Category Archives: recomandări

Un fragment de Românie

Oameni normali care au pus mâna pe lopată. Oameni găsiţi într-un petec de Dristor care nu apar la televizor, pe care nu-i plânge şi nu-i celebrează nimeni.

La urma urmei, de ce ar trebui compătimiţi sau lăudaţi? Sunt oameni realizând cea mai banală şi totuşi cea mai admirabilă activitate: îşi fac treaba.

Unele campanii rămân

Nu mai ştiu cine spunea că puțini bloggeri se laudă cu campaniile pe care le-au făcut, iar eu observ că și mai puțini bloggeri revin asupra poveştilor stârnite de, vorba lui Manafu, o conversaţie sponsorizată.

Anul trecut, prin septembrie, m-am întâlnit cu Cristina Bazavan şi Marius Tudosiei pentru a filma câteva amintiri ce urmau să susţină campania iniţiată de Grant’s care a cuprins un concurs de poveşti desfăşurat de-a lungul a trei luni.

În urma campaniei s-a făcut un studiu de caz, însă, atunci când lucrurile s-au terminat, m-a întrebat ce mi-a rămas din toată această aventură, dincolo de faptul că am fost ambasador pentru un brand premium şi am susţinut în Social Media comunicarea acestuia.

M-am bucurat de acest prilej pentru a-mi aminti câteva momente frumoase din anii anteriori și am urmărit poveştile a doi oameni – parteneri de campanie – care merită toată admiraţia. Mai mult, pentru că nu vreau să mă lungesc, voi reveni zilele acestea cu un articol  -mai “profesionist” – despre ce învață un blogger atunci când participă la o campanie.

Autovot 2012: alegând mașina anului 2012

Sesiunea de votare are loc pe Facebook, într-o aplicație specială, iar implicarea bloggerilor este recompensată cu premii în valoare de 5.000 de euro. Opțiunea mea pentru cea mai bună mașină accesibilă este previzibilă.

Autovot 2012
Am votat cele mai tari maşini
lansate în România în 2011

 

Maşini accesibile
car
Locul 1: Ford Focus
Locul 2: Opel Ampera
Maşini premium
car
Locul 2: Porsche 911
Locul 3: BMW Seria 6

Mai multe detații găsiți pe automarket.ro

Dor de ducă în stil american

Este un documentar făcut pentru BBC de un scriitor englez mutat în SUA despre subcultura celor care sunt mereu pe drumuri, a celor care renunțat la stabilitatea unui cămin pentru aventura drumului. Un film spontan despre cum te urci în mașină și vezi ce se întâmplă.

Un adolescent care “face autostopul” cu trenul prin State.
Un fost broker pe Wall Street care și-a strâns economiile și acum călătorește prin statele din sud.
Un tip care trăiește în munții din California de mai bine de un deceniu. A devenit o legendă, muncește cu ziua, vânează singur, nu duce dorul femeilor și doarme în cort în timp ce ascultă meciurile de baseball la un radio mic.
Un grup de pensionari care și-a vândut casele pentru a-și cumpăra rulote. În fiecare iarnă, coboară în sud, below the snow line, formând comunități hippie în deșert.
Un cuplu de tineri cu doi copii care au ales să trăiască într-un autobuz dezafectat, în deșert, în apropierea unei baze militare.
Un grup de rodeo guys care sunt mereu pe drumuri participând la tot felul de turnee.

Un mod mai puțin întâlnit de a înțelege care este treaba cu American Dream:

sursă

Filme văzute recent

Collateral (2004): dacă treci peste momentele când acţiunea înaintează cu încetinitorul, ai parte de un film bun cu un final de zile mari. Dacă mai aveam dubii, Jamie Foxx chiar ştie să joace.
High Noon (1952): western,  unul dintre cele mai bune din acest gen
A Rum Diary (2011): aproape foarte dezamăgitor
Tinker Tailor Soldier Spy (2011): foarte bun, e filmat magistral, cu un scenariu dens care îţi solicită toată atenţia
J. Edgar (2011): bun, regia nu dezamăgeşte, poate replicile uneori sunt stângace, un rol plin de provocări pentru Di Caprio
Three Days of the Condor (1975): aproape bun, l-am căutat pentru Robert Redford, un agent CIA urmărit de proprii colegi, conspiraţie şi corupţie la nivel înalt
Memento (2000): l-am revăzut pentru nu ştiu câta oară, e unul dintre cele mai tari filme făcute vreodată
Killer Elite (2011): bunicel, multă acţiune, te întrebi cine va câştiga la final, Clive Owen sau Jason Statham
True Grit (2010): bună povestea, sunt fan Matt Damon şi Jeff Bridges. Anectodic: Matt Damon îşi foloseşte din plin accentul texan.
Enemy of the State (1998): un thriller bun cu Will Smith  și un Gene Hackman credibil ca personaj pozitiv
The Ides of March (2011): foarte bun, un proiect George Clooney care arată că omul ăsta nu e doar un actor frumușel și pus pe șotii

Pe listă: Moneyball (2011)We Bought a Zoo (2011) și A Dangerous Method (2011). Alte recomandări?

Abonează-te la Decât o Revistă

Într-un peisaj aproape irespirabil, Decât o Revistă este cel mai bun lucru din ultimii ani care i se putea întâmpla atât presei scrise, cât și oricui interesat de conținut de calitate: reportaje ca la carte, articole scrise bine și editate la sânge sau povești desprinse din realitate, cum este Retrovizoarele unui emigrant recent al Mirunei Cugler.

Decât o Revistă a reușit performanța unui produs care este în același timp cool și consistent. Arată bine și spune ceva în același timp. Pentru mine, povestea iniţiată de Cristian Lupşa & Co este dovada că şi în România se poate crea un produs de calitate fără compromisurile tipic balcanice.

Am citit ieri apelul lui Cristian Lupşa şi nu am avut nicio ezitare să mă abonez.

Câteva momente de la dezbaterea Ciuc

Vineri a avut loc Dezbaterea Ciuc, un eveniment – moderat de Andi Moisescu – unde bloggeri și personalități media (jurnaliști, cântăreți, oameni de televiziune sau comendianți) au format echipe pentru a se bate cu Echipa Gustului în cautarea motivelor pentru care bem bere.

foto: Mihnea Ratte

A fost un eveniment transmis live unde s-a făcut risipă cu miștouri, glume și ironii. A fost o dezbatere care a atras un public numeros de pe Facebook și suporteri înrâiți la fața locului.

Azi, la 20.00, se va anunța petrecerea care va premia atât pe cei care s-au implicat în goana după argumente și pe participanții de pe scenă.

Gășiți mai jos câteva momente memorabile:

f

Unde sunt românii: recomandări de lectură

Dacă eşti curios şi vrei să înţelegi cât de cât care este treaba cu românii, de ce am fost cum am fost şi de ce suntem unde suntem, am compilat câteva recomandări de lectură care pot constitui un bun început de înţelegere:

Generalităţi:
Neagu Djuvara: O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri
Florin Constantiniu: O istorie sinceră a poporului român
Lucian Boia: Romania tara de frontiera a Europei
Vlad Georgescu: Istoria românilor de la origini pînă în zilele noastre
Tom Gallagher: Furtul unei națiuni și Deceniul pierdut al României

Curiozităţi:
Ion Mihai Pacepa: Orizonturi roşii
Peter Siani-Davies: Revoluția română din decembrie 1989
Lord Kinross: The Ottoman Centuries
Paul Lendvai: Ungurii
Catherine Durandin: Moartea Ceaușeștilor
Sir Sacheverell Sitwell: Călătorie în România

Puneri în context:
Zbigniew Brzezinski: The Grand Chessboard
Francis Fukuyama: Marea Ruptură, Natura umană și refacerea ordinii sociale
Henry Kissinger: Diplomația
Robert Kagan: The Return of History and the End of Dreams
George Friedman: Următorii 100 de ani

Lista poate fi îmbogăţită şi sunt curios să aflu câteva recomandări bune.

—————————
Dacă tot suntem la capitolul cărţi, salut campania vALLuntar – iniţiată de Editura All – care îmbină creativ lectura şi implicarea socială. Practic, citeşti şi ajuţi în acelaşi timp.