Category Archives: recomandări

Cum îți pot dilata durata propriei vieți

Îmi aduc aminte cum la 9 ani, Moş Crăciun mi-a adus două caiete studenţeşti. Îmi doream mult să scriu pe ele (să conspectez, să copiez, să ţin un jurnal) şi visul mi s-a împlinit fix la Crăciunul evenimentelor din ’89. Situaţia nu era prea roză, tata făcea parte din garzile patriotice care patrulau noaptea prin oraş cu puşca la umăr, iar unchii discutau despre posibilitatea să fie chemaţi la Bucureşti să apere televiziunea.

În acea stare de alertă din jurul meu, eu nu mă gândeam decât că poate nu am destul timp să umplu caietele studenţeşti primite cadou. Aveam senzaţia că mai este puțin când până lucrurile vor deveni dramatice (îmi imaginam un război) şi caietele mele studenţeşti vor rămâne nescrise.

Mi-am adus aminte de urgența și implicit valoarea timpului pe care o simțeam de mic copil privind interviul de mai jos cu Mihai Călin. Ascultând un bun actor (l-am admirat acum mulți ani în Take, Ianke și Cadîr) vorbind despre “pasiunea mea pentru meserie” sau “necesitatea a petrece timp cu tine însuți”, îmi amintesc de relația specifică pe care o au oamenii cu timpul.

Sunt oameni care fac o mulțime de lucruri și le mai rămâne destul timp să iasă cu prietenii, să se bucure de familie, să se aventureze în diverse proiecte sau să călătoreasă. La polul opus, sunt oameni care nu fac decât un singur lucru și se plâng că nu au suficient timpul de altele.

O vorbă spune că atunci când ai ceva urgent de rezolvat, roagă un prieten ocupat să te ajute. El înțelege mai bine valoarea timpului și te va rezolva în cel mai scurt timp cu putință.

În Oceanografie, Eliade a scris un articol despre necesitatea de a pierde timpul. În vremea când îmi făceam programe riguroase și îmi scădeam imprudent orele de somn, această idee mi s-a părut trivială. Am regăsit îndemnul ascultându-l pe Mihai Călin și îmi dau seama cât de tonică este această idee. Să pierzi timpul cu tine însuți, cu familia, cu prietenii și în același să îți rămână destul timp pentru cariera ta, pentru pasiunile și proiectele tale.

Motto-ul acestui blog Relax, you have plenty of time vorbește despre relaţia mea cu timpul atât dintr-o perspectivă ironică (de fapt, nu avem totul timpul din lume), cât din perspectivă autentică (autenticitatea este singura şansă de a dilata durata propriei vieţi). Oamenii pe care i-am admirat i-am găsit întotdeauna relaxați și generoși cu timpul lor…

M-am lăsat purtat de gânduri şi amintiri, încă încerc să-mi lămuresc relaţia mea cu timpul, iar toate acestea mi-au fost inspirate ascultându-l pe Mihai Călin. Te invit să faci la fel, sunt 10 minute din timpul tău care merită investite în mijlocul unui poveşti autentice.

Interviul cu Mihai Călin face parte dintr-o serie de momente însuflețite de Silva Dark.

Cu Lecturi Urbane la B'ESTFEST

Din cele trei zile de B’estfest, eu am fost doar sâmbătă. Alături de Cristiana și Claudia, am prestat la cortul Lecturi Urbane cu cărți, oameni pasionați de lectură și mulți baloți de paie.

Mi-a plăcut organizarea (deși uneori auzeam mai multe concerte simultan), oamenii relaxați, mâncarea bună și prețurile hippie. Păcat cu vremea care a fost răcoroasă, când nu a fost schimbătoare.


toate pozele

Exercițiu de admirație: Horia Roman Patapievici

Pe oriunde îți declari vreo simpatie sau admirație, cineva se găsește în jurul tău să te tempereze cu suspiciune. Dacă spui ceva de bine de Liiceanu, Pleșu sau Patapievici, se vor găsi oameni care cunosc amănunte, detalii și pași greșiti care conturează lipsa de admirație.

Cred că avem nevoie de modele, cred că avem nevoie de intelectuali în spațiul public (cu stângăciile și pașii lor greșiti), iar lipsa acestora ar fi resimțită dur de societatea românească.

