Am o toleranță mică la știrile negative. Sunt perioade întregi în care evit știrile pentru potențialul lor de a-mi bruia optimismul și a-mi strica pofta de muncă. Nu doresc ca inundațiile, tranșele FMI, sinuciderea Mădălinei Manole, pozițiile guvernului Boc să-mi regleze starea cu care îmi așez capul pe pernă înainte de somn.
Nu doresc ca Dan Diaconescu să aibă un cuvânt de spus cu privire la încrederea mea în destinele unui popor și nu vreau ca problema brandului de țară să-mi încarce prea mult memoria și preocupările.
Mi-aș dori să uit că sunt român sub acea aura peiorativă propagată peste tot (românii sunt așa și pe dincolo…), la fel cum nu doresc să-mi amintesc că trăiesc în România cea care… păcat că-i locuită.
Îmi doresc banalitatea faptului de-a fi român, fără problematizări excesive și fără scenografii dramatice. Un englez nu se problematizează pe sine în călătoriile sale în străinătate, la fel cum un francez nu se justifică pe sine cu ardoare în fața oricărui străin.
Să nu fiu înțeles greșit, sunt mândru că sunt român, însă consider că tușele groase sunt dăunătoare chiar și în acest aspect.
Îmi doresc banalitatea de-a fi român la fel cum un șofer bun își menține propria bandă într-o curbă. Nu știe că a făcut un lucru măreț, nu primește aplauze, însă gestul lui contribuie la normalitatea traficului.
Îmi displac văicărerile de orice fel, la fel cum disprețuiesc bucuria ridicolă în fața a oricărei mici victorii (e românaș de-al nostru…). Haideți să nu mai pupăm sufocant fiecare olimpic internațional de parcă performanța sa este un lucru atât de neînchipuit.
Haideți să ne obișnuim cu victoriile medii și să țintim spre cele mari. Haideți să ne comportăm ca și cum e firesc să câștigăm, ca și cum e firesc să avem rezultate. Si – mai ales! – haideți să asociem fiecare victorie cu munca, disciplina și perseverența. Să nu mai presupunem că rezultatele bune se datorează conjuncturii favorabile sau milei zeilor care și-au întors fața către români.
Îmi doresc banalitatea priveliștii a cuiva care ia o hârtie de pe jos și pune la coș, la fel cum îmi doresc normalitatea celor care stau pe partea dreaptă pe scările rulante.
Proslăvim de zeci de ani tinerii olimpici, însă uităm că premiile Nobel tot ei le iau. Pompăm PR în fiecare puști genial, însă ne lipsește o medie sănătoasă, niște instituții sănătoase și niște reflexe sănătoase.
Nu știu dacă suntem blestemați sau binecuvântați și nici nu mă interesează. Oricum am fi, nu vreau să trăiesc fiecare zi cu această nedumerire.
Oricât ar părea de dur și cinic, avem în această viață treburi mai importante decât aceea de-a fi români până la capăt și cu orice prilej.
Din pacate, stim a “elogiem” pe moment “marile talente” uitand ca de la an la an rezultatele la BAC sunt din ce in ce mai slabe…
Nu toti romanii pot vi asi in domeniilor lor, dar cu totii putem incerca sa fim macar peste medie. Mediocritatea omoara , insa, visele…
KaKaMaka sau ceva de genul asta “umbla” pe net alaturi de sintagme de genul “imnul Romaniei” . Ne dam singuri la picioare si asta din lipsa unei educatii potrivite…
asa zic si eu. cred ca e ok sa ne preocupe, chiar mult, in acest moment, ce ne defineste pe noi ca neam. dar nu e ok sa ne pierdem in analize si-n vorbe care de care mai de duh despre cum sunt romanii ok sau ne-ok, la nivel de cliseu.
daca vrem sa aflam cine suntem, trebuie sa facem ceva din noi. iar ca sa facem ceva care sa nu urle a: asta e facuta de un roman!, avem nevoie de ralaxare. sa facem de dragul de a face, nu pentru a demonstra cine stie in fata stiu eu cui…
Îmi doresc banalitatea de-a fi român la fel cum un șofer bun își menține propria bandă într-o curbă.
Mi-a placut asta, frumos spus 🙂
Eu nu cred ca romanul de rand are problemele astea. Eu cred ca mai toate mandriile/ frustrarile legate de “a fi roman” sunt umflate la extrem de catre mass media. Felul agresiv in care se prezinta stirile, de parca la fiecare minut se intampla cate o nenorocire de proportii apocaliptice, mania de a prezenta un succes romanesc ca pe o extraordinare iesire din comun si anuntul unui esec ca si cum ar fi cel mai firesc lucru posibil… Da, dau vina pe media, pe alarmistii exagerati, pe prea-optimisti si pe in-nod-de-papura-cautatori 🙂
Sa fim normali,firesti… asta e cea mai mare indrazneala.
Sînt român, sînt mîndru că sînt român, mi-a rușine că sînt român, să nu afle lumea (în străinatate) că sînt român etc., etc. Cui îi pasă de unde vii? Contează cine esti, adică cum te porți.
Despre agresivitatea mass-mediei, Alina, lucrurile astea le-am putea recita la ore fixe în genunchi pe covoraș, de trei ori pe zi, ani și secole de-a rîndul — și tot n-ar fi prea mult. Oare chiar nu s-ar putea face ceva, în afară de văicăreală?
Buna Adrian,
Felicitari pentru acest articol (subscriu celor prezentate de tine). Practic,enumerarea dorintelor tale se poate subsuma intr-un singur cuvant : echilibru.Intrebare : suntem capabili ca popor sa ne reechilibram(pentru ca, indraznesc sa cred/afirm ca nu am fost intotdeauna asa…)?
sărumâna.
Apropo de România. în ce măsură au fost lecturile urbane inspirate din afară? aşa ceva merită exportat dacă încă nu e decât la noi.
Pingback: avemblog.net
Din pacate avem mereu 2 atitudini: de dispret fata de tara sau de mandrie, cand se mai intampla ceva. Nationalitatea ar trebui sa fie ceva normal, ce sa nu ne aduca atatea framantari. Suntem romani. Punct. Acum mergem mai departe, nu o tot tinem ca gaia matzul.
Pinocchio, cand te trezesti ca te intreaba lumea prin alte tari daca in ro sunt canibali ca in africa, e cam complicat sa spui ca nu mai are importanta ca apartii sau nu natiei asteia. si te pornesti sa explici cu candoare ca de fapt suntem si noi crestini si tot restul…
Si de ce-am fi mandri ca suntem romani/austrieci/francezi? E ca si cum as fi mandra ca ma numesc Serban. Eu cred ca nu mandria sau rusinea ar fi sa fie sentimentele definitoriu, ci, asa cum scrii si tu, firescul. E firesc sa fii egal cu tine, sa fii responsabil, sa fii decent.
E nefiresc sa te izmenesti, sa sa nu-ti pese, sau sa le vorbesti propriilor copii in italiana cu accent de Husi la coltul unei strazi din Crangasi, in Bucuresti (cum vazui acum 2 ore)…
Sunt onorat ca mi-ai folosit fotografia in blog-ul tau, insa as fi apreciat daca as fi fost consultat inainte de folosirea ei.
Dar trebuie sa recunosc ca se potriveste bine cu textul.
Ultima Gaina
Ultima Gaina, am folosit un mic preview cu trimitere către sursă.
Dacă dorești, o scot.
E OK Adrian, las-o ca se potriveste bine papagalul roman cu textul!
Imi place remarca ta cu privire la media sub medie si accentul pus numai pe realizarile varfurilor (din ce in ce mai rare si ele, tocmai din lipsa unei medii sanatoase).
Bafta mai departe!
Ultima Gaina!