Biz Social Media Camp: impresii, idei și mulțumiri

12 Flares 12 Flares ×

Biz Social Media Camp a fost pentru mine o experiență aparte și nu pot fi decât recunoscător Revistei Biz că m-a invitat ca speaker. Mă bucur enorm că am petrecut un week-end printre oameni, idei și planuri de viitor pentru parcursul meu ca blogger.

Când am parte de interacțiuni de calitate, îmi dau seama cât de mult mi-au lipsit și câte șanse de a lega idei şi proiecte mi se oferă atunci când întâlnesc oameni cu care am puncte comune, cu care mă pot consulta și cu care pot dezvolta campanii și parteneriate. Mă refer la ceilalți colegi bloggeri, la agențiile interactive și la companiile şi brandurile mai mici sau mai mari.

Au fost câteva zile la munte în care am combinat distracția, cu procesul de învățare și oportunitatea de-a cunoaște oameni noi.

Pentru a fi corect față de cititori și ceilalți participanți și pentru că nu am avut o prezentare, am să expun pe scurt ideile despre care am vorbit în intervențiile mele, idei care au stârnit destule discuţii şi completări:

1. Bloggerii, agențiile și companiile ar trebuie să fie parteneri în construirea unor reputații. Am impresia că s-au ratat multe întâlniri între PR, comunicare, advertising, branduri mari și bloggeri, pierzându-se astfel șanse de a ne cunoaște, de a negocia campanii dincolo de componenta financiară și de învăța unii de la alții (transfer de know-how). Nu e o întâmplare deloc fericită că majoritatea agențiilor au învățat mai mult de la bloggeri decât au învățat bloggerii de la agenții.

2. Bloggerii ar trebuie să fie mai activi în dezvoltarea unor campanii online și am menționat aici faptul că bloggerii nu participă decât rareori la sesiuni de brainstorming. Mă refer și la partea de creație, însă mai ales la partea de strategie și implementare. Un blogger își cunoaște mai bine mediu, comunitatea, ritmul și tonul mesajelor sale și mai ales, un blogger cunoaște mecanismele prin care își poate activa și mobiliza propria audiență. Agențiile profită rareori de acest aspect și pierd șanse bune de a crește impactul unei campanii online.

3. În procesul menţionat mai sus bloggerul este ultima verigă în lanţul unei campanii. Acesta se află la capătul unui email primit cu propunerea de a participa la o campanie contra unui preţ. Negocierea are loc mai ales în privinţa aspectelor financiere şi mai puţin în direcţia know-how-ului pe care bloggerul îl poate oferi. Bloggerul îşi vinde nişte servicii care, în funcţie de context şi profilul campaniei, au mai mai mare sau mai puţin legătură cu traficul său. Paradigma împrumutată din media clasică (tiraj mare = venituri mari) începe să fie provocată.

4. Au fost companii care s-au întrebat cum se construieşte o reputaţie în Social Media. Răspunsul meu a fost că credibilitate are nevoie de o abordare holistă şi trebuie să existe – am dat exemplul BCR – o curea de transmisie în interiorul companiei între o campanie online şi experienţa pe care o are un client la ghişeu). Credibilitatea se construieşte atât online, cât şi offline.

5. Există un moment când un blogger ar trebui să înceapă să îşi construiască un brand personal dincolo de propriul trafic. Este un pas care poate separa amatorii de profesionişti şi, mai ales, este o mişcare care – pe termen lung – va da roade mari. Un blogger ar trebui să îşi “vândă” know-how-ul (consultanţa oferită, capacitatea de a dezvolta o idee pe care o poate prezenta unei agenţii sau unei companii), reputaţia de care se bucură şi conexiunile pe care le deţine.

6. Sunt mulţi bloggeri mari – de pe vremea când totul se vindea la kilogram – care au pierdut trenul reţelelor sociale. Mă gândesc la cei spatele subiectiv.ro, zoso.ro sau arhiblog.ro care, de exemplu, nu au o prezenţă activă pe Facebook şi nu îşi integrează campaniile online în orizontul larg oferit de celelalte reţele sociale.

7. Când piaţa se maturizează şi calitatea contentului creşte, devin din ce în ce mai importante intersecţiile sociale unele aşezat acest content. Un Share, un RT sau un Like pot oferi şanse extrem de mari de a viraliza un articol, un concurs sau o promoţie.

8. Am foarte mare încredere în Facebook sau Google+ pentru că sunt infrastructuri deja create, autostrăzi virtuale deja construite de care bloggerii sau companiile pot profita din plin. Este o perioadă haotică în ce priveşte campaniile pe Facebook, însă nu trebuie uitat că și blogurile au crescut în aceeaşi perioadă haotică care a avut drept rezultat creşterea veniturilor şi înmulţirea campaniior online.

