Fara comentarii, fara prezentare si fara explicatii. 

M-a taguit uvoii si trebuie sa ma conformez (desi n-am nici un chef)

Trei locuri care-mi plac in Bucuresti:
– parcul Tei
– strada Mantuleasa
– piata Romana

Trei locuri pe care le detesc in Bucuresti: (e prea mult spus)
– piata Obor
– Dristor
– parcul Plumbuita

Trei localuri in care imi place sa ies cu prietenii: (e foarte mult spus)
– Gara Lipscani
– La Motoare
– lipsa prieteni

Trei lucruri pe care un occidental nu le-ar intelege in Bucuresti:
– traficul african
– frumusetile locale
– hiper-sensibilitatea sociala a bucurestenilor ce nu a reusit sa se erijeze in simt civic

Cel mai de fite cartier
-habar n-am

Cel mai urat cartier
– e o concurenta acerba aici

Nu mai taguiesc pe nimeni.

Am plecat in graba din Bucuresti. Am lucrat sambata dimineata si-am plecat de la birou in ultimul moment. A sunat clienta (cand credeam c-am terminat comanda) si-a mai trimis o pagina recorectata, am dat print/enter cu rucsacul in spate, am salutat si-am plecat. Drumul cu microbuzul mi-a luat sase ore, am citit Academia Catavencu, am ascultat muzica la casti, am dormit putin si undeva pe la 20:30 am ajuns in Iasi. Prima intalnire a fost simbolica: o vaca imensa mergea pe banda a doua a bulevardului Pacurari (putin mai sus de autogara noua). Foarte tare! M-am intalnit cu Lorenzo care m-a luat din gara, am mers la el, am lasat rucsacul si-am iesit. Initial era vorba sa mergem in London Pub (m-am lasat pe mana lui), insa acolo era plin si am dat curs nostalgiilor mele: Family Pizza din Copou. Pizza, bere, revederi, amintiri, catching up. Ideea mea era una subtire, iesim, ne vedem cu cativa prieteni vechi, o cafeluta-doua si gata. Eram rupt de oboseala. Insa n-am scapat, hai in  Belfast sa-ti dau un shot bun, hai in Oldtime la o biliard, hai iar in Belfast la o bere afara. Am ajuns pe la 2 acasa, am dormit jumatate de ora si si-a trebuit sa ma trezesc in urma unor evenimente pe care nu pot sa le povestesc din ratiuni conjugale (pentru unii). Intr-un final, am adormit la sase dimineata.

Toata seara am fost in transa, obosit inca din Bucuresti, sleit de un drum teapan cu microbuzul (doar doua opriri – un popas si o jumatate de tigara in gara din Bacau), reintalnirea cu Iasul si purtatul pe aici pe colo.
Pe scurt, reintalnirea initiala cu Iasul a fost una reconfortanta si binevenita, voi reveni maine cu detalii.

Iasi-Moinesti.

Cu aceasta ocazie, doresc sa-mi cer scuze eventualilor cititori ce au accesat blogul meu in speranta unor insemnari mai dese. Lipsa de timp nu mi-a permis actualizarea blogului in maniera dorita. Va multumesc!:)

Vineri dupa-amiaza. Am ajuns acasa rupt de oboseala, am facut un dus, am tras jaluzelele, am dat drumul la Fight Club si m-am intins in pat. Cred ca e a 30-a oara cand il vad si mi se pare mereu revigorant, proaspat si ii descopar de fiecare data sensuri noi.

“Ce set de farfurii ma defineste ca persoana?”

Dupa jumatate de ora am adormit, trezindu-ma la anumite intervale, auzind replici din film ce se deferlau in memorie ca niste mandale sonore. Pana undeva aproape de miezul noptii cred ca a curs film de cateva ori cu sonorul usor tare. Acest film ma face sa ma simt acasa in mine insumi. Imi legitimeaza incompletitudinea de manifestare sociala a personalitatii mele, ma invata sa-mi potentez spiritual durerile si multe altele.
Un lucru interesant se intampla cu durerea, mai precis cu gestionarea ei. In mod primordial-religios, durerea este o incercarea initiatica din partea zeilor, crestinismul a facut-o mantuitoare (pastrandu-i structura initiatica), modernitatea i-a pierdut sensul, apoi a refugiat-o in subteranele psihicului (psihanaliza), per total, s-a incercat evitarea ei (de vreme ce e lipsita de sens). Durerea a ramas apanajul unei boeme marginale si victimizatoare, in sens filozofic, a ramas o structura inerenta a conditiei umane, iar in mod cotidian, durerea este un element incomunicabil si difuz, ce razbate cu accente doar in anumite cazuri (moarte, despartire, esec, ranire etc.)

 Durerea a ramas apanajul unei boeme marginale si victimizatoare, in sens filozofic, a ramas o structura inerenta a conditiei umane, iar in mod cotidian, durerea este un element incomunicabil si difuz, ce razbate cu accente doar in anumite cazuri (moarte, despartire, esec, ranire etc.)Pe o frecventa masculina, cand subteranele nu sunt bine gestionate, apare cancerul testicular. Care cancer este o trasatura a epocii industriale (o teorie interesanta mula fiecare epoca pe o boala caracteristica ei, sifilisul apartinea barocului, ftizia era specifica romantismului etc.), epoca industriala ce ne regleaza masculinitatea pe frecvente agresive. Agresivitatea este o constanta ce devine agresiva cand nu mai este ritual (cand nu mai are sens). Daca demitizezi lipsa de sens a agresivitatii, obtii pasiunea concretului din Fight Club. Ideea nu este sa te bati, ideea este cautarea caii cele mai concrete catre Celalalt. Daca tot ne-am pierdut in hermeneutica aproprierii Celuilalt, iar singura cale concreta este atingerea pura, then… you have to fight. Adica trebuie sa dai sens lipsei de sens (sa semnificam absurdul, care este de fapt o pierdere. Lacrimile imprimante pe tricoul lui Bob au sensul unui chip uman. O masca de lacrimi. Caci, daca o civilizatie falic-industriala a izgonit lacrimile inspre frecventa feminina, mantuirea masculina catre totalitate trebuie sa inceapa tot cu lacrimi.

M-am trezit mult dupa miezul noptii, undeva intr-o sticla mai avea cateva gaturi de bere, mi-am luat castile si-am iesit pe balcon la o tigara. Intr-o noapte semi-racoroasa de septembrie nu poti sa te gandesti ca vara a trecut, ca a fost o vara in care nu ai avut timp sa te gandesti ca e vara, in care ai lucrat incontinuu si, daca tragi linie, e totusi bine.

Si totusi Fight Club tinde sa devina desuet in masura in care lumea in care traim nu va mai fi setata in al doilea val (cel industrial). Si totusi, ideea frumoasa ramane, cand te doare bine, iti creste forta de-a cautat comuniunea cu ceilalti si de a-ti risca increderea.
Probabil suntem pe valul unei generatii in care a fi om devine un sport extrem, iar supravietuirea va fi opusa sedentarismului.

Eram la Motoare (prin august) cand l-am sunat pe Lorenzo din Iasi.
– Ci faci, uai? Poti sa notezi ceva?
– Da, sigur.
– “Cei care ne-ar fi putut spune ca nu suntem un rahat, au murit demult”
– Gata, am notat, da’ care-i faza?
– Mersi mult, omule. Sunt la o terasa, am baut destul (eram la a patra bere si deja ma invarteam) si cred ca n-o sa ma tina prea mult. Nu vreau sa uit ideea asta.

La Motoare eram cu romy, mihai si cake (care au ajuns mai tarziu) si inevitabil din prima ajunsesem la “chestiunea romaneasca”. Pornisem de la “dilema” mea: tara nu este de rahat, daca te-a crescut pe tine sa ajungi la concluzia ca tara este de rahat. Iar daca tara este de rahat, tu iti petreci zilele intr-o imensa buda. 

Gandita la un pitch de tigara cu un bun coleg de munca, aceasta carte de vizita plastifiata arata superb. Verso-ul nu vi-l arat caci este prea intim. Se pot face comenzi, va astept!:)

Desi se intampla de multe luni acest fenomen, acum nu ma pot abtine sa nu-l scriu aici. Unii oameni cauta pe google si ajung aici. In mare parte, de la o vreme, se cauta variatiuni pe aceeasi tema.

Astfel, cautari dupa:

sexul
cea mai lunga pula
ejacularea
cum se suge penisul
cum sa o fac sa suga
cum sa imi fac prietena sa o suga?
fete care vor sa le dai la muie
deschideti poarta soarelui (cred ca se incadreaza tot aici)

Ce ar trebui sa inteleg din acest (crescand?) interes pe aceasta tema (sexul, in general si sexul oral, in particular)?