Îmi amintesc când într-o pădure de stejari cineva şi-a luat vioara şi a cântat câteva arii de Bach încât zecile de persoane adunate au amuţit, lăsând parcă natura să participe la muzica care se curgea din vioara artistului.

Pe Alexandru Tomescu nu  l-am prins niciodată într-o sală de concerte, însă am avut bucuria să-i savurez muzica în mijlocul unei păduri de stejari în cadrul unui proiect Tășuleasa Social. Ne-am adunat atunci în cerc, iar în mijlocul nostru, Alexandru Tomescu a început să se joace cu vioara într-un asemenea mod încât aveai impresia că întreaga pădure cântă împreună cu el.

Am simţit atunci că am intrat într-un alt timp împreună cu artistul. Am simţit atunci că tot ce faci cu pasiune are legătură cu stăpânirea timpului. Timpul trece altfel când pui suflet în ceea ce faci. Se dilată, capătă alte ritmuri şi se îmbogăţeşte în vibraţii noi.

Mă gândesc la situaţiile în care am uitat de mine şi nici n-am simţit cum trece timpul. În interviul de mai jos, Alexandru Tomescu povesteşte despre cum nici nu a simţit când s-a întunecat afară după 20 de minute (i s-au părut lui) de cântat la vioară.

N-am îndrăznit atunci să fac cunoştinţă cu Alexandru Tomescu. L-am privit, l-am admirat şi l-am ascultat de la distanţă. Eram fascinat de modestia unui artist care reuşea să îmbine atât de insolit fragilitatea prezenţei sale şi forţa artei sale. Îmi dau seama acum că acest paradox are legătură cu timpul. Pentru artişti, timpul trece altfel, spune Alexandru Tomescu în interviul de mai jos pe care te invit să îl priveşti indiferent dacă eşti la birou, acasă sau pe drumuri.

Interviul cu Alexandru Tomescu face parte dintr-o serie de momente însuflețite de Silva Dark.