Mulțumesc participanților și vorbitorilor din cadrul sesiunilor de la Biz Social Media Camp pentru că mi-au oferit tone de inspirație și mi-au reamintit că procesul de învățare nu se oprește nicioadată.

Recomandare: Ce aşteptări creează titulatura de blogger de top

O colecție de articole rezultate în urma acestui eveniment poate fi găsită pe manafu.ro.

12 Flares Twitter 0 Facebook 12 12 Flares ×

23 thoughts on “Biz Social Media Camp: impresii, idei și mulțumiri

  1. zoso

    e destul de trist să nu ştii că subiectiv.ro, zoso.ro şi arhiblog.ro sunt nişte adrese web unde scriu subiectiv, zoso şi arhi. acesta din urmă este numele lor, pentru că pe tine nu te cheamă adrianciubotaru.ro, ci adrian ciubotaru.

    viitor consultant, zici?

    Reply
  2. Adrian Ciubotaru Post author

    zoso, mersi de corectură, s-a remediat, deși ideea era alta (legată de brandingul personal și folosirea celorlalte rețele sociale): folosindu-mă de comparația ta, dacă e Zoso poate fi echivalat ușor cu zoso.ro, Bobby Voicu este mai mult decât bobbyvoicu.ro 😉

    Reply
  3. Pingback: Cum a fost la Social Media Camp | M A N A F U *

  4. yoso

    adrian, e bine, ai învăţat ceva azi.

    alex, o luăm încet. intâi invăţăm să deschidem computerul, apoi să intrăm pe net şi apoi ce sunt alea adrese web. după care putem să ne dăm cu părerea despre branding şi alte minuni. e nasol să arzi paşi şi să dai chifle din astea, face ca articolul să fie mai puţin relevant. e ca şi cum te-ai brandui ca social media expert şi n-ai avea cont pe facebook.

    am prins ideea, am răspuns pe viu, mai răspundem şi pe bloguri, şi tot aşa.

    Reply
  5. cm

    nu cred ca a pierdut cineva un tren. un brand personal va putea oricand sa isi activeze comunitatea indiferent de platforma si tendintele momentului.

    Reply
  6. Pingback: Adi Hădean | Social media summer camp

  7. Pingback: Poveste cu bloggeri – Palatul Sutu

  8. Adrian Ciubotaru Post author

    yozo, să ne relaxăm:)

    cm, a fost o exprimare legată de “brand personal nu este egal trafic”.

    Discuția nu e simplă și merită dezvoltată în contextul în care din ce în ce mai mulți bloggeri își asumă rigorile unui brand personal (semn de profesionalism).

    Reply
  9. Pingback: Impresii dupa #bizsmscamp – video

  10. Pingback: Back from Biz Summer Camp 2011, Pârâul Rece | Site cu denumire de origine controlata

  11. Pingback: Ce aşteptări creează titulatura de blogger de top

  12. Pingback: Biz SMS Camp – Nothing else matters! « pr intre randuri

  13. Pingback: Cafeneaua Rogalski Grigoriu » Arhiva » BIZ Social Media Camp – impresii, lecţii învăţate, mulţumiri

  14. Monica, Spada

    Există un moment când un blogger ar trebui să înceapă să îşi construiască un brand personal dincolo de propriul trafic// nu e aşa dubios ce ai scris dacă te gândeşti că asta simţim că trebuie să facem în viaţa de zi cu zi – să ne diferenţiem de ceea ce spun cifrele despre noi şi să ne dezvoltăm noi ca oameni.

    Reply
  15. Pingback: Social Media este o bulă » blog of zoso

  16. Pingback: Ce mi-a placut la Biz SM Summer Camp

  17. Mihai

    Adica sa fie mai profesionisti in a-si da cu parerea despre cele mai diverse produse si servicii chiar daca multi dintre ei n-au nici macar o profesie offline? Cu cat vor fi mai multe si mai mari campaniile de care vorbesti cu atat vor fi mai penibili blogerii care nu vor avea incotro si isi vor da cu parerea despre orice numai sa pice banu. Ai vazut la #refinantare ce articole scriau unii care n-au nici macar varsta legala sa detina un cont.

    Reply
  18. Pingback: Am "pierdut trenul social media." Mă scuzaţi, o să iau avionul » subiectiv.ro

  19. Pingback: The stranded on an island issue | Silviana Cosma

  20. Pingback: Educatia denaturarii in marketing

  21. Pingback: De ce vă invit la Social Media Summer Camp 2012 | Adrian Ciubotaru

  22. Pingback: Social Media Biz Camp: 4-7 iulie | Adrian Ciubotaru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *