Nu îți dai seama cât pierzi încercând să ascunzi copilul din tine, ajungând astfel să te simți din ce în ce mai singură chiar și printre oameni. Nu vei fi dezamăgită de ceilalți, căci încet-încet viața ta va lua direcția aleasă de temerile tale. Te vei ascunde atât de bine încât mediul în care vei trăi va lua forma chipului tău strâmb.
Ai crezut atât de mult că tot ce e frumos în tine este inutil pentru ceilalți, încât te-ai transformat în purtătoarea de cuvânt a indiferenței lor. Au devenit indiferenți pentru că au făcut la fel ca tine, s-au temut, și-au ascuns propriile aripi, și-au pus o slujbă în cap și încearcă să zboare la joasă înălțime pentru a nu fi reperați de un destin pe care n-au curajul să-l suporte.
Ai devenit fragilă ca ceilalți, înconjurată de oameni care nu-ți forțează cu nimic imaginea de sine.
Singura ta provocare este să te ascunzi cât mai bine, să intri în ritmul pe care-l invidiai la oamenii obișnuiți. Ți-ai dorit o slujbă normală și un prieten normal, un ritm cotidian încălzit la ochiul mic al aragazului. Nimeni nu trebuie să afle visele tale, nimeni nu trebuie să afle dorințele tale adevărate pentru că ai obosit să mai crezi în ele.
Ai început să îmbătrânești. Peste ani ne vei întâlni și vei simți reproșul imaginii pe care ți-o port, acea fată frumoasă cu un vis la îndemână, acea fată care nu-și încrucișa niciodată brațele. Îmi vei spune că ești altcineva, că te-ai schimbat, că te-ai înnăsprit, că te-ai făcut rea pe măsura celor din jurul tău, că atât de mulți au profitat de bunătatea ta, încât ți s-a acrit de toate. Parcă doreai să scrii o carte, parcă doreai să devii actriță, parcă doreai să călătorești.
Parcă.
Consumi mai multă energie și mai timp ascunzându-te de tine însăți printre ceilalți, decât fiind tu însăți, chiar dacă nu știi cine naiba ești. Mă întristezi la fel cum mă întristează toți cei care se maturizează sufocându-și aripile, cei care plâng chiar și atunci când râd cu lacrimi, chiar și atunci când dansează.
Ascunzându-te de tine însăți, nu vei mai întâlni, nu te vei mai apropia decât de oameni care la rândul lor au fost cândva ei, iar acum au devenit alții.
Dacă nu te recunoști, dacă tu însăți îți pari străină, atunci undeva, cumva, ai făcut un pas greșit.
Lupta cea mai grea nu este să-ți rămâi ție fidel, ci e să porți povara tristeții ce-o simți la priveliștea cadavrelor din jurul tău. Iar dacă tu devii la rândul tău un cadavru, începem să vorbim limbi diferite. Ți-e frică să nu știi cine ești, ți-e teamă să devii cea despre care nu ști cine este.
Dacă știi despre tine că esti lașă, că ai îmbătrânit, că te străduiești să-ți uiți visele, atunci „cunoaște-te pe tine însuți“ a devenit doar un imn funerar.
multzam pentru scrisoare. voi tine cont de ea in momentele in care voi simti ca ma schimb in ceea ce am respins atitia ani.
deci asa…un copil mare care a terminat filosofia la iasi, doar ceva filosofie…:)))
numai la gindul ca mai este cineva asemeni mie, un copil intr-un trup de om mare…si deja ma simt mai bine.
ce sa mai zic, decit: ai grija de tine si nu te instrista de rautatea prea mare din jurul tau…care tinde sa te sufoce…..sa te …
Pingback: O insemnare « diamond’s (hi)story
of, de ce scrii chestii de-astea? de ce ma faci sa plang? sunt la birou, nu pot sa-mi sterg nasul decat pe furis si deja am facut balti mici in touchpad… of.
uite, nu stiu pentru care “EA” ai scris, dar EU m-am regasit sub fiecare litera, sub fiecare punct si de la capat; sunt avortonul copilariei mele ratate, sunt copilul imbatranit de visele anilor ce n-au trecut… si uite, de-asta iti multumesc. ca ai scris.
MI-a placut ce am citit…muult!
Dar, imi permit sa parafrazez un bun prieten (gmmail) care spune ca i-au trebuit 40 de ani de viata sa fie cine este!
Si atunci? de cata forta ai nevoie sa innoti impotriva curentului? De ce sa nu lasi fiecare val sa te mangaie si sa-ti caleasca puterea?
Scris cu pasiune. Frumos.
Suntem putini si ne ascundem. Noi “astia”…
da, e un text cu potential de “regasire”pentru publicul feminin. e oare gresit din partea mea ca nu ma regasesc,sau este in spiritul rebeliunii? 🙂 oricum adi, frumos 🙂
incerci sa ma aduci pe calea cea buna? 🙁
dincolo de frumusetea si sinceritatea textului, adi are si o mica “omisiune”… scrisoarea este (doar) catre o Ea, oare de ce?
nu ma asteptam ca textul asta (care dupa standardele mele e unul soft) sa starneasca asemene reactii 🙂
lamaie, inseamna ca esti pe calea cea buna
diana, era sa zic cate as incerca eu cu tine 🙂
vorbaretu’, buna intrebare!
Vai adi, m-ai facut sa plang mai ceva decat episodul 442 din “Fericirea Mariei”. Nu te lasa corupt de lumea asta de rht, toata lumea e urati si vorbeste pe la spate, si toate lumele vor sa te f*ta pe la spate. 🙁
Nu pot sa cred ca nu vei fi al meu niciodataaaaa AAAA MA SINUCID :((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((
dar ma bucur ca existi si ca ma pot gandi la tine.
vaaaaaaaai ce text cute. 😡
PS. (am auzit ca aia de la Acasa TV angajeaza textieri pt jurnalele lor ‘intime’)
PS2. bun text. de comentarii nu ma leg, ca nu-i blogul meu.
te pup cu mult avant :*:*:*:*:*:*:*:*:*
Parca ep 442 din “Fericirea Mariei” era un episod pilot, dar nu conteaza pentru ca oricum nu ma interesat serialul 🙂
frumoasa poza:)
bai, voi astia, care tot lungiti de urechi CLISEUL cu telenovelele:
1. nu trebuie sa fii FATA, la o anumita varsta sau de o anumita “cultura” pentru ca niste scrieri sa te sensibilizeze. scoateti capul din cutie!
2. probabil notiuni ca “empatie”, “emotii”, “sentiment” – chestii minimaliste – nu rezoneaza cu inimiorele voastre conservate. valeu! pai, mi-e teama sa-mi imaginez ce faceti daca cineva incearca sa va responsabilizeze social fata de oameni si fapte cu adevarat de plans. probabil ii RADETI in nas. sau in comentarii.
3. parintii vostri v-au batut cand erati mici si cu atat mai tare daca nu incetati sa plangeti. am dreptate? 🙂
M-a pus pe ganduri, nu neaparat ca m-as regasi in text, pentru ca nu prea ma regasesc, dar am regasit alte persoane acolo…frumos
indubitabil
words:603
characters(no spaces):2777
characters:3370
……………………………………………………………….
combinatii de 603 luate luate cate 603….
sau combinatii de ….
cred ca ti-a luat ceva timp…
…si e soft!
litere…
cuvinte…
etc…
llimbaj…comunicare…sunt chestii care ar trebui sa ne apropie,dar ne separa in clase,categorii,etc…etichete peste alte etichete,puse pe ceva expirat de mult,ca se ne faca sa ne simtim in siguranta…
Minciuna,frustrare,REALITATE,uitare,constiinta colectiva,regret,SINGURATATE…Alte cuvinte…
………………………………………………………………..
“Ginul stins cu bere poate afecta in mod grav sanatatea.Daca in mod accidental ati administrat o doza mai mare decat cea recomandata,adresati-va imediat medicului sau farmacistului”
Cineva a zis odata “Lumea asta ii prea mare si rea ca eu sa fiu bun”… analogie sau nu…dusa la extrem sau nu, eu cred ca ii adevarat deoarece EU am zis asta si inainte sa comentati ganditi-va bine ce inseamna sa fi “bun”….
Pingback: “Scrisoare catre tine” « Codu’s blog
Curaj…numeste-o 🙂
nice
Ummm am citit cu atentie…si as vrea sa intreb…ce parere ai despre faptul ca imbatranesti intr-un corp…si sufletu-ti ramane tanar …nu o sa fie ca si o inchisoare acel corp batran …care ..nu te mai ajuta, nu te mai poti folosi de el cu aceasi indemanare??..Un copil are multa energie…corpul tau imbatranit nu…eh ceti ramane sa visezi…aia toti o facem chiar daca uni par ca nu…dar toti o facem…E CIUDATA LUMEA ASTA A SENTIMENTELOr…
Frumoasa gandirea ta …;)DAca vrei sami raspunzi scriemi la adresa de mail.(juana_simona@hotmail.com)
O Noua Scrisoare Către Tine
Am primit scrisoarea ta ca răspuns la rugăciunile mele şi simt cum inima îmi tresaltă la gândul că mă regăsesc în fiecare cuvânt ce l-ai scris.
M-am simţit ca o carte deschisă ce îşi dorea ca cineva să o citească după un timp atât de îndelungat,uitată pe un raft…
Am fost,sunt şi voi rămăne un copil,însă în ziua de azi,parcă mă tem ,că oamenii din jur nu or să fie de acord cu felul meu de a fi eu insămi,cu dorinţele şi visele mele de copil.
Crede-măcă acum câţiva anişori,pur şi simplu,m-am dus în umilul părculeţ din orăşelul nostru şi m-am dat în leagăn.Nici nu pot exprima în cuvinte ,ce senzaţie de libertate şi fericire pentru că am găsit copilul din mine, am simţit.Uitasem de tot şi de toate,iar când am văzut grupuleţul de copii ce se apropia şicitindu-le bucuria ce li se citea în ochişorii lor inocenţi,am devenit eu însămi un copil.
Acum te întreb:de ce oare ne ferim?De ce ne ferim să arătăm aşa cum suntem noi,nişte copii în trupuri de oameni mari?Sau de ce copiii de azi înceracă cu disperare să devină adultii,să devina oameni mari ,în loc să profite de copilăria lor şi tinereţea lor?
Ascult Jennifer Rush cu “The power of love”,iar gândurile mele zboară cât mai departe spre timpurile copilăriei ,timpuri pe care nu am să le uit vreodată,deoarece TU eşti cel care îmi va reaminti cine sunt,şi anume un copil a cărui poveste se regăseşte în filele cărţii ce tocmai ai deschis-o.
Mulţumesc pentru faptul că ai ales această carte şi că citeşti filă cu filă din ea…
Aştept cu nerăbdare răspunsul tau.
Cu drag,
EU.
nu vreau sa scriu lucruri inutile… m-ai impresionat… as vrea sa te cunosc deoarece cred ca putini barbati sunt capabili sa rastoarne asa o lume…
Heeeeeeeeeeei, de unde stii ce mi se intampla, ca n-am spus nimanui, abia daca mi-am spus mie???????????
Da, poate ca e soft, nu zic nu. Dar tocmai chestiile astea usurele te dau peste cap cand ajungi in sfarsit sa dai ochi cu tine insuti. Cand iti dai seama ca ai crezut ca normalitatea inseamna aparenta pe care o vezi in jurul tau si ti-a fost teama ca faci parte din categoria ciudatilor pentru ca undeva in interiorul tau lucrurile stateau altfel decat ceea ce vedeai pe figura, in discursul si in purtarea celorlalti.
Din fericire am trecut de faza asta, chiar daca n-a fost usor. Vine insa o alta etapa. Cea in care stii cine esti si cat valorezi, dar nu exista cineva care sa aprecieze lucrul asta. Pentru ca a te descoperi inseamna intotdeauna a nu mai accepta compromisuri si a nu vrea doar sa fii ales, ci sa si alegi. Si partea asta cu reciprocitatea e o utopie, nu?
Că bine le mai zici Adrian!
Toţi avem momente când uităm ce ne doream, important este să ne aducem aminte de visele noastre şi să trăim viaţa pe care ne-am dorit-o, să facem lucrurile care ne plac când ne dorim, înconjuraţi de oameni dragi.
Cred că scrisoarea aceasta este bună nu doar pentru Ea, e bună şi pentru El şi pentru altă Ea … pentru noi toţi.
Subscriu la ideea ca atitudinea pozitivă atrage oameni şi lucruri pozitive.
Succes să realizezi tot ce … îţi doreşti!
infiorator de adevarat…
[New Post] Scrisoare către tine http://www.adrianciubotaru.ro/scrisoare-…
RT @adrianciubotaru: [New Post] Scrisoare către tine http://www.adrianciubotaru.ro/scrisoare-…
Wow, este uimitor cate femei s-au simtit! O fi de bine pentru ca scri frumos, o fi de rau cat de multe au nevoie de asemenea texte…
ce frumos ai scris aici. Bravo !
Pingback: 3 de citit | ciupy's blog
După ce am citit postul (spre deosebire de lămâie, eu aud o rezonanţă cu postul), cred că detectez mesajul sub mai multe forme. De exemplu, melodia asta, la 30 de minute după lectură ;)): http://listen.grooveshark.com/#/s/Dancing+With+Tears+In+My+Eyes/2CsdS8
E fun, cel puţin.
Eu cred ca nu-i pacat sa incerci – fara sa te justifici- gustul “vietii normale” , e pacat doar sa ramai blocat intr-o poveste care nu-ti mai place.
E o poveste cu “dus si intors”…
Cap1 : Ea termina un liceu, apoi o facultate, se marita cu iubitul din liceu, au un copil – pacat ca nu era croita pentru povestea asta.
Cap2: Incearca sa schimbe cursul lucrurilor , e o fata desteapta, face cariera, dar asta inseamna timp, mult timp dedicat jobului. Obtine postul cheie pe care il voia dar mariajul se termina.
Cap3: Pleaca departe, o ia de la inceput.
Nu stii cumva de cate ori poti sa o iei de la inceput?