Îmi aduc aminte de o conferinţă ţinută la BCU în Iaşi, Lectura — un viciu?, şi mă gândesc în ce măsură mi-a orientat viaţa pasiunea obsesivă pentru această îndeletnicire.
În primii ani după ’89, mama a adus acasă două genţi mari cu cărţi, o librarie de cartier urma să se închidă şi începuse să vândă stocul la preţurile vechi, iar atunci am descoperit primele cărţi care mi-au atras atenţia. Cărţile despre extratereştri, primele lecturi în grădină.
Totuşi, pasiunea pentru lectură în sine am simţit-o abia după examenul de admitere la liceu când m-am înscris la biblioteca orăşenească. Mi-am petrecut toată vacanţa în casă, citind ca un disperat, şi îmi aduc aminte de stupoarea foştilor colegi şi prieteni care mi-au văzut preocupările atât de brusc schimbate.
Primul contact cu liceul a fost prilejuit de bucuria unei noi biblioteci, iar nu de întâlnirea cu noii colegi.
Dintr-un băiat popular devenisem ceea ce dispreţuisem înainte: un adolescent timid, stângaci, cu aere de om cult. Câţiva ani mai târziu îl descopeream pe Eliade, iar calea exceselor era deschisă.
Citeam în ore, citeam în pauze, iar la încheierea programului alergam până acasă pentru a scurta timpul pierdut pe drum.
Uneori mă duceam la şcoală după o noapte nedormită, iar alteori aveam crize de spasmofilie. Şcoala şi toţi ceilalţi reprezentau doar un balast inutil care atârna de viaţa mea adevărată petrecută printre cărţi.
Mă duceam la bibliotecă şi petreceam ore în şir nehotărât ce cărţi să împrumut. Pereţii erau plini cu rafturi, iar eu mă simţeam sufocat de avalanşa de cultură ce aşteaptă să fie asimilată. Mă simţeam în mod patologic responsabil de lectura miilor de cărţi scrise de la începutul lumii şi până în prezent.
A fost nevoie de o iubire de adolescenţă pentru a simţi actul lecturii relativizat ca importanţă în economia maturizării mele.
Lecturile au continuat furibunde până la sfârşitul liceului, însă aura în care ele se topeau se schimbase între timp. În timpul facultăţii am pendulat între o frenezie a lecturii şi o totală apatie.
Am cunoscut colegi care citiseră mai mult decât mine, profesori care te turteau sub imensitatea cunoştinţelor dobândite pentru a realiza încă o dată că ai nevoie de cărţi pentru a înţelege ce trăieşti, iar nicidecum pentru a suplini actul trăirii.
Am cunoscut cititori compulsivi cu o statură morală incertă şi am observat că lecturile pe care lumea din jur ţi le pune în cârcă îţi oferă un credit nemeritat de generos.
Oameni tind să supraestimeze efortul lecturii, însă Cioran avea dreptate atunci când privea cititul drept o mare lene. Este mult mai uşor să citeşti câteva cărţi pe zi decât să îţi faci ordine în viaţă. Este mult mai uşor să înveţi o limbă straină decât să îţi corectezi un anumit tip de comportament.
Adevarata lectură — care este etică — începe după ce închizi cartea, după ce rămâi faţă în faţă cu tine însuţi. Mecanismele emoţionale post-lectură reglează mutaţia pe care respectiva carte ţi-o poate oferi.
Acum este simplu să vezi că încrederea în sine nu mai este nevoie să fie reglată de numărul şi genul cărţilor citite. Nu agreezbravada „şcolii vieţii“ de tipul n-am citit nici o carte la viaţa mea,la fel cum nu înţeleg ideea că lectura ar fi în mod esenţial opusă actul trăirii. Unul din ultimele lucruri descoperite şi de la care aştept surprize plăcute în viitor este faptul că lectura tinde să devină din ce în ce mai mult un imperativ economic.
well… what can I say? Cioran avea dreptate 😀
mda.. sensibilitatea (fie ea metafizica sau estetica) ne parvine ca un up-grade doar dupa cateva lecturi serioase.. Dar la ce am fi sensibili daca nu la desfasurarile vietii? Lecturile nu trebuie sa-si gaseasca finalitatea in sine ci datoria lor e sa ne formeze cat mai bine instrumentele de abordare a lumii…
daca ai putea sa citesti asta
http://groups.yahoo.com/group/fil_unibuc/message/1480
lectura este evadarea din mizerie, din ceea ce refuzam sa vedem. realitatea si lectura nu trebuie asimilate ca un tot pentru ca ne vom pierde in fictiune si vom pierde simtul realitatii.eu cel putin am avut astfel de momente si realitatea s-a dovedit apoi dezamagitoare. cred ca o sa-ti citesc tot blogul :).
aveam nevoie de inspiratie, asa am ajuns la blogul tau, cautam despre lectura si trebuie sa recunosc ca pasajul scris de tine m-a ajutat enorm. eseul meu despre lectura e scris in mintea mea, acum mai am sa-l trec in word. multumesc pentru inspiratie :)!
blackfairy, mă bucur c-am putut ajuta
si eu adrian :). tine-o tot asa!semnat: micuta plagiatoare de inspiratii :P.
Mai Blackfairy, iti dau dreptate cand spui ca la un moment dat te pierzi atat de mult in fictiune incat nu mai stii sa o distingi de realitate. Am avut si eu contact cu anumite carti care pur si simplu m-au vrajit timp de cateva luni. Refuzam tot ceea ce era legat de viata reala…
Pentru mine, lectura reprezinta un moment de evadare cand consider ca nu mai pot respira in realitate. In acelasi timp, imi place sa aflu cat mai multe detalii legate despre domeniul meu. Lectura de specialitate m-a ajutat si scapat din multe incercari.
Nu am fost chiar o nebuna dupa carti, dar de cand am venit la facultate, ca si tine, Adrian, simt ca ma loveste atata cultura, care se doreste asimilata, incat…ma las dusa la libraria Eminescu, de obicei.
Mult succes iti doresc!
Cum spunea Grigore Vieru ca: Trebuie sa ai mult timp liber ca sa astepti ziua de miine” apoi acest eseu sau traire scrisa mai sus face parte din secventa buna a afirmatiei lui Vieru caci tu nu ai pierdut timpul citind si manifestind o incredere de un curaj rar intilnit in generatia actuala!! Bravo. INca ceva deci ca o concluzie sau sa spun ce ma intrigat in eseul tau este Acesta fraza: Mecanismele emotinale ,post-lectura regleaza mutatia pe care respectiva carte ti-o poate oferi!! FEnominal colosal de frumos din punctul meu de vedere deoarece firea mea este bazata pe filosofie korecta si nu limba pasareasca care se mai scrie acum dar trecutul trecut prin prisma prezentului!!
[New Post] Lectura – un viciu? – via @twitoaster http://www.adrianciubotaru.ro/lectura-un…
ok tipule,sa sti ca ala care o inventat cartile era la fel de plictisit ca tn,fara sa-si dea seama ca dupa sute de ani o sa fim toturati sa citim carti in liceu.acu pe bune.actiunea cartilor e fictiva deci nu are nimic de-a face cu realitatea,asa ca nu ma intelege gresit ca joc ceva pe comp decat sa citesc o carte.e aceeasi fictiune dar mult mai entertainig pt tipii ca mn.pe ecran macar se misca ceva,da in carte numa literele dupa ore insir de citit cand te ia ameteala.