Văzusem acum ceva vreme o emisiune în care cineva trebuia să-și aleagă un partener dintre mai mulți concurenți doar vizitându-le camera. Pe baza acestei interpretări (cum era personalizat spațiul, ce culori, ce postere, cum erau aranjate hainele și dulapurile, cum arăta biroul), trebuia să îți dai seama cum era persoana care locuia acolo.
Mi-am amintit de acest lucruri în urma unei provocări pe care am primit-o de la Starbucks – îmi aduc aminte de experiența de astă toamnă – cu privire la lucrurile pe care ni le personalizăm în viaţa noastră. Lucrurile pe care le îmblânzim, pe care pe împregnăm cu prezenţa şi stilul nostru.
Atunci când personalizezi ceva creezi o legătură (ca în “Micul Prinţ”) pentru că, în lucrurile din jur, punem o parte din preferinţele noastre, o parte din sufletul nostru. Camera mea nu este a mea doar pentru că o locuiesc, este a mea pentru că o îmblânzesc după gusturile mele.
Ori de câte ori mă mut, cel mai mare efort este să-mi car toate cărţile după mine. Nu am multe, însă sunt câteva sute de cărţi de care nu mă pot despărţi. Oriunde stau, camera ajunge să fie impregnată de prezenţa cărţilor: în bibliotecă (atunci când există), pe noptieră, pe birou, pe pat.
E o dezordine care poartă numele meu.
Am trăit vara trecută pe drumuri şi prin hoteluri în fiecare week-end şi am observat că există un anumit grad de stres când spaţiul din jur nu a fost ales şi domesticit de mine însumi.
Lucrurile devin ale noastre atunci când le personalizăm în maniera proprie. Un birou, un calculator, un dulap sau o carte (de multe ori pun puncte, semne de întrebare sau exclamaţie în dreptul citatelor interesante).
Revenind la provocarea lansată de Starbucks. Sunt invitat la Starbucks Frappuccino® Private Class. Nu pot dezvălui încă despre ce e vorba, însă e de bine. În cadrul acestui curs, pot lua cu mine 3 câştigători dintre cititorii acestui blog. Singura condiţie este o scurtă poveste despre cum îţi personalizezi lucrurile, despre cum le faci să fie ale tale. Un obiect, o cameră, orice.
Voi anunţa câştigătorii pe 6 iunie, iar zilele următoare mergem împreună la o cafenea Starbucks şi… mai multe nu spun.
Să nu uit: În fiecare zi, între 3 şi 5 după-amiaza, la Starbucks suntem invitaţi la Frappuccino Happy Hour.
Update: Câștigătorii sunt Anne-Marie, Elena și Denisa. Revin pe mail cu detaliile.
Cum să ratez eu un concurs Starbucks? 🙂 Dacă dădeai și-o bicicletă era perfect.
Lăsând gluma la o parte, m-am uitat zilele trecute la George Carlin, comedianul care povestea despre How much stuff a person needs și de faptul că avem o casă doar ca să ne depozităm lucrurile. Casa e doar o cutie cu acoperiș în care we keep our stuff. http://www.youtube.com/watch?v=MvgN5gCuLac
Când m-am mutat am avut la rândul meu multe de cărat și multe de lăsat în urmă. Pereții din celălalt apartament erau pictați cu cretă, floricele în bucătărie ca să acopăr imperfecțiunile, vopsisem scaunele și le pictasem apoi cu markerul, lipisem pe ușă tot felul de stickere, personalizasem ușile fiecărei camere: bucătăria era A bug`s Life (și scria Not the movie, the REAL thing) pentru că noi chiar aveam gândaci, sufrageria avea sticker cu This is where we Boogie, pe ușa de la balcon scria Peluza 🙂 și la dormitor era, normal, This is where the magic happens.
Colegele mele de apartament mereu aveau grijă să le spună musafirilor: așa e Anne, îi place să picteze toți pereții și să scrie unde apucă. Chiar și ușa de la intrare avea desenat un INTERFON INTERN de mână 🙂
La noul apartament iar am început cu lăsatul de amprente. Am pus un sticker pe ușă, am pus sticker cu un microb pe vasul de toaletă, avem notes-uri pe frigider.
Clar e că îți dai seama unde locuiește Anne-Marie chiar dacă nu e acasă. Am și-o moștenire de familie în ceea ce privește agoniseala. Strâng de la stickere, postere, etichete, semne, foi, tot tot tot că Nici nu știi când îți trebuie. Și le personalizez cum mă taie capul. Plus că îmi place de mor să ofer cadouri handmade prietenilor. Ultima oară le-am creat postere personalizate băieților de la studio.
Ce m-am întins la vorbă! Poate-ți mai povestesc la o cafea Starbucks 🙂
http://ggabbytta.blogspot.com/2011/05/obiecte-imblanzite.html
Sa miroasa a tigari (e cu dus si intors asta 😀 ), o bricheta si o scrumiera pe undeva pe aproape. Calculatorul pornit (cu zgomot, trebuie sa te deranjeze altfel nu e treaba treaba), 2 telefoane, un parfum si un exemplar din Esquire.
Astea le am mai mereu in jurul meu, fie ca sunt acasa, la scoala sau plecat pe te miri unde. Rezonabil de transportat. E “feng shui”-ul meu.
“Povestea unei carti”
Un gand,
Un zbucium,
O traire,
O amintire.
Un talent,
O experienta,
O pasiune.
Un cuvant sfios,
Doua cuvinte increzatoare,
Un rand,
Un paragraf,
O pagina,
Un capitol,
O evadare,
Un indemn, un sfat,
O poveste,
Un manuscris,
O carte,
Un dar al vietii,
Citesc o carte, cunosc un om
O farama dintr-un suflet.
O biblioteca.
O avere.
SEMNEZ fiecare carte cumparata, primita…
Este a mea.
Cel mai la indemana imi e sa vorbesc despre camera mea care miroase a betisoarea parfumate, care are o orhidee in geam si alte flori frumoase. Pe care am personalizat-o cu multe poze, ale mele, ale mele cu prietenii, ale catelusilor din viata mea si cu lumanari parfumate. E a mea pentru ca are o chitara, cd-uri de tango si carti, si lavanda intr-un colt.
Pe scurt, camera mea e imblanzita cu muzica buna si culori si, bineinteles, diverse parfumuri! 🙂
Deoarece cred că spaţiul exterior e o reflexie a ceea există înăuntrul nostru, prefer să “mobilez” spaţiul interior cu lucruri în cele mai diverse forme, culori îmbinate armonios, în funcţie de anotimp, simplitate;
…şi foarte important: să nu fie înghesuială ca să pot dansa acolo în voie şi să mă pot bucura de ce am construit. 🙂
Pingback: Cum am învățat să fac Frappuccino | Adrian Ciubotaru