Articolul de mai jos este despre un concurs oferit și sponsorizat de Paralela 45.
Despre Paralela 45 am mai scris aici cu ocazia celor două blogtripuri de anul trecut la care ei au participat ca sponsori principali. Acum împlinesc 20 de ani de acvitate și doresc să puncteze această aniversare cu un concurs pe măsură.
Marele premiu constă o vacanță de 5 zile la Londra împreună cu două bilete la concertul Bon Jovi care va avea loc în aceeași perioadă (9-13 iunie 2010). În concurs te poți înscrie prin intermediul aplicatiei de pe site, prin aplicația facebook sau prin intermediul unor widgeturi pe care le poți prelua pe blogul tău sau pe site-ul tău.
În afară de excursia la Londra, Paralela 45 mai pune în joc alte două premii suplimentare:
– o minivacanță la Praga de 4 zile pentru două persoane
– o minivacanță pe Valea Prahovei de 4 zile pentru două persoane
Pentru aceste două premii te poți înscrie dacă ai un blog sau un site preluând widgeturile de pe pagina concursului.
Te poți înscrie cu maxim trei bloguri în concurs, iar pentru alte detalii vezi regulamentul.
Concursul a început pe 19 martie, iar ultima zi de înscrieri este 20 aprilie. Baftă!
Nu este despre tristețe În mod uimitor sau nu, există femei care știu că interesul pe care-l stârnesc în rândul bărbaților este unul trucat, este unul bazat pe acea frumusețe de ambalaj accentuată prin tot felul de produse cosmetice. E o tristețe pe umerii oricărei femei care se află pe o scenă plină de măști.
Aceste femei poartă cu sine tristețea unei vieți care nu este a lor, însă pe care s-au văzut nevoite s-o trăiască din această frică de singurătate care ne macină pe toți. Sunt acele femei care știu – de multe ori fără să și-o recunoască – că încă n-au găsit bărbatul care să le strângă în brațe dimineața, atunci când nu sunt machiate sau atunci când părul este răzvrătit în toate direcțiile sau atunci când aleargă prin ploaie sau prin nisip.
E despre încredere Ați observat cu ce grație se mișcă o femeie care se simte iubită pentru ceea ce este? Ați văzut cum așază spațiul și oamenii în jurul ei? Dacă faci un exercițiu de memorie și încerci să-ți amintești de o asemenea femeie în rândul prietenilor și cunoscuților tăi, vei observa că nu poți deloc să-ți aduci aminte de machiajul ei. Vei vedea că tot ce apare din ea însăși în amintirea ta este o prezență, un zâmbet, un gest, un mers sau încrederea cu care primește oamenii și evenimentele în viața ei.
Nu sunt împotriva oricărei forme de machiaj, însă dacă ne putem aminti machiajul unei femei din viața noastră, atunci în mod clar nu am iubit-o sau – și mai grav – nu s-a lăsat ea însăși iubită.
E despre pasiune Cea mai frumoasă profesoară pe care am avut-o în liceu preda istorie și avea cel mai hidos și cel mai mare nas imaginabil. Avea un nas cu o umbră proprie și a cărui apăsare probabil îi schimba centrul de greutate, însă în ciuda acestei piedici, frumusetea îi ieșea la iveală prin toții porii. Era tânără, tocmai terminase facultatea, iar pasiunea pe care o dăruia în timpul orelor, dinamica pe care reușea să o creeze și dorința de-a ajunge cu cât mai mulți elevi la capătul înțelegerii evenimentelor istorice, desfășura în jurul ei aura unei frumuseți în față căreia nu puteai decât să te predai.
Am realizat atunci că toate femeile care pun pasiune în ceea ce fac sunt frumoase, fără excepție. Nu există urâțenie decât în lipsa entuziasmului, iar frumusetea nu este despre ceea ce arăți că ești, ci despre ceea ce faci să fii.