Horia Roman Patapievici nu stârnește multă simpatie, ceva din prezența lui deranjează pe mulți, unii îl consideră intelectualul lui Băsescu, alții spun că nu face mare lucru la ICR, însă, dincolo de toate acestea, este un om care merită respectat și admirat. Este o voce distinctă în peisajul actual și o prezență tonică pe care o citesc, o urmăresc și o recomand ori de câte ori am ocazia:

Sursă: adevarul.ro

Pe scurt: Paris

Dincolo de latura turistică şi ritmul de vacanţă, a merge la Paris este o revelaţie în sine, iar a merge în doi este cu siguranţă o experiență de neuitat.

A fost minunat să vorbeşti limba ţării pe care o vizitezi, să întrebi direcţii pe stradă şi să alegi franceza atunci când erai întrebat français ou anglais?

Am realizat că sunt genul de turist flâneur căruia îi place să rătăcească pe străzi, să se lase suprins de locuri noi şi să descopere lucruri care nu sunt trecute în ghidurile de profil.

Am fost cazaţi la un hotel Ibis (mulțumiri Alexandrei!) în apropierea Gării de Nord de unde am putut ajunge cu uşurinţă în orice punct al Parisului. Hotelul a fost decent, micul dejun variat, iar personalul amabil (aveau etichete în piept de unde puteai deduce ce limbi vorbesc). Cu siguranţă, e de recomandat şi când vom reveni, vom face aceeaşi alegere.

Am prins două zile caniculare şi, prin urmare, am cheltuit o mulţime de bani doar pe apă. Am dat şi 70 eurocenţi pe jumătate de litru şi 3,5 euro pe un litru jumătate. Automatele de la metrou sunt scumpe, însă în lanţul de supermarketuri Monoprix a fost indispensabil pentru mici cumpărături ieftine.

Am fost uimit cât de lungă e ziua la Paris, la 10:30 seara încă era lumină!

La restaurante, ori de câte ori mâncai, îţi aduceau o sticlă cu apă rece şi două pahare, iar comanda de bere era însoţită aproape peste tot de alune. Am simțit Parisul puțin mai scump decât Viena sau Madrid, iar pe o bere am dat de la 2,5 la 10 euro, în funcție de restaurant și de zonă.

Am ratat Luvrul (cozi imense) și Muzeul Orsay (luni era închis), n-am vrut să urcăm pe Turnul Eiffel (panorama frumoasă am văzut-o de pe Turnul Montparnasse), în schimb ne-au fascinat grădinile de la Versailles (o fi Schönbrunn frumos, da vorbim de ligi diferite), parcurile pariziene, iar plimbarea pe Sena – făcută la apus – a fost pur și simplu magnifică.

Am admirat relația parizienilor cu parcurile. Peste tot oameni care citeau, care se bronzau, care luau picnicul. În toate parcurile, pe iarbă lângă Luvru sau lângă Turnul Eiffel.

Revin cu povești (și prin câte aventuri am trecut!) în zilele următoare, acum ne pregătim cu Lecturi Urbane pentru B’ESTFEST.

Mai multe poze am pus și voi mai pune aici.

Status Anxiety

Dacă este vreun documentar pe care mă încumet să-l recomand aici (am să povestesc altă dată despre mania mea cu documentarele), cu siguranţă acesta este Status Anxiety purtând semnătura lui Alain de Botton.

Filmul este bazat pe cartea cu aceeaşi nume şi analizează societatea modernă din perspectiva meritocratică. Dacă modernitatea a adus bunănastere, totuşi nu a reuşit să ridice gradul de fericire al oamenilor. În plus, dacă societatea se vrea o meritocraţie nu doar cei de sus îşi merită averile, ci şi cei de la bază îşi merită condiţia mai puţin fericită.

Documentarul – filmat magistral – spune povestea trecerii de la unfortunate la looser, analizează cum ne comporăm cu ceilalţi, disecă snobismul şi păstrează linia decentă a oricărei analize bine făcute: sunt găsite cauzele situaţiei şi apoi sunt oferite soluţiile.

Pentru a vedea documentarul dintr-o suflare, intră aici.
Pentru a vedea cum cartea mi-a inspirat o analiză acum câţiva ani, vezi Metafizica “ţăranului” din Spania.

De ce este o provocare să scoţi o poveste dintr-un credit de refinanţare?


Mă aşteptam la succesul primei campanii Blogal Initiative, însă nu-mi închipuiam că totul poate să devină viral. Am mare încredere în tot ce înseamnă crowdsourcing, însă în acest caz mă gândeam la produsul complex – credit refinanţare BCR – care trebuie promovat.

Nu este nici uşor, nici simplu să prezinţi un produs bancar care necesită documentare, evaluări serioase şi toate variabilele pe care le include percepţia asupra băncilor şi experienţa proprie. Produsul de faţă este delicat şi cu atât mai mult am apreciat mişcarea BCR de a-l lăsa pe mâna mulţumii.

Să scoţi o poveste din avantajele unui credit de refinanţare este o mare provocare:
– costuri de transfer zero (taxe notariale suportate de bancă), comision analiză zero
– posibilitatea de a cumula toate creditele într-unul singur
– asigurarea imobilului gratuit (în funcţie de tipul creditului)
– posibilitatea de a mandata banca să efectueze o serie de operaţiuni de preluare a creditului de la banca finanţatoare în numele clientului.

Totuşi, printre cele 180 de articole de pe 107 bloguri – care însumează 500.000 de afișări pe zi – înscrise în campanie s-au găsit multe răspunsuri la această provocare. Spuneam că am încredere în crowdsouring pentru că oamenilor le plac provocările, mai ales când sunt premii în joc.
Este suficient să mă gândesc doar la un singur “spot” (din cele câteva zeci înscrise în competiţie), să-mi dau seama că nu se duce lipsa creativităţii în cadrul comunităţii de bloggeri.

Revenind la Blogal Initiative, bloggerii încă mai pot participa la această campanie. Condiția obligatorie este înscrierea la adresa contact@blogalinitiative.ro sau pe site.

Pe twitter, canalul oficial de comunicare este hashtag-ul #refinantare care a înregistrat până acum mai mult de 2.000 de mesaje.

Prima tabără de social media marketing din România

Se întâmplă două lucruri bune atunci când bloggerii se întâlnesc față în față cu companiile: are loc un dublu proces de învățare.

De câțiva ani, companiile sunt într-o curbă de învățare în ce privește social media, metodele de măsurare și modalitățile de a gestiona un mediu mai puțin controlabil. La fel, bloggerii învață de la companii o lecție economică foarte utilă: trebuie să livrezi ce promiți și, mai mult decât atât, trebuie să livrezi la timp.

O asemenea întâlnire va avea loc între 22-24 iulie la Social Media Summer Camp, o tabără – prima din România! – de social marketing, organizată de Revista Biz.

Pe scurt, bloggeri de top – lista nu este deloc de neglijat – vor prezenta strategii de social media marketing în trei zile de workshopuri, conferințe, traininguri, networking, petreceri si distractie în aerul tare al online-ului românesc.

Pentru că este un asemenea eveniment este o oportunitate, participarea necesită înscriere. Înscrierea înseamnă atât accesul la procesul de învăţare (investiţie în educaţie), cât şi la distracţie (o ieşire relaxată de câteva zile).

Femei pe Mătăsari

Am văzut cum ideea a prins contur şi cum, de la primele gânduri, Iulian s-a luptat să pună totul în practică. Rezultatul se cheamă Femei pe Mătăsari, un festival urban în cadrul căruia se închide strada Mătăsari și se deschide drumul femeilor talentate, care se dăruiesc artei.

Expoziții foto, workshop-uri, concerte, tango în stradă, ateliere de pictură, proiecții de film, târg handmade, desculț în iarbă.
Programul complet poate fi văzut aici.

Duminică, de la 11, vă invit la Lecturi urbane la cafea alături de  Claudiu Crăciun, Vasile Ernu, Sorin Despot și Bogdan Coșa.

Women On Web 2011

M-am simțit bine la ediția de anul trecut, am ascultat destule povești frumoase (remember Coco Popescu?) și am fost suprins în mod plăcut de anunţarea Women On Web 2011.

Women On Web revine pe 17 iunie 2011, la Intercontinental Hotel,sala Ronda etaj 1, cu o nouă ediţie dedicată femeilor active în mediul online românesc. Conferinţa organizată de Evensys şi prezentată de Activia va surprinde oportunităţile şi tendintele pe care Internetul le oferă astăzi. Vă propunem aşadar o jumătate de zi de prezentări care să vă inspire, să vă activeze şi să ofere multiple posibilităţi de networking şi colaborare.

Pentru lista de vorbitori, înscriere şi alte detalii: Women On Web 2011

Evenimentul va fi transmis live: