Am fost duminică dimineaţă la Ziua Mişcării. Am găsit puţin cunoscuţi pe acolo, n-am apucat să joc fotbal, însă am transpirat după câteva seturi mari de tenis cu piciorul. Am jucat cu un ţigan care lucra în Parcul Herăstrău şi, fiind aproape, venise şi la eveniment. Când ajunsesem, juca cu un coleg de-al său, m-am băgat şi eu, am jucat puţin la dublu, iar după un sfert de oră am rămas doar noi doi şi-am jucat aproape o oră.
Sorin Rusi a prins puţin din jocul nostru:

Între timp, televiziunile se perindau pe acolo filmând pe cei care jucau badminton, un bătrânel care facea jogging în ritmul boxelor de la corturi sau două fete jucând volei.

La o servă am scăpat mingea, m-am dus după ea, iar cand am revenit, o fată în tricou mă aştepta în teren. Ţiganul era pe trotuar, aştepta cuminte, iar lângă teren un cameraman îmi face semn să pasez mingea.
“Durează un minut, jucaţi-vă puţin!”

“Ok, puţină figuraţie nu strică”, mi-am zis şi-am început să ne jucăm cu mingea. Pase ciudate, stângace, stai puţin să prindem unghiul ăsta şi… abia apoi mi-a picat fisa. Dintre noi doi care jucam tenis, tiganul fusese rugat politicos să stea pe margine cât timp se filmează. Dintre noi doi, alegerea mea de-a apărea în cadru a constat în meritul exclusiv că nu-s ţigan.
Gata cadrul, a durat 2-3 schimburi de pase, îî întreb de la ce televiziune sunt. TVR. Îmi mulţumesc şi pleacă.

Mi-am reproşat că nu m-am prins din prima, iar până m-am dumirit, episodul se încheiase. Inutil totuşi, eram la fel de vinovat!

Sunt de înţeles motivele pentru care nu te duci la un eveniment “sportiv” şi-ţi faci reportajul filmând un ţigan cu mingea. Nu dă bine, ar crea senzaţia că a fost un eveniment la care majoritatea telespectatorilor îşi mulţumesc că n-au participat. Bad PR.
Un ţigan la un eveniment este intruziv, a venit să stipuleze neatenţia celorlalţi, a venit să fure, sigur nu a fost invitat, peste tot sunt ţiganii aştia.

Ziua Mişcării a fost un eveniment mişto, o idee bună, însă din pricina acestui episod am plecat cu un gust amar. M-am simţit complice la prejudecăţile majorităţii, la modul cum discriminarea ia tot felul de forme şi pare atât de naturală şi firească.

Tocmai că pare naturală, tocmai că sunt de înţeles motivele de mai sus şi ni se par de bun simţ, tocmai din aceste motive este mai periculoasă această atitudine.

Cunoşti acea senzaţie în mijloacele de transport când cineva de lângă tine, te priveşte puţin şi apoi îşi trage mai aproape sacoşa sau poşeta?