Este despre frumusețea naturală Frumusețea naturală nu este doar despre ceea ce ți-a lăsat natura sau Dumnezeu la îndemână. Mai mult decât orice, este despre ceea ce lași în tine însăți să înflorească. Aici vorbim de pasiune, despre entuziasm și despre încredere. Încrederea în frumusețea sub care se desfășoară sufletul tău este cea mai mare resursă pe care o ai la îndemână.
Întotdeauna am apreciat mai mult lucrurile pe care oamenii și le fac singuri decât darurile cu care au fost înzestrați. Întotdeauna am respectat o femeie care a știut să se clădească pe sine în pasiunea și entuziasmul propriu. Am respectat acele femei care fac ceea ce le place, care nu se înglodează în slujbe mici făcând lucruri care le urâțesc.
Frumusețea adevărată a unei femei este capătul unui drum de primenire interioară, este rezultatul victoriei în lupta cu ea însăși, iar o femeie victorioasă nu poate transmite decât frumusețe.
Frumusețea este o atitudine
Nu cred în tratamente care îți vindecă ficatul, însă îți lasă rinichii în paragină. Nu cred în fragmente, la fel cum nu cred în frumusețe pe compartimente sau pe sertărașe. Este ca și cum te-aș iubi, dar nu ți-as respecta ceea ce faci, e ca și cum ți-aș picta doar un furuncul și ți-aș omite ochii.
Cred într-o atitudine care te așază pe un drum la al cărui capăt este frumusețea la care toate femeile visează. Cred că frumusețea este o atitudine curajoasă și plină de încredere cu privire la ceea ce ești și mai ales cu privire la ceea ce poți fi.
Ca toate lucrurile importante din viața noastră, frumusețea este efectul unei munci cu noi înșine. Nu contează ceea ce facem, nu contează pe cine am iubit, însă dacă într-un final devenim mai frumoși și mai încrezători decât eram la început, atunci vom știi că ne-am așezat pe drumul cel bun. Cum recunoști o femeie frumoasă? Ce fel de frumusețe poate salva lumea?
P.S.: Dacă dorești să susții manifestul de mai sus sau pur și simplu nu te-ai regăsit și dorești să dai o replică, te invit să preiei iconița de mai sus în articolul tău și să pornim un schimb de opinii și de stări de spirit.
Au mai scris despre acest subiect în cadrul campaniei inițiate de Nivea: Bobby Voicu, Ionuț Oprea, Dragoș Bucurenci, Cabral Ibacka, Cristian Manafu, Mihai Dobrovolschi.
În ultimul timp m-am tot întâlnit cu sportul, mai întâi în teren, iar apoi în tribună, iar acest lucru mi-a atras atenţia asupra unui amănunt: sportul a devenit un banal accident în viaţa mea de acum, deşi am crescut practicându-l pe unde apucam.
Până la şase ani am stat la bloc, însă îmi amintesc puţine lucruri din acea perioadă. Când ne-am mutat cu familia pe acea o stradă cu case, când am început să joc fotbal cu noii mei vecini, deşi eram cel mai mic dintre ei, când am primit prima mea poreclă, atunci am început să am amintirile cele mai pregnante.
Era o stradă închisă cu un rond imens la capătul ei, un rond unde era desenate două pătrate pentru tenis cu piciorul, un rond unde jucam fotbal ore întregi. Făceam porţi mici de un metru, delimitate de două grămezi de pietre, cu un portar-înaintaş, iar la trei cornere băteam o lovitură de la mijlocul terenului cu poarta goală. Erau regulile noastre şi oricine venea din afară, începea să joace fotbalul nostru.
Am observat că orice străin, orice puşti venit la bunici pe strada noastră se simţea stingher până când începea să joace fotbal cu noi. Fotbalul era cel mai bun sistem de iniţiere în grupul nostru. Dacă ştiai să dai cu piciorul în minge, însemna că erai un puşti ok şi meritai să fii întegrat.
Integraţi nu erau doar băieţii, ci si fetele. Fetele de pe strada noastră stăteau în poartă, stăteau în apărare, ştiau să intre la minge, iar Marta ştia să dribleze enervant de bine, iar la tenis cu piciorul juca fantastic de bine şi la fileu, şi pe spate.
Fotbalul era ca o imensă reţea socială pentru acel colţ de paradis unde mi-am petrecut copilăria. Toate plecau de la şi treceau prin fotbal. Era suficient să te strige cineva la poartă cu o minge în mână şi deja ştiai că urmează o zi de poveste. Cu alergături, cu râsete, cu oftici, cu mingi scăpate prin grădini, cu maşini care nu parcau în rond de frica noastră, cu mama care striga de la poartă că-i gata masa, cu adunările de pe bordură unde stăteam la sporovăit până seara tarziu.
Fără fotbal, acea lume în care am crescut ar fi fost mai săracă. Jucam în rond, pe stradă, pe teren la şcoală, pe teren la liceu (pe atunci oricine putea juca orice pe terenul de sport al unei scoli), pe terenul la Trust, pe teren la Lucăceşti, pe deal.
Am participat – voi povesti într-un articol viitor – la campionatele de fotbal care se făceau la şcoală (atunci am cunoscut prima dată ce înseamnă să fii popular), am jucat într-un turneu judeţean, am jucat la juniori, iar târziu la liceu, când devenisem tocilar, mă scoateai din casă doar dacă veneai cu o minge sub braţ şi cu promisiunea unui meci de fotbal.
În mare parte, nu exagerez mult spunând că am crescut într-o infrastructură socială creată de pasiunea pentru fotbalul.
Pe scurt, Silviu Lung – dezamăgit în stil nostalgic de fotbalul practicat acum – îşi invită colegii şi prietenii de generaţie la un meci de fotbal adevărat. În afara răspunsurilor de mai sus, ieri am văzut că în această leapşă s-au bagat Belodedici şi Bumbescu, iar filmuleţul lor de răspuns mi s-a părut tare haios:
Simt că se pregăteşte ceva, am câteva idei, dar nu sunt prea sigur. Dacă se lasă cu meciuri, autografe şi sesiuni de poze, aş vrea să particip şi eu. Până atunci, când este următorul fotbaltweetmeet?
Sunt un tip ipohondru. În liceu, în urma unor analize la sânge, am încurcat numărul de globule roşii şi cele albe şi-am crezut că sunt pe moarte. Cele câteva ore care au durat până m-am dus la medicul de familie care mi-a citit corect analizele au fost groaznice. Intensitatea luminii soarelui scăzuse brusc, mergeam pe stradă şi priveam cu o nespusă invidie pe acei oameni sănătoşi deja simţindu-i făcând parte dintr-o altă lume. A oamenilor binecuvântaţi de sănătate pe care nu ştiu probabil s-o preţuiască. Continue reading →
Am aflat despre Ziua Mondială a Diabetului, doream să scriu mai multe despre această afecţiune, am aflat câte ceva de la prieteni, am întrebat pe twitter şi aflat următoarele: @madame: nu mai sunt seringi ca acum un secol, au dozatoare automate ca niste stilouri cu ace subcutanate – poză @gbonline: injectiile cu insulina se fac in functie de nivelul glicemiei @Hilke: mama mea are de 5 ani diabet si isi face cate 2 injectii pe zi; din pacate o sa aiba toata viata @roxidh: In Romania sunt doar doua centru pentru diabetici. In Timis pentru copii si in Bucuresti pentru adulti. Trist @iulianpavel: diabetul ca se poate ameliora si chiar vindeca @iuliapopescu ştie pe cineva care face injectii de la 14 ani
Cu această ocazie am aflat că cercurile albastre din teaser-ul de la începutul săptâmânii sunt simbolul Zilei Mondiale a Diabetului. Injecţiile cu insulină se fac în abdomen, iar mesajul este unul optimist: cu puţin exerciţiu, înveţi să preiei controlul asupra mişcării hula hoop, iar acelaşi lucru este valabil şi în cazul diabetului. Continue reading →
