De câte ori ai ieşit astăzi din zona de confort?

0 Flares 0 Flares ×

Articol a fost scris de Ana-Maria Iana. [blog|twitter]

Primul lucru care mi-a venit în minte când am citit întrebarea asta a fost un  fragment dintr-o conversaşie relativ recentă:

“- Nu înţeleg de ce îţi faci atâtea probleme. Ai doar 23 de ani.

– Când o spui aşa, totul pare straniu, lejer şi nesatisfăcător ca primul fum.”

Cam aşa vizualizez eu zona de confort.

Poate lua multe forme: suficienţă, obişnuinţă, reticenţă, prejudecată, frică, orgoliu,  resemnare, eşec, succes, orice. În oricare dintre variante e, de fapt, momentul în care nu mai acţionezi asupra lumii. Nu mai cauţi şi nu mai alegi, te mulţumeşti şi te adaptezi. Felicitări, ei devenit rezonabil.

Zona de confort poate fi o destinaţie, o staţie intermediară sau pauza de fumat dintr-o gară. În oricare dintre situaţii, aici ajungi, aluneci, aterizezi dar niciodată nu vii pe jos pentru că e un loc pe care nu îl parcurgi ci în care te instalezi fix după semnul de sosire.

E o zona aparent sigură şi plină de voinţe mărunte care îţi întreţin un ego dar nu îţi lasă timp să ai caracter. E convingerea că ai toate lucrurile pe care le puteai obţine. Şi eşti liniştit. Esti mai bun decât atunci când ţi le-ai propus. Se ştie. Dar e de preferat să nu se verifice.

Al doilea lucru pe care l-am gândit pornind de la întrebarea “De câte ori ai ieşit astăzi din zona de confort?”, a fost : oare mi-a mai pus cineva întrebare asta ?

Răspunsul e nu, dar îmi răspund la ea zilnic de când aveam 10 ani.
Atunci am plecat de lângă ai mei ca să merg la o şcoală decentă. Prin şcoală decentă înţeleg o şcoală în cel mai apropiat oraş, pentru că am fost crescută la ţară.

Ca idee, plecam de acasă în fiecare luni, la 5 dimineaţa (ca să prind autobuzul) şi mă întorceam în fiecare vineri seara. Mai erau şi dimineţi în care tata îmi agăţa câte o maşină de ocazie. Era interesant şi diferit de fiecare dată, dar mi-a rămas în minte o dimineaţă din clasa a şasea când am plecat de acasă cu o maşină care trasporta muncitori la uzina de aluminiu. Zâmbeau excesiv, aveau mâinile cenuşii şi treceau de la unul la altul un pachet de cărţi cu femei dezbrăcate. Tot drumul am stat cu ei în spate, nu în faţă cu şoferul pe care îl cunoştea tata. Erau subtil euforici şi le-am răspuns la toate întrebările. Şi-au văzut repede de ale lor şi le-am mulţumit în gând pentru faptul că nu mi-au cerut să spun p poezie. Restul drumului m-am uitat pe geam şi am zâmbit. Eram binedispusă pentru că îmi făcusem un desen fain pe încheietura mâinii stângi.

În cei 8 ani de dinainte de Bucureşti am stat la 3 gazde şi 2 cămine. La primul cămin m-am mutat înainte de examenul de capacitate. Eram opt fete în cameră iar eu eram cea mai mică. De ziua mea mi-au luat un căţel alb, de pluş iar în vacanţe îmi scriau toate scrisori.

Cel mai greu mi-a fost în clasa cincea. Apoi n-am mai căutat să-mi fie uşor. Viaţa e frumoasă pentru că poate fi grea şi intensă. Pentru că te face să iubeşti şi te forţează să renunţi. Pentru că îţi arată lucruri pe care nu le poţi avea şi îţi aduce oameni la care nu poţi ajunge. Pentru că poţi să dai, pentru că sunt oameni care nu pot fără tine, pentru că  apoi primeşti mai mult decât meriti şi capeţi motivaţia să faci mai mult.

Practic, tot ceea ce sunt sunt pentru că am ieşit constant din zona de confort (iniţial forţată de împrejurări, apoi de bunăvoie). Nu pot trăi altfel pentru că doar aşa simt că trăiesc.

Să ieşi din zona de confort înseamnă să găseşti permanet lucruri în care să investeşti mai mult, în care să crezi mai tare, care să te facă mai bun.

Încerc permanent. Orice. Uneori îmi iese, alteori nu, dar încerc atât de des încât zilnic mă bucur de ceva.

Nimic în viaţă nu e nepotrivit, tardiv sau inutil. E drept, că în anumite condiţii de efort şi de voinţă.
Ieri m-am culcat la 2 noaptea ca să-i scriu unui necunoscut ce cred despre proiectul lui şi m-am trezit cu o oră mai devreme ca sa merg pe jos la munca. Săptămâna trecută am învăţat să merg pe bicicleta într-o ora şi apoi m-am plimbat până la 4 dimineaţa.

Luna trecută am stat de vorbă cu un vecin de la ţară care a făcut 2 ani de închisoare pentru furt şi care vine să mă vadă ori de câte ori mă duc acasă. A fost însurat cu o ţigancă şi i-a crescut fetiţa deşi nu era a lui. Acum e singur, munceşte cu ziua, bea şi fumează. E un om deştept care s-a ratat. Pentru mine el e cealaltă Românie. Fără el şi fără cele 20 de minute pe care le petrec zilnic în Gara de Nord aş uita pe ce lume trăiesc. M-am bucurat de discutia cu el ca de un miracol, ca de o ploaie torenţială care te prinde pe stradă  în mijlocul zilei.

Iar astăzi mă bucur de tine şi de întrebarea ta.

Articolul a fost scris de Ana-Maria Iana. [blog | twitter]

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

Leave a Reply

Your email address will not be published.