O însemnare de primavară

0 Flares 0 Flares ×

Ieri, primăvară. Sună Radu. S-a deschis la Motoare, hai la o bere.
Mă rad în grabă şi o tai.

Ambuteiaj pe Ştefan cel Mare. Exerciţiu de răbdare. În spatele tramvaiului, nişte muncitori în construcţii. Unul mai tânăr citeşte o carte despre OZN-uri, unul citeşte Libertatea, iar unul le dă beep-uri. Se aude un telefon. Muncitorii se uită la mine. Nu l-am recunoscut, îi scosesem vibraţia pentru poză de ieri. Alex: mai vii? În zece minute, sunt în piaţa Galaţi, îi zic. Tramvaiul era în intersecţie la Lizeanu, însă e ceva obişnuit şi social acceptat să minţi cu câteva staţii când eşti sunat de cei cu care ai întâlnire. E un catalizator psihic al aşteptării. Cred că e social acceptat pentru că nu mi s-a întâmplat și nu am văzut pe nimeni corectând distanţele și staţiile într-o asemenea situaţie.

O staţie înainte de Armenească, câteva străduţe mici, Ambasada Americană, Terasa Actorilor plină. Motoare (e o terasă deasupra Teatrului Naţional – pentru cititorii din provincie), bere se consumă din Lăptărie. Atmosferă mişto, fete frumoase, lume ok. La masă, Radu, stimata curtezană, Alex (tocmai pleca), vărul lui Radu de la Antena, o tipă, doi tipi şi încă un tip. Moldoveni, ăla, ăla şi ăla, glume locale, şicanări. Hai Steaua.

În spatele nostru, un grup de fete, cea mai urâtă dintre ele râdea zgomotos, iritant. Discuţii de televiziune, ăla e la Antena, aia e la OTV. Văd o fată frumoasă în bluză largă albă, şapcă de Fidel Castro şi pantaloni de aceeaşi culoare cu şapca (un fel de grena, maro spre roşu, nu ştiu).

Am chef să agăţ o faţă, le spun. Vărul lui Radu, hai că vin şi eu. Mergem şi căutăm fată. O găsim la o masă, e cu încă o fată şi un băiat. Bună (zâmbet), eu sunt Adi. Se prezintă şi vărul lui Radu. Stăteam la masă şi te-am observat trecând. Ştiţi, ne zice, nu sunt într-o dispoziţie bună, stau cu prietenii mei la masă. Stai liniştită, nu va deranjăm, doar doream să-ţi spunem că te-am remarcat, e bine să afli că cineva te remarcă dintr-o mulţime, nu-i aşa? Da, însă sunt cu prietenul meu şi avem nişte probleme (tipul era aşezat în cealaltă parte a mesei şi a început să se încrunte uşor doar după ce tipă i-a declinat statutul). Am făcut cunoştinţă şi cu el şi cu faţă cealaltă, am mai spus două vorbe şi am plecat urându-le o seară bună.

Nu mi-a plăcut, simţeam că am fi putut scoate mai mult din situaţia asta, chiar dacă tipa era în dispoziţia cutare şi cuplată. Plus că mereu mi-a lăsat un gust amar politeţea de după o nerealizare (un interviu ratat, un agăţat eşuat, un refuz anume) şi mi se întâmplă des să-mi blestem bunul simt care-mi eclipsează instinctele de vânător.
O uşă păstrează amintirea celor care au forţat-o, nu pe a celor care au ciocănit cu elegantă.

Mai târziu a apărut şi Jolly setat pe frecvenţa unor draci. O bere, două ţigări. Îl aud pe tipul (peste 30 de ani) din colţul mesei cum spune că a ţine un blog este un act de exhibiţionism, am auzit ceva de Freud, Jolly sare, intervin şi eu, intervine şi Radu, se ajunge la “tu câţi prieteni ai, ai prietenă, câţi ani ai, te compătimesc că n-ai prieteni?” Jolly îi spune că e nepoliticos şi-l face frustrat după ce ne făcuse pe noi frustraţi. Virulenţa lui trebuia să vină de undeva (mai târziu am aflat de unde). Îl mai aud pe tip, de ce să conteze pentru tine părerea unor proşti de pe net. Îl simt pe jolly cum se enervează şi bate din picioare. Îmi aprind o ţigară şi nu mai spun nimic. Radu, răbdător, începe să-i explice cum a ajuns el să-şi ţină blog.

Sunt mulţumit de mine că am ştiut să mă opresc dintr-o discuţie cu cineva incapabil de a înţelege nişte idei simple. Nu este practic să consumi calorii vorbind în gol. Radu a avut mai multă răbdare cu tipul în cauză (nu eşti bun de negociator, mi-a spus mai târziu), însă nu cred că poţi vinde orice către oricine. Există un target anume. Mai mult, încerc să mă feresc de justificări care m-ar pune pe mine în situaţia ingrată de a accepta că altcineva să decidă limita normalităţii. Eu sunt cel normal, noi suntem cei normali, iar ceilalţi ar trebui să suporte complexul justificării.

Act as if e un genial îndemn de marketing. Poartă-te că şi cum!
Poartă-te ca şi cum dintii tăi strâmbi statuează ideea de dinţi frumoşi.
Poartă-te ca şi cum tu ai inventat mersul, îmbrăcatul şi sexul într-un anumit fel.
Fumează Viceroy ca şi cum Dumnezeu ar fuma Viceroy.
Poartă-te ca şi cum aerul tău personal este o descoperire culturală pentru ceilalţi.

Act as if – ce ţine de o anumită inteligenţă emoţională – este una din explicaţiile succesului mediocrităţii.

Ajuns acasă, m-am uitat la Great Expectation şi Lemony Snicket’s A Series of Unfortunate Events.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

9 thoughts on “O însemnare de primavară

Leave a Reply

Your email address will not be published.