Satul din istoria fiecărei familii

6 Flares 6 Flares ×

Un amic – acum plecat din țară – folosea calificativul oborist pentru a ilustra acel tip de bucureștean șmecher, țepar şi nesimțit care a prins din mers toate racilele oraşului şi a uitat lucrurile bune şi simple pe care inevitabil le-ar fi moştenit de la părinţii şi bunicii săi cu origini rurale.

Expresia nu este o invitaţie la demonizarea vieţii la oraş – care strică – sau la idealizarea satului (unde lucrurile şi valorile s-au păstrat în forma lor pură), dar m-a trimis cu gândul la câteva disfuncţionalităţi care există în societatea românească.

Pornesc discuţia cu premisa că România nu are mentalitate urbană în sensul modern al cuvântului. Singurele oraşe propriu-zise sunt cele transilvănene, iar restul sunt doar nişte sate mai mari care s-au ridicat prin comerţ (Galaţi, Brăila sau Constanţa) sau datorită unor conjuncturi administrative, politice şi culturale (Iaşi şi Bucureşti, de exemplu).

Două secole de modernitate (să ne gândim începând cu Regulamentele Organice) n-au reuşit să distileze o viaţă urbană românească. Rezultatul a fost un amestec de mentalităţi rurale cu nuanţe importate în grabă, totul altoit pe industrializarea grabită a comuniştilor şi destructurarea tranziţiei de după 1989.

Cu această istorie în spate, calificativul oborist aminteşte mai degrabă de Dinu Păturică decât de intreprinzătorii din Piaţa Obor şi trimite cu gândul la ţăranii descurcăreţi pripăşiţi la oraş care n-au reuşit să  producă nicio sinteză socio-culturală autentică. Dimpotrivă, au uitat să fie ţărani şi n-au ajuns niciodată să fie orăşeni.

În România, oraşele au fost văzute doar ca nişte sate care a luat-o pe o cale greşită, iar majoritatea scriitorilor pe care i-am avut (din nostalgie sau din neadaptare) a scris despre o lume populară pe care ori au deplâns-o, ori s-au gândit să o adapteze la valori şi ritmuri luate din Occident.

Miza modernizării României nu a fost gospodărirea oraşelor (elemente de progres în orice societate normală), ci mai degrabă efectul unei întrebări fondatoare: ce facem cu atâtea sate? În funcţie de perioada istorică, rezolvările au fost dintre cele mai diferite: le trimitem învăţători, dascăli şi doctori, le colectivizăm sau le demolăm și, mai apoi, le lăsăm în plata lor (cu tineri plecați, cu pământ nelucrat, cu infrastructură medievală şi doar cu mici poveşti de succes – turism şi agricultură)

În istoria fiecărei familii româneşti se află un sat unde au crescut părinţii sau bunicii, un sat al vacanţelor de vară, iar în cazurile unde acest sat a lipsit am avut tendinţa să compătimim. Cum? tu nu ai avut bunicii la ţară?

Sunt un orăşean care şi-a petrecut vacanţele departe de oraş, dar niciodată nu m-am gândit că aş putea sta la ţară în viaţa mea adultă. M-au plictisit problemele ediţiilor din Viaţa satului (cine nu schimba programul?) şi, la fel cum după o anumită perioadă de timp, orice viaţă la ţară mi s-a părut că devine o fundătură, un exil.

Între timp, a fi ţăran a devenit un termen peiorativ, satele au cunoscut aparatele de poker, mesele de biliard şi discotecile unde cineva, în fiecare sâmbătă seară, inevitabil lua bătaie. Nu ştiu ce s-a ajuns cu satul românesc (cu preoţii transformaţi în agenţi electorali) pentru că nu îl mai cunosc (dacă l-am cunoscut vreodată – în vacanţe sau la adunat de fân).

Am devenit cu timpul un simplu turist sau oborist printre propriile rădăcini rurale pe care ori le-am uitat sau nu le-am cunoscut niciodată, dar din când în când îmi amintesc să mă întreb: ce s-a întâmplat cu satul pe care îl port în mine?

6 Flares Twitter 0 Facebook 6 6 Flares ×

5 thoughts on “Satul din istoria fiecărei familii

  1. Gheo

    Din pacate, principala distractie a taranului a ramas bautura, iar strainii descopera cu extaz vremuri medievale pe meleagurile noastre. Au inceput sa realizeze si orasenii autohtoni acest lucru straniu, anume ca le lipsesc de multisor o cauza mai acatarii.

    Reply
  2. Alexandra

    Buna,

    Inteleg perfect cele descrise mai sus si e adevarat. Multi oameni au pierdut valorile radacinilor din dorinta nebuna de a deveni ceva mai bun, sau de a iesi din saracia sau redundanta vietii la sat. Am totusi o intrebare. Ce inseamna sa fii ,,orasean” ?

    Reply
  3. Samira

    Birturi murdare , masini pe ulite , telefon si la tanti Floarea si baieti si fete imbracati colorati fredonand muzica etno ,manele sau pitbul.
    Asta e imaginea de amsamblu 🙂

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.