Trebuie pur și simplu să faci

0 Flares 0 Flares ×

790f8bf150a820e0eb90ab399b18c86e
Oricât de genial şi cult eşti şi indiferent cât de bine scrii şi cât de ample și bine argumentate îţi sunt ideile şi punctele de vedere, trebuie să faci lucruri. Trebuie să faci lucruri în spiritul celor ilustrate de tine, trebuie să-ţi porţi ideile şi să le tăvăleşti aplicându-le, verificându-le şi finisându-le.

Nimic nu face o idee mai convingătoare decât atunci când tu însuţi – ca emitent – pariezi pe ea. Cel mai bun și mai credibil purtător de cuvânt al unei idei este cel care a probat-o și a ilustrat-o în fapte.

Ați observat ce greutate diferită are aceeași idee când vine de la cineva care nu o ilustrează și când vine de la cineva care a probat-o și-a filtrat-o prin propria poveste? Ați observat cum ideea trebuie să-ți urmezi visele are sensuri diferite în functie de cine-o enunță? Uneori este o frază goala și banală, iar alteori pare că rezumă simplu fapt de-a fi în viață.

Ideile nu sunt neutre și indiferente de cel care le enunță și le propagă și, slavă Domnului, am văzut multe idei bune și frumoase care nu au fost urmate și crezute tocmai pentru că au fost enunțate de către cineva fără poveste și fără doza de credibilitate aferentă și, mai important, de către cineva care nu a fost dispus să-și aplice ideea și care nu a crezut suficient de multe în ea.

Înțeleg că ideea e bună, însă dacă nu pui pasiune în ea și n-o trăiești prin ceea ce faci, e în zadar. Piața e plină de idei bune nepuse în practică și idei mediocre care apucă să fie aplicate, implementate și trăite. La final, dacă tragi linie, e ușor de spus ce a contat cel mai mult.

Ideile bune nepuse în practică nu creează decât un capitol al unui eșec prin neprezentare. În schimb, o idee slabă sau mediocră, dar pusă în practică, verificată și stoarsă prin trăiri și încercări își câștigă șansa de-a deveni o poveste. Un șir de încercări și eșecuri prin participare însumează la final o poveste frumoasă.

Să nu uităm că cele mai frumoase povești sunt rezultatul unei idei banale: un prinţ are ideea neinspirată să plece de acasă (unde le avea pe toate) în lume (unde nu avea încă nimic) şi uite-aşa avem o poveste.

De la un punct subtilitățile, retorica, argumentele își pierd orice valoare și greutate. Trebuie pur și simplu să faci, să mergi mai departe și să faci acele lucruri în care crezi, să împrăști ideile și crezul tău prin faptele tale bune sau rele.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

12 thoughts on “Trebuie pur și simplu să faci

  1. Sandra

    Trebuie sa mergi pe simt, pe instinct si sa faci; cand vorbesti despre ceva facut pe instinct, cuvintele cantaresc mult mai mult si sunt percepute mult mai bine. Cred ca rationalizarea e piedica instinctului si mai cred ca prin mesajul tau sunt sanse sa inteleaga multa lume ce e dincolo de cuvinte.

    Reply
  2. Pavel

    Da, e un articol motivant, un articol ce ma pune pe ganduri. Voi lua blogul de la un cap la altul si voi pune in aplicare ideile… cele bune, normal 😀

    Reply

Leave a Reply to adrianciubotaru Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *