Un rus, considerat la vremea lui regele vodcii, avea o vorbă: “Vodka este ca oamenii. Trebuie distilată ca să își arate adevăratele calități”.
De regulă, apreciem oamenii pentru ceea ce au făcut. Uneori, se întâmplă să îi apreciem pentru ceea ce fac în momentul actual. De multe ori însă, fără să ne dăm seama, aprecierea şi simpatia noastră este legată de ceea ce vor face aceşti oameni. Îşi urmează un vis, îşi construiesc o afacere, lucrează la o carte, îşi întemeiază o familie.
Orice act de apreciere conţine o promisiune a unui om, a unui vis, a unui destin. Iertăm, iubim şi încurajăm pe baza aceste promisiuni.
Oamenii nu sunt în pragul ultimei lor versiuni. Îi întâlnim la 15 ani, îi întâlnim după facultate, după o concediere sau în pragul unui nou început. Îi cunoaştem incompleţi, aruncaţi în situaţii intermediare, legaţi prin mii de fire de trecutul şi viitorul lor, măcinaţi de obsesii şi probleme care uneori dispar a doua zi, iar alteori îi urmăresc zeci de ani.
Dincolo de întâmplări, probleme, contexte, statuturi, bătălii temporare şi reziduuri emoţionale, oamenii sunt mici conglomerate de euri în permanentă transformare. Oamenii cresc, dospesc şi se distilează neîncetat încât nu poţi prinde pe nimeni de un picior şi să-i spui numele complet.
Nu suntem ultima noastră versiune pentru că zilnic ne scuturăm de un alt praf. Zilnic suntem filtraţi de evenimentele şi oamenii care ni se întâmplă. Poate suntem mai buni decât versiunea zilei de ieri sau poate suntem mai obosiţi, dar cel puţin am adăugat o notă de subsol la temelia caracterului propriu.
Dacă oameni sunt fiinţei complicate care alunecă mereu printre secunde, întâmplări şi versiuni, atunci când este vorba despre vodkă lucrurile devin mai simple. O vodkă poate fi îmbunătăţită de-a lungul câtorva secole urmând reţele tradiţionale. Poate fi distilată de mai multe ori, să spunem de şapte ori, pentru a obţine un gust rafinat. Poate fi distilată inteligent folosind cele mai moderne tehnologii urmând un proces cronometrat atent şi bazat pe reguli stricte, ajungând la ultima versiune.
E ultimul nume apărut pe piaţă, Tazovsky Vodka, reprezintă călătoria unei reţete originale care ţinteşte către cea mai rafinată versiune a unei vodci echilibrate şi îşi marchează prezenţa pe acest blog printr-un concurs.
Premiul este un “intelligent kit” care include o sticlă de Tazovsky Vodka, o carte de cocktail-uri, un shaker şi un set de pahare de cocktail-uri. Câştigătorul îl voi alege în urma răspunsului la următoarea întrebare: Care este cea mai recentă alegere pe care ai făcut-o pentru împlinirea adevăratului tău potenţial, pentru a te apropia şi mai mult de ultima ta versiune?
Concursul este valabil până pe 5 noiembrie, urmând ca a doua zi să anunţ câştigătorul.
Pingback: Cea mai recentă alegere
M-a incitat întrebarea şi am căutat un răspuns: http://zamfirpop.com/blog/2012/10/25/cea-mai-recenta-alegere/
Zamfir, mulțumesc, ești prima lectură de dimineață:)
M-am despartit de prietenul meu, aceasta mi-este ultima alegere. Pentru ca desi ne legau experiente impreuna, concluzia e ca ne-am “distilat” diferit in timp si nu am reusit sa ne mai conformam standardelor celuilalt, nu am acceptat sa-mi supun ambitia confortului si nici valorile mediocritatii. Si desi poate parea egoist, cand oamenii apropiati iti devin bariere in atingerea potentialului, cel mai bine e sa indepartezi rational aceste obstacole. Sufleteste insa, lucrurile se aseaza mai greu…
Si, cine bea intru dezvoltare personala? :>
Cristina, frumos spus în primul comentariu, sunt multe situații în care ceilalți ne pot frâna.
Cât al doilea comentariu… nu știu ce pot spune:)
Pingback: Am distilat un câștigător | Adrian Ciubotaru
E amuzant. Sau nu. Cand l-am vazut…parca nu era genul meu. Cand s-a apropiat era totul in safe mode.
Cred ca de fapt nu stiu sa scriu un text de genul…desi sunt un super narator…dar cand vine vorba de sentimente sunt un…amator.
Am crezut ca stiu ce e un val de sentimente. Era o iluzie. Eram un copil. Dar nu era o iluzie pentru ca eram un copil. N-a fost sa fie.
Si, cand aproape ca nu mai credeam, am descoperit un om frumos. NU-l impart in pauza de pranz, de teama sa nu-l pierd in cea de seara…
Stii ce e amuzant..ca sunt multe campuri inutile de must. Dar campul cu blogul celui care iti scrie e …”oh well..daca vrea”… Eu pe asta l-as face obligatoriu. Sa pot accesa blogul, sa stiu cum gandeste omul in afara restrictiilor…in afara lui