu imi pare nefrecventabila, ca un sobolan mort.
Acum, in timp ce o sugea a doua oara, amintindu-mi parca de o alta latura a functionalitatii ei, o priveam cu un sentiment de simpatie.
asta nu e literatura… m-a dezgustat… nu e literatura asa cum maneaua nu e muzica…m-ai dezamagit…
i am always right, according to me
@m
habar n-am daca mai citesti acest blog.
oricum, acest contemptus mundi pe care il afisezi
http://soirs.weblog.ro/2008-08-16/476452/~.html
nu te face cu nimic superior primitivismului oriental.
take a good look in the mirror.
cum spunea si autorul acestui blog intr-un post celebru : estetica nu poate scuza impardonabilul.
te credeam un sensibil (a da semne de sensibilitate la nivelul de cinism la care ai ajuns inevitabil dupa anumite acumulari mi se pare de apreciat). de fapt esti gazda unui monstru, care indiferent de deghizari, indiferent de cat de fin si rasat pare, ramane in esenta cam acelasi, un monstru, fie el si erudit si “evoluat”-“occidental”.
desi nu mai ai motive sa speri, inca mai gasesti cateodata putere sa o faci si inevitabil sa fi si dezamagit. probabil ca atunci exclami: what a waste!
da-mi voie sa fiu si eu la randu-mi dezamagita in ceea ce te priveste: such a waste!