Daca esti femeie, ai 28 de ani si esti necasatorita, in mod evident ai o problema culturala ce este legata de o presiunea sociala din mai multe directii. Ai prieteni sau fosti-prieteni ce sunt deja casatoriti, unii dintre ei au probabil copii, iar maternitatea este doar un fior mistic ce te macina. Ai o familie ce si-a proiectat asupra ta niste asteptari destul de simple si clar definite (mariaj, cariera, bunastare etc). In sfarsit, ai niste pre-judecati construite cultural ce te orienteaza in mijlocul acestor presiuni ce-ti configureaza esential stima de sine.. Vezi in jurul tau ca identitatea de sotie, de mama primeste mai multa acceptiune sociala din partea celorlalti decat ar primi o simpla stimata domnisoara, ai fost educata sa crezi ca unul din indiciile succesului este capabilitatea de a intemeia o familie si realizezi ca o mare parte din ce esti de fapt se ofileste sub povara unei singuratati inca neinstitutionalizate.

De asemenea, poti fi un barbat la 30 de ani inca necasatorit, iar tensiunea sociala din partea grupului tau de referinta va fi aceeasi (cu nuantele aferente). Frustrarile vizavi de conditia si statutul tau social raman la fel de artificial construite si (s-o spun direct) imaginate.

O mare parte din comportamentul nostru se ghideaza dupa ceea ce ne imaginam ca ceilalti ar astepta de la noi. La fel, o mare parte din ce ne imaginam este mixajul imaginatiei noastre despre ceilalti. Iluzii la puterea a doua. Ne inconjuram de oameni ce nu ne forteaza imaginatia, oameni ce nu atenteaza la sigiliul nostru de iluzii. Cand spun ca am 26 de ani, nu-mi imaginez intervalul temporal de la nasterea mea si pana in momentul prezent, ci transmit ideea unui statut cultural ce mi-l imaginez ca ceilalti si-l imagineaza cu privire la varsta mea.

De ce vorbesc de imaginatie cand e vorba de varsta? Pentru ca in sistemul format de societate, varsta ta se presupune a fi semnul unor informatii subintelese. Daca ai studii superioare la 18 de ani, se presupune ca esti precoce. Daca esti general la 25 de ani, se presupune ca vei deveni o personalitate istorica. Daca ai 20 de ani si ai blog, se presupune ca esti cel putin ok. Nu este ceva absolut, insa varsta este un important indiciu al imaginii sociale. Un partener erotic isi dobandeste/scade atractia in functie de modul cum isi exporta varsta sa culturala. A te culca cu o femeie de 40 de ani ce dovedeste aceeasi indemnare erotica ca o fata de 20 de ani este in mod evident ceva diferit cu a te bucura de sexul cu unei tinere de 20 de ani ce presupui ca are indemanarea cuiva de 40 de ani. E un exemplu ridicol, insa ramane ideea ca interactiunea sociala se fondeaza in spatiul presupunerilor, pre-conceptiilor, pre-asteptarilor, in imaginatie.

Relatia noastra cu varsta este dialectica in ambele sensuri: iti poate fi rusine de anii tai sau poti fi mandru de ei (in functie de cate crezi ca ai realizat si cat iti imaginezi ca ceea ce ai realizat conteaza in ochii celorlalti). Pare exagerat, insa nu este. Ultimele noastre idealuri si vise au ca tinta suprema pe ceilalti. Succesul personal, bunastarea proprie, fericirea totala au ca ultim ecou prezenta si ochii celorlalti. Cele mai mari eforturi de imaginatie le facem de asemenea in directia celorlalti: pentru a fi intelesi, a fi acceptati, respectati si iubiti. Imaginatia proprie este spatiul unde initiem comuniunea cu ceilalti, este situatia ce regleaza startul unei curse. Prin imaginatie intelegem durerea si placerea celuilalt si, cum spunea domnul Liiceanu, capacitatea de a face rau este o lipsa de imaginatie (in acest cadre este binevenita referirea la rolul etic al amintirilor, doar prin distorsionarea unor amintiri putem face rau etc). Cat de tragic ar fi ca oamenii sa dispara exact in secunda in care tu incepi sa zbori? Cat de frustrant ar fi sa le vorbesti celorlalti cu sonorul dat la minim?

Am pornit acest text cu doua axiome in minte (varsta este o prejudecata culturala si societatea este un sistem), am depasit cadrul acestora si am ajuns la imaginatie (un concept-situatie ce ma preocupa din ce in ce mai mult). Dincolo de idealizare, proiectie, cristalizare, de(re)-fulare, dincolo de psihologie imaginatia are un rol arhetipal in fundamentarea sentimentului realului. Realitatea pe care o vad si in care sunt cufundat este pre-orientata de procese ce au loc in imaginatie. Este o idee care la prima vedere pare pompos de exagerata, insa este una din axiomele pe care s-au construit religii, pe care s-au cladit iubiri si prin care Istoria isi configureaza mersul.

Si, daca bratele cu care te imbratisez sunt cufundate in imaginatie, iar bratele cu care imi raspunzi pornesc din imaginatia ta, comuniunea noastra ar trebui sa aiba ca presupozitie unitatea spiritului uman?