Hai sa dezvoltăm o gândire care acceptă, nu una care exclude

0 Flares 0 Flares ×

DSCF8054-(2)
Mi-am amintit zilele trecute despre un fragment de lectură numit Supapa reducţionistă cu privire la femei și l-am corelat cu un nou tip de logică exclusivă care o observ în jurul meu.

Oamenii sunt grăbiti, sunt pe fugă, iar epoca respiră parfumul lui  fast food, easy love, quick fuck. Aceste tipare se regăsesc în modul cum percepem lumea din jur, cum vedem oamenii, situațiile și la urma urmei, cum vedeam propria noastră viață.

Când ești grăbit nu există decât ori ori, iar înțeleptul și și care ține de bogația nuanțelor și de adâncimea lucrurilor a devenit desuet. Acum când toți sunem grăbiţi, idealul este să reținem cât mai puțin, cu cât mai puțin efort, iar seara să ne dezbrăcăm memoria zilei ca o haină murdară și tocită.

Sunt oameni care-și trăiesc propria viață cu visul ascuns să uite cât mai repede o mare parte din ceea ce trăiesc zilnic.

În lumea lui ori ori, tu asculți ori muzică bună, ori muzică proastă. În aceeași lume, politicienii sunt ori buni, ori răi, oamenii sunt ori needucați, ori educați, iar România este ori înapoiată, ori dezvoltată. Nu există mijloc, nu există nuanțe, nu există gri. Totul este ori alb, ori negru.

În această lume strâmbă, etichetele nu se schimbă, nu se lipsesc, ci sunt tatuate şi scrise pentru vecie. Nu există izbăvire, căci judecata este doar una și este pentru totdeauna. Comportamentele umane sunt ori sociale, ori antisociale, iar suporterii sunt ori huligani, ori civilizați.

Totul este trasat cu rigoarea procentelor din sondaje, iar un român care ascultă manele este exclus să se regăsească în graficul audienței postului TVR Cultural, la fel cum rockerii nu sunt numerotați ca participanți la nunțile tradiționale cu muzică populară și lăutărească.

Nu cred în acei consumatori care după ce intră pe bloguri, obosiți fiind, nu mai pot citi presa clasică.
Ori print, ori online. Ori Apple, ori Microsoft. Ori se mai citeste, ori nu se mai citeste? Spuneți-mi concret!

Îndemnul meu este simplu. Haideți sa dezvoltăm o gândire care acceptă, nu care exclude. O gândire care nu simplifică prin tăiere, ci acceptă prin îmbogăţire. Atributele şi caracteristicile lumii în care trăim nu sunt simple, nu sunt plate şi mai ales, nu sunt lipsite de echivoc.

Oamenii nu sunt simpli (de exemplu, motivaţia nu creste o dată cu mărirea salariului), sunt fiinţe complexe, cu sute de motive, motivaţii, temeri şi angoase. Nu se împart între fumători şi nefumători, ecologişti şi sceptici, între cei care merg în 2 Mai şi cei care continuă să facă grătare între blocuri.

O gândire care îmbrățisează complexitatea lumii și a oamenilor nu este o gândire care scuză sau care închide ochii, ci mai degrabă este o gândire care predispune la toleranţă (cu sau fără nuanţa peiorativă) şi la asumarea diversităţii.

Lumea are umbre, penumbre, eclipse, răsărituri şi apusuri, circumstanţe, conjuncturi, adaptări şi transformări, iar viaţa are mai multe denivelari şi cărări decât avem noi cuvinte să le cuprindem în etichete, borne kilometrice şi semne de orientare univoce.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

11 thoughts on “Hai sa dezvoltăm o gândire care acceptă, nu una care exclude

  1. Pingback: În bătaia soarelui | Raza mea de soare

  2. Andrei

    Adrian, am o intrebare dar nu e legata de articol. Tu ai fost la o dezbatere legata de cartile electronice si de cele in format traditional, mai demult, pe la mijlocul lui aprilie, parca. Imi poti spune care a fost rezultatul? Crezi ca formatul traditional va disparea?

    Reply
  3. Lamia

    Sa nu te miri daca peste cativa ani indemnul tau va fi preluat ca slogan al unui partid condus de persoane cu multe “succesuri” indemnandu-ne sa acceptam “si si”-ul antitezei competenta- incompetenta, consecventa-inconsecventa, inteligenta-stupizenie…Mesajul e pozitiv si ma declar pro, dar nuantele acceptului suprimand excludere sunt cele care ma sperie. Cred ca ambele ne sunt necesare…de asta ne-a dat dumnezeu liberul arbitru, sa alegem cand e “ori ori” si cand e “si si”!

    Reply
  4. EUfemisme..stîngace

    Cel mai bun exemplu în cazul meu este că „ori am sufocat, ori am oferit prea puțin (și asta s-a întîmplat atunci cînd am ales calea de mijloc, în speranța că nu mă voi trezi iarăși cu ochii în soare)” cînd mi s-a spus că dau prea puțin, am schimbat placa – e vb de aceeași persoană – și ghici ce?! din „puțin mai detașată” am devenit iarăși „prea atașată”.. cam ceea ce numim noi „din lac în puț”..
    Am dat ca exemplu relațiile de cuplu deoarece din felul în care interacționăm unii cu ceilalți descind mai apoi toate „ori-ori”-urile noastre cam radicale..
    Iau ca exemplu un copil bătut de părinți: cînd va fi pe picioarele lui, ori va fi un om interiorizat, simțind oroare pentru agresivitate și agresori, ori va fi, la rîndul lui, un om agresiv. Rareori se întîmplă ca acesta să-și dezvolte o mentalitate maleabilă în fața „pedepsei ca formă de corecție” și-o atitudine deschisă față de diversele situații în care trebuie să fii mînă dură sau mîngîietoare..
    Dar, în realitate, acesta ori o va avea mereu prea dură, fără să știe să fie mîngîietor, ori va fi foarte susceptibil pentru toate formele „durerii”,făcînd exces de latura sa protectoare,devenind moale și timorat în fața acțiunilor, faptelor, situațiilor care-i dau flashback-uri din copilărie, resimțite ca sechele..
    Întotdeauna, propriile noastre eșecuri, suferințe, drame (dacă mi se permite exagerarea) vor fi cele care ne aruncă de-o parte sau de alta a baricadei, niciodată pe ea,făcînd echilibristică și exerciții de mobilitate pentru a putea fi capabili să ne unduim și așa, și așa,în funcție de situație..
    Totuși, capacitatea de a manifesta ce propui tu atît de frumos, ține de dimensiunea intelectuală și cea afectivă a fiecăruia, de gradul deschiderii minții și de dorința de a schimba ceva în noi, de a îmbrățișa unele perspective, de a deschide alte orizonturi..În lipsa acestor calități umane, variantele sunt cele potrivit cărora trăim făcînd „din toate cîte nimic” + „eyes wide shut”..
    Avem nevoie de tonuri cromatice, de gradațiile dintre alb și negru, dar mai ales de griuri colorate.
    Sănătate!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *