Category Archives: recomandări

Bloggers Lan Party – o noapte albă

Bloggers Lan Party mi-a stricat programul ultimelor zile din două puncte de vedere:

În primul rând, m-a prins World of Tanks, un joc gratuit – dezvoltat de o companie din Belarus – unde echipe de câte 15 (distribuite random) luptă în bătălii ample cu tancuri. Tancurile sunt de mai multe feluri şi le poți customiza după cum dorești. Îți cumperi alt tun, altă turelă, un motor mai bun, o rază mai lungă a radioului care poate detecta inamici etc., în funcție de un buget pe care îl câștigi în urma experiențelor pe front.

_MG_7028

În al doilea rând, programul de somn mi s-a dat peste cap. Am plecat duminică, la 10 dimineața, de la Romtelecom Training Arena (acolo s-a ținut evenimentul) și următoarele zile am urmat același tipar. Abia azi – e deja miercuri – am reușit să mă trezesc înainte de prânz.

Mai jos este un montaj foarte bine făcut cu frânturi de impresii și laude scrijelite pe armura unui tanc:

Felicitări lui Toma pentru organizare, a fost o noapte de ținut minte și sper ca genul acesta de ieșire să devină o tradiție.
Au mai scris: Andrei Zdetovețchi, Cabral, Alin Pandaru, Sorin Rusi, Vlad, , Ștefan Roșioară, Mircea Panaitescu, Ivo Bobal (lista va fi actualizată).

Bloggers Lan Party a fost un eveniment organizat de Toma Nicolau și susținut de RomtelecomAsusBitdefender AntivirusEvomag și ROCCAT.

Bloggers Lan Party

La prima ediție, am trecut în vizită – alături de Bobby – să vedem ce fac “băieții”. Undeva prin Băneasa – la Romtelecom Training Arena – douăzeci și ceva de bloggeri jucau Counter Strike ca în vremurile bune (când se stătea toată noaptea prin sălile de net).

Acum, la a doua ediție, vreau să mă implic cu trup și suflet în tradiția jocurilor în rețea. De data aceasta, e un joc nou – cu tancuri, cu strategii și echipe – pe care nu l-am jucat, dar sper să mă pot adapta din mers.

blp-2-poster-1

Bloggers Lan Party – a doua ediție – este susținut de RomtelecomAsusBitdefender AntivirusEvomag și ROCCAT.

Colecția de bloguri din afara blogosferei

În ultimii ani, multe trusturi de presă au ales soluția naturală de a-și crea platforme de blogging unde ziariști, lideri de opinie, intelectuali și chiar bloggeri își pot publica textele cu o aparentă sau reală libertate editorială.
Am făcut mai jos o scurtă listă de comunități de analiză și opinie care strânge oameni cu orientări politice diferite, profesioniști din domenii variate și bloggeri: Continue reading

Primul manual digital din România

În ultimul an de școală generală, găsisem în podul unui vecin mai multe manuale vechi din anii ’70 -’80 printre care și un manual de Ecologie. Sunt uimit și acum că sistemul comunist ar fi putut încuraja o asemenea direcție de educație (destul de firavă de vreme ce obiectul de studiu nu mai era disponibil în anii când am trecut eu prin școală), dar nu despre asta doream să scriu aici.

Mi-am adus aminte de acel manualul unde am citit prima dată despre ecosistem, biotop și biocenoză, acum o săptămână, când cineva de la o agenție de PR mi-a arătat primul manual digital din România care, întâmplător sau nu, este unul de Ecologie (pentru clasele III-VII).

Primul-manual-digital

Inițiativa acestui prim manual digital (disponibil ca aplicație interactivă pe iPad sau online pe www.lectiaverde.ro) vine din mediul privat, mai precis de la Holcim România care, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, s-a gândt să încurajeze elevii să învețe despre impactul omului asupra mediului și importanța protejării acestuia.

Este un început bun chiar dacă este vorba de o materie opțională și chiar dacă toată această inițiativă poate fi deraiată în curbele sistemul mafiot care parazitează învățământul românesc.

Ford Kuga: aventuri off-road și câteva surprize

Recunosc, sunt unul dintre bloggerii care au așteptat lansarea Ford Kuga cum așteaptă unii pâinea caldă în primele ore ale dimineții. Un SUV care mi-a făcut cu ochiul din primele poze văzute anul trecut în urma Salonului Auto de la Geneva și despre care aveam o părere bună după ce condusesem modelul precedent anul trecut, într-un week-end plin cu zăpadă și coduri de avertizare meteo.

La finalul săptămânii trecute, Ford România a invitat la Poiana Brașov bloggeri și jurnaliști auto pentru a prezenta noul Ford Kuga, un model care transformă inițialele SUV în Smart Utility Vehicle, o mașină care se simte bine pe șosea, dar care nu te dezamăgeste totuși când părăsești asfaltul. Continue reading

Tristețea satului românesc

Am crescut la oraș, dar mi-am purtat cu mine instinctele rurale moștenite de la părinți. Nici țăran, nici orășean a fost situația intermediară pe care mi-am asmat-o de multe ori și de care mi-am adus aminte citind un articol pe contributors.ro pe care îl recomand atât pentru tușa personală, cât și pentru încercarea de a trasa o scurtă istorie recentă a satului românesc.

Satul românesc nu a reuşit să iasă dintr-un ciclu al subdezvoltării început cu multe decenii în urmă. Modernizările succesive care s-au abătut asupra lui, de la industrializarea comunistă până la liberalizarea pieţei muncii de după ’90, au sfârşit prin a-l pustii.

Citește întreg articolul, dar aruncă un ochi și la comentarii.

Cum transformi mașina ta veche într-un Ford Fiesta

E mașina ta veche și plină de amintiri, dar poate e timpul să treci mai departe. Ai șansa să câștigi – în cadrul unui concurs prin tragere la sorți – un nou Ford Fiesta în schimbul mașinii tale actuale care va fi donată în scop caritabil.

Ce trebuie să faci?

Te înscrii pe ford.ro completând în câteva minute un simplu formular. După completarea acestuia, pasul următorul constă în validarea înscrierii în concurs prin prezentarea  – în perioada 15-17 martie – la dealerul Ford pe care l-ai ales în formular.
Înscrierea se poate face și direct în showroomurile dealerilor Ford din toată țara în aceeași perioadă.

Mașina pe care poți să o câștigi este noul Ford Fiesta în echiparea Titanium, cu motorul 1.0 Ecoboost de 100 CP. O mașină de oraș, plină de tehnologie despre care poți citi mai multe păreri aici de la bloggeri și jurnaliști auto.

Mașina veche va fi donată de către Ford România unei fundații din Craiova, iar câștigătorul desemnat în urma tragerii la sorți va fi anunțat în direct, în cadrul emisiunii TV “Neatza cu Răzvan și Dani”.

Regulamentul concursului este disponibil aici.

Dacă sunt nelămuriri care coincid cu cele ale multor comentatori, aruncați o privire pe anunțul oficial de pe Facebook.

Oameni cu care poți construi o țară

Titlul e patetic, însă are legătură cu acea monedă a bunei-credințe despre care vorbeam într-un articol anterior. Am o nevoie atât de mare de criterii și de modele încât, dincolo de dubii și suspiciuni, mă opresc uneori doar la granița încrederii.
Până la modele mă interesează oamenii de bună-credință indiferent de domeniul în care activează, indiferent dacă le împărtășeșc opiniile, indiferent dacă greșesc mai des sau mai rar.

Se vorbește mult despre încredere ca despre un mare lux (se pierde ușor, se câștigă greu, știți povestea), însă se uită un simplu aspect: încrederea trebuie riscată.
Pentru a crea o punte de la mine către tine, amândoi trebuie să punem ceva pe masă, amândoi trebuie să riscăm. Dacă există certitudine 100%, vorbim doar de acceptarea unor evidențe, nu de încredere.

Mai jos e lista mea cu oamenii pe care îi suspectez de bună-credință, oameni în care îmi pot risca încrederea chiar și atunci când nu sunt de-acord cu pozițiile lor, chiar și atunci când probabil mă vor dezamăgi: Continue reading